”If he wins”. Time prezintă un program care dă fiori, al unui eventual al doilea mandat al lui Trump

Publicat:

Distribuie articolul:

Revista Time prezintă într-un material amplu intitulat ”If he wins” (”Dacă câştigă”) ambiţiile lui Donald Trump şi felul în care acesta vrea să reia controlul la Casa Albă în cazul unei victorii în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, un program care dă fiori.

Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump, judecat în prezent în primul proces penal împotriva unui fost preşedinte american la New York, în dosarul Stormy Daniels, a acordat două interviuri revistei Time, care a publicat marţi un material în care prezintă ce vrea să facă miliardarul într-un eventual al doilea mandat la Casa Albă.

Revista cataloghează acest proiect al unui al doilea mandat drept ”preşedinţia imperială care ar remodela America şi rolul său în lume”.

TABERE DE IMIGRANŢI FĂRĂ ACTE ŞI EXPULZARE

Acesta este vârful de lance al campaniei lui Donald Trump.

În cazul în care va fi ales, miliardarul va face din expulzarea în masă a migranţilor unul dintre primele sale obiective.

Este vorba despre aproape 11 milioane de oameni.

”Trump mi-a spus că va fi pregătit să construiască tabere de detenţie a imigranţilor şi să desfăşoare armata americană atât la frontieră, cât şi înăuntrul ţării”, scrie jurnalistul Time.

”Garda Naţională (un corp de armată al statelor) ar trebui să fie capabilă să se ocupe de asta. Dacă nu, voi folosi armata”, adică trupe federale, declară Donald Trump.

Când revista îi atrage atenţia că armata nu poate fi desfăşurată împotriva civililor, el răspunde că ”ei, bine, ăştia nu sunt civili. Sunt oameni care nu sunt legal în ţara noastră. Aceasta este o invazie a ţării noastre. O invazie cum nicio ţară n-a cunoscut probabil mai înainte”.

CITEȘTE ARTICOLUL INTEGRAL ÎN ZIARUL DE IAȘI

Website | Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul Film Showcase – „Trei priviri asupra...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest 2026, cu expoziții și instalații în...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Mirabela Grădinaru, prezentă la trei evenimente ale Romanian Creative Week X Bucharest 2026

Doamna Mirabela Grădinaru, partenera Președintelui României, domnul Nicușor Dan, va participa la trei dintre evenimentele celei de-a doua ediții Romanian Creative Week X Bucharest:...

Arta contemporană deschide RCW X Bucharest 2026: de la portrete privite prin gaura cheii la sculpturi monumentale și instalații interactive

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

RCW X Bucharest deschide capsula de toamnă a Romanian Creative Week. Irina Schrotter: „Cultura devine puternică atunci când talentul individual capătă în jurul lui...

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Articole asemănătoare

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8...