Teodosie nu renunță la ideea unei Mitropolii a Tomisului și propune „post și rugăciune intensă” în acest scop

Publicat:

Distribuie articolul:

Invitat din nou într-o emisiune radio realizată de un post din Constanța, ÎPS Teodosie a anunțat că va institui un ritual de post și rugăciune intensă în cursul săptămânii viitoare (miercuri, joi și vineri) pentru înființarea Mitropoliei Tomisului. Acesta susține că mitropolia nu e dorința lui personală, ci o repunere în drepturi a istoriei.

Cert e că Teodosie vrea să devină mitropolit și că, în acest sens, nu se teme să facă PR acestei idei, ori de câte ori i se dă ocazia. Mai nou, el susține că postul și rugăciunea vor rezolva situația, așa că le cere susținătorilor lui să țină ritualul trei zile din următoarea săptămână, astfel încât intenția pentru care ar fi scos preoții în stradă acum câteva zile să devină și realitate.

Miercurea şi vinerea viitoare, chiar şi joi să ţinem post, miercuri, joi şi vineri, săptămâna viitoare, să avem post şi rugăciune cât mai intensă pentru această dorinţă a dumneavoastră, atât de justificată”, a spus Teodosie la Radio Dobrogea.

În același context, acesta a mai afirmat că înființarea Mitropoliei Tomisului nu este dreptul lui personal, ci o evidență istorică, pe care o susțin românii din toată țara și din diaspora.

Sigur că eu nu pot să strig atât de tare ca şi cum e un drept al meu. Nu e un drept al meu. E o evidenţă a istoriei, un drept al frăţiilor voastre care locuiţi aici şi această necesitate o evidenţiază românii din toată ţara şi din diaspora. Eu sunt mereu atenţionat să fac ceva să fie pusă istoria Dobrogei şi Biserica Tomitană în evidenţă. Sigur, Dumnezeu dacă ne rugăm, El ne va ajuta şi în El am nădejdea”.

Mai mult, îi îndeamnă pe cei care-i susțin cauza să trimită la Cancelaria Sfântului Sinod scrisori în care să solicite acest lucru. De asemenea, susține că el însuși a trimis un referat complet pe această temă.

„M-au întrebat şi alţii, ne daţi voie să trimitem şi noi scrisori către Cancelaria Sfântului Sinod, către Patriarhie. Eu nu pot să vă opresc. Că a opri nu este creştineşte, iar Mitropolia Tomisului este cea care aduce demnitate şi ţării şi bisericii. Eu nu comentez de ce nu s-a împlinit. Am trimis acum cel mai complet referat pentru Mitropolia Tomisului la Cancelaria Sfântului Sinod. A fost înregistrat, sperăm să se pună pe ordinea de zi. Dacă şi dumneavoastră, laicii, doriţi să aduceţi un aport, că ştiu că aţi luat cunoştinţă despre adevărata istorie a Mitropoliei Tomisului, pentru care avem argumente nu necesare, ci mult prisositoare, faceţi şi dumneavoastră un efort să trimiteţi dorinţele dumneavoastră către Patriarhie şi Cancelaria Sfântului Sinod. Toţi avem un plus de demnitate şi binecuvântare de la Dumnezeu că punem în ordine cele ce au aparţinut înaintaşilor noştri. Trimiteţi scrisorile dumneavoastră către Sfântul Sinod, către Patriarhie”

Amintim faptul că Patriarhia Română a precizat că solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului privind ridicarea la rang de Mitropolie a fost respinsă din 2003 de Sfântul Sinod, iar arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie încalcă, prin demersurile sale, ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române.

Website | Mai multe articole

Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescuhttps://www.mediaquality.ro
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

O nouă organizație neo-legionară racolează membri pe Telegram. “Botezul” presupune maltratarea unei persoane de etnie

Apariția recentă a lui Călin Georgescu în dezbaterea publică a dus la înflăcărarea grupărilor neo-legionare din toată țara, care stăteau până acum destul de...

Demers fără precedent: foștii ambasadori ai SUA în România au trimis o scrisoare românilor: „Suntem încrezători că poporul român va vedea aceste atacuri din...

Atacul fără precedent al Rusiei asupra României, care s-a transformat într-un război hibrid ce a propulsat un candidat extremist în topul primului tur al...

Naționalismul, iubita noastră ficțiune!

Fervoarea naționalistă cuprinde tot mai mulți politicieni, formatori de opinie și cetățeni de rând, în ultima perioadă. A pătruns puternic și pe rețelele de...

Desecretizarea complicității

Au știut și au tăcut. Toți membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au știut despre ilegalitățile lui Călin Georgescu și au tăcut,...

Rețeaua Tik-Tok: rolul ei în sprijinirea candidatului extremist Călin Georgescu

În urma solicitării venite din partea Media Quality și a unor ONG-uri, au fost desecretizate rapoartele unor instituții cu rol în menținerea securității naționale,...

Departamentul de stat al SUA: „Suntem preocupați de raportul CSAT privind implicarea Rusiei”

Departamentul de Stat al SUA a transmis în cursul nopții trecute un mesaj privitor la alegerile prezidențiale din România. În acest mesaj se arată...

Articole asemănătoare

O nouă organizație neo-legionară racolează membri pe Telegram. “Botezul” presupune maltratarea unei persoane de etnie

Apariția recentă a lui Călin Georgescu în dezbaterea publică a dus la înflăcărarea grupărilor neo-legionare din toată țara,...

Demers fără precedent: foștii ambasadori ai SUA în România au trimis o scrisoare românilor: „Suntem încrezători că poporul român va vedea aceste atacuri din...

Atacul fără precedent al Rusiei asupra României, care s-a transformat într-un război hibrid ce a propulsat un candidat...

Naționalismul, iubita noastră ficțiune!

Fervoarea naționalistă cuprinde tot mai mulți politicieni, formatori de opinie și cetățeni de rând, în ultima perioadă. A...