După ani de investigații jurnalistice, Parchetul confirmă: medicul Ștefan Mindea, trimis în judecată pentru înșelăciune

Publicat:

Distribuie articolul:

Era anul 2024, când publicațiile INVESTIGATORIA și Media Quality au scris pentru prima dată despre afacerea cu șervețele de colagen și infiltrații magice ale „preotului-neurochirurg” Ștefan Mindea. În fapt, arătam în exclusivitate cum Mindea vindea, prin intermediul unor firme proprii, membrane biologice importate din Germania la un preț de 100 de ori mai mare decât prețul lor real unor pacienți cărora li se spuneau lucruri neadevărate despre eficiența procedurii și a terapiei propuse de el la supra-preț. În timp am aflat și despre mai multe rateuri ale medicului din Constanța, care s-a făcut cunoscut preponderent printr-o reclamă ce amesteca știința cu biserica și medicina cu religia, influențând astfel mulți oameni disperați în a apela la soluțiile lui scumpe și adeseori ineficiente și chiar periculoase.

Acum, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași confirmă o parte a anchetelor noastre, trimițând în judecată, în calitate de inculpat, pe medicul Ștefan Mindea. Pentru înșelăciune. Informația am aflat-o chiar de la procurori, de la care am solicitat informații legate de acest dosar.

Astfel, după ani de investigații jurnalistice, în care am scos la lumină practici controversate în jurul medicului Ștefan Mindea, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași confirmă oficial: neurochirurgul a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, într-un dosar care vizează inducerea în eroare a pacienților și obținerea de bani prin promisiuni medicale false.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a transmis redacției INVESTIGATORIA că a dispus trimiterea în judecată a medicului neurochirurg Ștefan Mindea, într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de înșelăciune.

Potrivit documentului oficial, procurorii susțin că medicul ar fi indus în eroare un pacient prin prezentarea falsă a unor proceduri medicale și a unor produse utilizate în intervenții chirurgicale. Concret, ancheta arată că pacientului i-ar fi fost prezentate în mod înșelător avantajele unei tehnici chirurgicale și necesitatea utilizării unor „membrane biologice” – produse care, în realitate, nu ar fi avut caracteristicile promise. Mai mult, procurorii susțin că pacientul a fost convins să accepte proceduri costisitoare, inclusiv infiltrații prezentate ca fiind realizate „sub ghidaj CT în timp real”, ceea ce ar fi fost fals.

Prejudiciul reținut în dosar se ridică la peste 26.000 de lei.

Anchetatorii subliniază că medicul ar fi urmărit obținerea unui „folos patrimonial injust”, folosind calități și informații nereale pentru a câștiga încrederea pacientului. Medicul beneficiază, însă, de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.

Cazul lui Ștefan Mindea nu este unul nou pentru opinia publică. Investigațiile publicate de Investigatoria și Media Quality în ultimii ani au documentat în detaliu modul în care acesta își construia imaginea publică și își promova serviciile medicale. În articolul „Afacerea cu șervețele de colagen și infiltrații magice”, am arătat în exclusivitate cum pacienții erau convinși să plătească sume foarte mari pentru tratamente prezentate drept inovatoare sau unice.

Mărturiile pacienților indicau un tipar: promisiuni medicale spectaculoase, costuri ridicate și rezultate contestate ulterior. În unele cazuri, oamenii au susținut că li s-au implantat produse prezentate ca dispozitive medicale complexe, dar care ar fi fost, în realitate, simple membrane de colagen ieftine.

Dosarul deschis la Iași reprezintă primul semnal concret din partea autorităților judiciare într-un caz documentat jurnalistic de mai mulți ani. Rămâne de văzut dacă instanța va confirma concluziile procurorilor și dacă acest caz va duce la o analiză mai amplă a practicilor medicale semnalate în mod repetat de pacienți în ultimii ani.

Mai facem precizarea că în acest dosar trimis în judecată la Iași se mai regăsește, în calitate de inculpate, și Clinica POZITRON MEDICAL INVESTIGATION SRL, parte a rețelei private de clinici medicale Regina Maria, care nu a avut nicio problemă în toți acești ani în a fi o umbrelă pentru activitatea cel puțin controversată, dacă nu chiar problematică, a acestui medic.

Website | Mai multe articole

Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescuhttps://www.mediaquality.ro
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ce ne definește astăzi: corpul, memoria sau algoritmii? Identitatea, frica și relația dintre om și tehnologie, explorate în expoziții inedite, la Romanian Creative Wee

Romanian Creative Week 2026, desfășurat anul acesta în premieră sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, transformă Iașiul într-un ecosistem al artei contemporane, printr-un amplu...

Prima platformă New Media de formare și experiment din țară, la Romanian Creative Week: Peste 40 de artiști creează împreună viitorul artei digitale 

Artiști consacrați și creatori emergenți se întâlnesc la Iași în cadrul secțiunii New Media, parte a Romanian Creative Week 2026, într-o ediție care pune în...

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane,...

Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se vede cel mai clar nu doar...

Lideri de business și investitori urcă pe scena Iași Entrepreneurs Summit, prezentat de UniCredit Bank în cadrul Romanian Creative Week

Peste 500 de antreprenori sunt așteptați în capitala Moldovei pe 14 mai 2026, la Iași Entrepreneurs Summit, eveniment prezentat de UniCredit Bank în cadrul Romanian Creative...

Cum vezi o expoziție care se schimbă odată cu tine? „Metafora”, expoziția centrală a Romanian Creative Week, unde perspectiva ți se schimbă la fiecare...

Expoziția centrală „Metafora” a Romanian Creative Week 2026, eveniment desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, transformă Sala Voievozilor a Palatului Culturii din...

Avanpremiere naționale și filme-cult la Iași: cinemaul de autor se întâlnește cu publicul la Romanian Creative Week

Romanian Creative Week 2026, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, aduce...

Articole asemănătoare

Manuel Liñán, desemnat cel mai bun dansator al Spaniei, aduce la Romanian Creative Week spectacolul de flamenco prezent pe marile scene ale lumii. Surprizele...

Romanian Creative Week (RCW) readuce Iașul în centrul scenei creative europene între 13 și 24 mai 2026, într-o...

Ce ne definește astăzi: corpul, memoria sau algoritmii? Identitatea, frica și relația dintre om și tehnologie, explorate în expoziții inedite, la Romanian Creative Wee

Romanian Creative Week 2026, desfășurat anul acesta în premieră sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, transformă Iașiul într-un...

Prima platformă New Media de formare și experiment din țară, la Romanian Creative Week: Peste 40 de artiști creează împreună viitorul artei digitale 

Artiști consacrați și creatori emergenți se întâlnesc la Iași în cadrul secțiunii New Media, parte a Romanian Creative Week...

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane,...

Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se...