Chirica pregătește un post de viceprimar pentru partidul care îi va oferi sprijinul în Consiliul Local

Publicat:

Distribuie articolul:

Edilul ieșean Mihai Chirica a început calculele politice pentru perioada post-alegeri. Edilul-șef al Iașului a făcut ieri două anunțuri: a nominalizat cel puțin unul dintre viitorii viceprimari și a detaliat ce se va întâmpla cu funcția de administrator public.

Dacă va câștiga un nou mandat în fruntea Primăriei și va avea majoritate în Consiliul Local cu 14 mandate ale liberalilor, primarul Chirica a precizat că ambii viceprimari vor fi de la PNL, iar unul va fi cu siguranță actualul vice, Daniel Juravle.

Nominalizarea acestuia rămâne de actualitate și în situația în care PNL va avea mai puțin de 14 mandate, dar al doilea post de vice va fi pe masa negocierilor în vederea realizării unei alianțe politice pentru constituirea unei majorități în deliberativ.

În cazul poziției de administrator public, Mihai Chirica a confirmat că, săptămâna viitoare, va semna contractul de management cu actualul lider de grup al consilierilor locali PNL, Ciprian Bostan. Mandatul va fi unul limitat în situația în care liberalii nu vor câștiga de unii singuri majoritatea în plen.


„I-am transmis (lui Bostan, n.r.) că în momentul în care vor începe negocierile pentru următorul Consiliu Local, în situația în care nu avem o majoritate deplină, postul de city manager este un post care va intra pe lista negocierilor”, a declarat primarul.

În același timp, liberalul Bostan își păstrează opțiunile deschise: el va fi figura și pe lista PNL pentru viitorul Consiliu Local. După alegeri, el va avea la dispoziție o perioadă de timp, conform legii, să opteze pentru una dintre cele două posturi, în funcție de rezultatele pe care PNL le va obține la alegeri.

CITEȘTE TOT ARTICOLUL ÎN ZIARUL DE IAȘI

Website | Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și industriile creative pe termen lung? Aceasta...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul Film Showcase – „Trei priviri asupra...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest 2026, cu expoziții și instalații în...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Mirabela Grădinaru, prezentă la trei evenimente ale Romanian Creative Week X Bucharest 2026

Doamna Mirabela Grădinaru, partenera Președintelui României, domnul Nicușor Dan, va participa la trei dintre evenimentele celei de-a doua ediții Romanian Creative Week X Bucharest:...

Arta contemporană deschide RCW X Bucharest 2026: de la portrete privite prin gaura cheii la sculpturi monumentale și instalații interactive

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Articole asemănătoare

Romanian Creative Week, nominalizat la Best Event Awards World 2026, alături de Cirque du Soleil și ceremoniile Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment din Uniunea Europeană din perspectiva numărului de industrii creative reunite,...

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest...