La doi ani de la atacul pirateresc pornit împotriva unui stat suveran şi independent, Ucraina, Federaţia Rusă se află în ofensivă pe fronturile de luptă, în vreme ce dictatura de la Moscova se pregăteşte pentru un scrutin destinat să ofere lui Vladimir Putin o legitimitate electorală grotescă. Asasinarea lui Alexei Navalnîi este cel din urmă gest al unui stat care îşi reconfirmă instinctele criminale. Războiul şi barbaria devin decorul cotidian al Europei în care trăim.
Un război revizionist
Războiul din Ucraina nu a fost un accident şi nu a fost nici expresia unui capriciu al tiranului ce conduce Rusia. El este manifestarea, sângeroasă, a unei viziuni despre lume şi despre locul naţiunii ruse în acest spaţiu internaţional pe cale de a fi remodelat. Revizionismul şi imperialismul sunt temeliile ideologice pe care se sprijină acest demers fără precedent în anii de după 1945.
Asemeni Germaniei lui Hitler, Rusia de astăzi are ca ambiţie lichidarea unei ordini globale pe care o socoate incompatibilă cu interesele sale. Asemeni Germaniei lui Hitler, Rusia de astăzi are ca obiectiv impunerea unui sistem internaţional fondat pe agresiune, crimă de stat şi violarea dreptului internaţional. Gestul din februarie 2022 este consecinţa acestor opţiuni ideologice clare.
Imperialismul rus este complementul natural al vocaţiei revizioniste. În centrul său se află credinţa în unicitatea mesianică a unui destin naţional. Rusia nu este şi nu poate fi altceva decât un imperiu, iar locul teritoriilor Ucrainei se află în cuprinsul statului rus. Lecţiile de istorie ale lui Putin sunt forma în care se topeşte acest discurs oficial al Rusiei. Construcţie artificială, Ucraina nu are nici un drept de a exista. Ea trebuie ştearsă de pe harta Europei, eliminată în acelaşi mod în care, la fine de secol XVIII, Polonia era devorată de vecinii ei anexionişti.
Războiul este, pentru Rusia de astăzi, condiţia naturală de existenţă. Sancţiunile internaţionale, oricât de severe, nu au reuşit să destabilizeze fatal acest nou imperiu. Pierderile enorme nu par să fie punctul de plecare al unei dezbateri în societatea rusă. Viaţa omenească are un preţ ce poate fi plătit, iar valurile umane ce atacă Ucraina sunt hrănite din acest rezervor ce pare inepuizabil. Poporul rus, în majoritatea sa, pare să susţină un război cu ale cărui obiective se identifică.
Alterată de comunism, fibra etică rusă este, sub putinism, compromisă prin laşitate colectivă. Naţiunea cândva creatoare de cultură este, în anul de graţie 2024, o prezenţă inertă, sub călcâiul acestei dictaturi. Speranţele unei revolte populare sunt mai îndepărtate ca oricând. Totalitarismul putinist este pe cale de a egala performanţele de control social ale stalinismului.
Rusia lui Putin se află în centrul unui sistem de alianţe global. China, Coreea de nord şi Iran sunt aliaţii fără de care acest război nu ar fi putut continua vreme de doi ani. Vecinătatea politică a Rusiei de astăzi privilegiază frecventarea unor state criminale şi tiranice. Coreea de Nord a devenit un veritabil arsenal ce procură muniţie Rusiei, în vreme ce Iranul teocratic susţine, tehnologic, pe aliatul său de nădejde.
Cât despre state precum Turcia, Brazilia lui Lula ori Africa de Sud dominată de vechii tovarăşi de drum comunişti, ele au rolul de a oferi Rusiei ocazia de a sparge cercul de izolare diplomatică. Terenul de luptă al Rusiei lui Putin este la fel de vast precum cel al defunctei URSS.
Războiul din Ucraina a înlăturat, dramatic şi tragic, iluziile pacifiste cultivate de Europa occidentală. Imposibilitatea de a furniza muniţie Ucrainei este consecinţa deceniilor de dezarmare unilaterală: visul funest al păcii a hrănit realitatea teribilă de acum. Urgenţa reînarmării este urgenţa descurajării. Cei care speră la conciliatorism trafichează speranţe deşarte. Federaţia Rusă poate fi oprită doar prin creşterea gradului de pregătire militară. Regimul lui Putin trebuie confruntat, iar nu curtat.
Decalajul dintre Europa de vest şi Europa de est este efectul diferenţei de viziune strategică. Fostele naţiuni captive, cu excepţia Ungariei lui Orban, solicită, imperativ, asumarea unor măsuri decisive, prin renunţarea la tacticile de acomodare cu Rusia. Alături de ţările nordice, ele sunt direct ameninţate de imperialismul rus. De aici, apelurile insistente la organizarea apărării colective.
Cei doi ani de război ne dezvăluie vitorul pe care regimul de la Moscova îl imaginează pentru continentul nostru. Este un viitor ce seamănă cu trecutul din care venim. În acest viitor ce retrezeşte instinctele sovietice nu este loc pentru libertatea şi demnitatea naţiunilor, ci doar pentru sclavie. Un alt protectorat abject ar coborî asupra popoarelor noastre.
Abandonarea Ucrainei, prin promovarea izolaţionismului şi prin acceptarea mutilării ei teritoriale, înseamnă recompensarea agresorului ce va alege alte ţinte, căci Rusia lui Putin vizează înlăturarea ordinii internaţionale căreia noi îi datorăm libertatea. Triumful Rusiei ar fi sfârşitul nostru: războiul din Ucraina decide drumul pe care îl vom urma în deceniile ce vin.
Articol publicat în Contributors
Ioan Stanomir este profesor de Drept constituțional la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
