Procesul lui Dumitru Buzatu, fostul șef al CJ Vaslui, este măcinat în gol la moara Justiției ieșene

Publicat:

Distribuie articolul:

Moara justiției macină în gol în procesul fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu. Trei săptămâni nu au fost suficiente pentru ca magistrații să motiveze decizia de a elimina probe grele din rechizitoriul DNA. Ultimul termen de judecată s-a desfășurat practic în orb. Procurorii au anunțat că merg mai departe, după ce au ajustat rechizitoriul așa cum au presupus că voia instanța. Apărarea însă a cerut și obținut o nouă amânare.

Pe 25 octombrie, judecătorul de cameră preliminară a Curții de Apel a provocat o adevărată furtună atunci când a anunțat că rechizitoriul înaintat de procurorii DNA în decembrie anul trecut nu este în regulă și a refuzat să accepte începerea judecății în baza acestuia. Judecătoarea a dispus excluderea din probatoriu a unor înregistrări efectuate de doi colaboratori cheie ai DNA, ca și a declarației unei martore. A fost stabilit un nou termen de judecată pentru data de 15 noiembrie, iar procurorilor li s-a cerut ca în decurs de 5 zile de la primirea încheierii de ședință motivate să remedieze neregularitățile din rechizitoriu sau să îl ceară înapoi pentru refacerea cercetărilor.

Judecătoarea nu și-a motivat decizia

Ziua de vineri a venit însă fără ca motivarea deciziei instanței să ajungă la procurori și la avocații apărării. Fără a cunoaște raționamentul judecătoarei, procurorii au acționat în orb. Au luat rechizitoriul, au tăiat din el porțiunile care făceau referire la probele eliminate de magistrați, iar joi l-au depus din nou la dosar, însoțit de ordonanța regulamentară de remediere. Situația le-a permis însă avocaților apărării să mai câștige timp pentru clienții lor, invocând faptul că ordonanța de remediere și noua formă a rechizitoriului abia au fost depuse la dosar și este nevoie de timp pentru studiu. Daniel Atasiei, reprezentantul fostului președinte al CJ Vaslui, a plusat, precizând că are nevoie să cunoască și conținutul încheierii din 25 octombrie pentru a vedea în ce măsură procurorii s-au conformat dispozițiilor instanței.

Aflați în sală în stadiu de practică, doi viitori procurori, aflați în anul II de studiu la Institutul Național al Magistraturii, au putut vedea cum se desfășoară o ședință de judecată fără a se cunoaște pe ce și-a bazat judecătorul decizia luată la termenul anterior. Un nou termen de judecată a fost stabilit pentru 6 decembrie, dată până la care judecătoarea de cameră preliminară ar urma să-și prezinte motivarea deciziei din 25 octombrie.

CITEȘTE ARTICOLUL INTEGRAL ÎN ZIARUL DE IAȘI

Website | Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și industriile creative pe termen lung? Aceasta...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul Film Showcase – „Trei priviri asupra...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest 2026, cu expoziții și instalații în...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Mirabela Grădinaru, prezentă la trei evenimente ale Romanian Creative Week X Bucharest 2026

Doamna Mirabela Grădinaru, partenera Președintelui României, domnul Nicușor Dan, va participa la trei dintre evenimentele celei de-a doua ediții Romanian Creative Week X Bucharest:...

Arta contemporană deschide RCW X Bucharest 2026: de la portrete privite prin gaura cheii la sculpturi monumentale și instalații interactive

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Articole asemănătoare

Romanian Creative Week, nominalizat la Best Event Awards World 2026, alături de Cirque du Soleil și ceremoniile Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment din Uniunea Europeană din perspectiva numărului de industrii creative reunite,...

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest...