Patriarhia condamnă public, în premieră, faptele ÎPS Teodosie, anunțând că Sfântul Sinod va analiza presiunile acestuia de a ajunge mitropolit prin „încălcarea ordinii statutare, tulburarea păcii și răzvrătire”

Publicat:

Distribuie articolul:

Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis vineri, 9 februarie 2024, un comunicat de presă în legătură cu solicitarea repetată a ÎPS Teodosie de a ridica Arhiepiscopia Tomisului la rang de Mitropolie, solicitare care a fost deja respinsă și la care au fost date, de câteva ori, răspunsuri clarificatoare și definitive.

Conform comunicatului oficial, Sfântul Sinod va analiza la următoarea ședință, care cel mai probabil va avea loc în luna februarie, insistențele nejustificate ale ÎPS Teodosie pe tema mitropoliei, faptele sale fiind considerate „acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică”, prin „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății”.

Solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni Mitropolie a fost discutată şi respinsă în şedinţa din 4-5 martie 2003 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată, la acea vreme, de Patriarhul Teoctist.

Cu toate acestea, ÎPS Teodosie a insistat pe acest subiect, mai ales în ultimii doi ani, când derapajele lui, sfidarea propriei Biserici, contrele cu Patriarhia, dar și problemele sale cu legea s-au înmulțit. Măsurile legale impuse populației în timpul pandemiei, încălcate de ÎPS Teodosie, sau actualele probleme cu legea ale Arhiepiscopului Tomisului, fiind primul ierarh urmărit penal pentru fapte de corupție, sunt doar două exemple.

Derapaje cu repetiție, în ultimii ani

În ultimii doi ani, așadar, ÎPS Teodosie a solicitat de mai multe ori Cancelariei Sfântului Sinod ca ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie să fie înscrisă din nou pe ordinea de zi a Sfântului Sinod, invocând argumente de ordin istoric, cultural şi sociologic.

De fiecare dată, însă, se mai arată în comunicatul de presă, Cancelaria Sfântului Sinod a răspuns că, „potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, o mitropolie este constituită din două, trei sau mai multe eparhii, iar ierarhii acestora formează împreună un sinod mitropolitan”.

„Întrucât nicio eparhie vecină cu Arhiepiscopia Tomisului nu dorește să intre în componența unei viitoare Mitropolii a Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie insistă cu înverșunare ca doar eparhia pe care o păstorește să devină mitropolie, după modelul unor mitropolii din Bulgaria, încălcând astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române, care, în prezent, nu prevede existența unor mitropolii onorifice, fără sinod mitropolitan.

De aceea, încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Sfântului Sinod”, se precizează în comunicatul de presă al Cancelariei Sfântului Sinod.

La scurt timp după comunicatul de presă al Cancelariei Sfântului Sinod, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Mircea Cristian Pricop, a declarat: „Arhiepiscopia Tomisului nu comenteză dispozițiile Patriarhiei Române. Încă nu există ordinea de zi (a ședinței Sfântului Sinod – n.r.). Vom identifica oportunitățile canonice în funcție de caz”.

Miting de susținere a ÎPS Teodosie organizat de Asociația Calea Neamului, la Constanța

Sâmbătă, 10 febuarie, la Constanța este anunțat un miting de susținere a ÎPS Teodosie, pe tema mitropoliei, organizat de Asociația Calea Neamului. „Considerăm că reactivarea Mitropoliei Tomisului contribuie atât la restabilirea unui adevăr istoric, cât și la întărirea Bisericii Ortodoxe Române. (…) Cu Dumnezeu înainte, pentru Biruință!”, anunță organizatorii manifestației.

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul Film Showcase – „Trei priviri asupra...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest 2026, cu expoziții și instalații în...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Mirabela Grădinaru, prezentă la trei evenimente ale Romanian Creative Week X Bucharest 2026

Doamna Mirabela Grădinaru, partenera Președintelui României, domnul Nicușor Dan, va participa la trei dintre evenimentele celei de-a doua ediții Romanian Creative Week X Bucharest:...

Arta contemporană deschide RCW X Bucharest 2026: de la portrete privite prin gaura cheii la sculpturi monumentale și instalații interactive

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

RCW X Bucharest deschide capsula de toamnă a Romanian Creative Week. Irina Schrotter: „Cultura devine puternică atunci când talentul individual capătă în jurul lui...

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Articole asemănătoare

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8...