GORJ: În interesul învățământului, punem incompetenții în capul trebii

Publicat:

Distribuie articolul:

Îndelung criticat, în ultima vreme, sistemul de învățământ uimește pe zi ce trece prin deciziile pe care oamenii din sistem le gândesc și le aplică. Mișcările pe care le fac țin să arate cât de mult a coborat valoarea și cât de apreciată este incompetența. La Gorj, mai mulți directori care nu au promovat concursul pentru aceste posturi, au fost numiți directori sau, și mai „aplicat” au fost numiți inspectori școlari care îi evaluează pe directorii unităților de învațamant. Totul s-a înfăptuit sub o prevedere legală, evident interpretativă, aceea a ”detașării în interesul învățământului”.

Detașarea în interesul învățământului a personalului didactic este o prevedere legală, susținută în legea învățământului cu norme de aplicare făcute prin ordin al ministrului Educației. Cum spune chiar denumirea acestei norme, detașarea se face în interesul învățământului a cadrelor didactice care excelează, care au dovedit competențe, care s-au remarcat în domeniul educației.

Iată ce spune legea: Art. 191 alin. 2 din Legea 198/2023:

“(2) Personalul didactic de predare titular în învățământul preuniversitar, care se distinge prin calități profesionale, manageriale și morale, poate fi detașat în interesul învățământului, cu acordul său, pentru asigurarea pe perioadă determinată de cel mult un an școlar a conducerii unităților de învățământ, unităților de educație extrașcolară, DJIP/DMBIP, birourilor județene ale ARACIIP/biroului Municipiului București ARACIIP și a funcțiilor de îndrumare și control din DJIP/DMBIP și din birourile județene ale ARACIIP/biroului Municipiului București ARACIIP.”

Găselniță pompoasă pentru nepromovați

În România, însă, ne-am obișnuit ca incompetența să fie ridicată la rang de valoare, iar sistemul de învățământ ține pasul cu tendința.

În Gorj, mai multe cadre didactice care au picat concursurile pentru ocuparea posturilor de directori și directori adjuncți la unitățile de învățământ și au fost implicate în mai multe scandaluri au fost promovate. În interesul învățământului. De la an la an, tot în interesul învățământului, li se prelungesc detașările.

Un exemplu este Ștefan Vătafu, din 2022, director la Liceul Teologic din Târgu Jiu. Acesta a picat concursul pentru ocuparea postului de director, nereușind să treacă de proba scrisă, obtinând o notă absolut rușinoasă.

De altfel, toți care au picat examenul au obținut note între 4 și 6,80, în condițiile în care nota de trecere era 7. Vătafu a fost detașat în interesul învățământului să conducă, ca director, liceul din Târgu Jiu. Pe baza detasărilor prelungite conduce și astăzi unitatea de învățământ. Vătafu a fost implicat și într-un scandal în care a fost acuzat că a folosit elevii de liceu, scotându-i de la cursuri, pentru a descărca dintr-un camion lumânări pentru Protoeria Târgu Jiu.

Asemănarea cuțitului cu lingura

Ion Paul Nicola, Constantin Pora, Petre Dinei sunt alți directori care au picat concursul pentru ocuparea funcției, dar care au fost numiți directori la unitățile de învațamânt în baza detasărilor în interesul învățământului. Lista continuă cu alte nume până la 25. Dar, cel mai răsunător caz este al directorului adjunct de la Liceul Tehnologic ”Ion Mincu” din Târgu Jiu, Constantin Nicolovici care a picat concursul de 3 ori și, tot de atâtea ori, a fost numit director pe la diferite școli, prin detașare în interesul învățământului.

Directorii care au fost puși în capul trebii prin această găselniță, ”în interesul învățământului”, nu au reușit să rezolve subiecte pentru teste de grădiniță. Unul dintre subiectele de la proba scrisă era asemănarea cuțitului cu lingura. N-au știut să rezolve un astfel de subiect, dar știu, în opinia inspectorului general școlar, să conducă o unitate de învațamânt.

Și, ca lucrurile să fie duse până la capat, unde n-au mai fost posturi libere de directori, nepromovații care n-au știut asemănarea cuțitului cu lingura, au fost promovați inspectori școlari. Deci, după ce au picat concursul de directori, Inspectoratul Școlar Județean Gorj a decis să-i promoveze inspectori școlari. Evident, numirea lor a fost făcută fără concurs, prin detașare în interesul învățământului. Dumitru Fârță, Gabriel Răscol și Ion Săceanu sunt doar câteva nume. În opinia ISJ Gorj, incompetența lor de a câștiga concursurile pentru posturi de director este dovada competenței pentru posturile de inspectori școlari. Tragic este că acești inspectori evaluează activitatea directorilor școlilor care au promovat concursurile respective.

Ce spune Inspectoratul Școlar?

Că toate aceste numiri sunt asumate de inspectorul general școlar. Că inspectorii școlari și directorii menționați au fost detașați în interesul învățământului, neexistand concurs național organigat de Ministerul Educației și că detașarea în interesul invățământului se realizează conform prevederilor legale, la propunerea inspectorului școlar general. În cazul directorilor, se obține și aprobarea Consiliului de Administrație al ISJ, iar în cazul inspectorilor, cu avizul Ministerului Educației. Nimic despre calitățile profesionale, manageriale și morale ale acestor persoane. Au, ce-i drept, o calitate esențială: sunt membri de partid, colegi cu inspectorul general școlar.

Toate aceste numiri făcute sunt absolut scandaloase, mai ales că vin, nu-i așa, în interesul învățământului. Ce interes mai au elevii să învețe pentru promovarea vreunui examen, când văd că cei respinși ajung directori sau inspectori? Și nu oricum. Cu aprobarea Ministerului Educației.

Mai multe articole

Gabriela Mladin activează în presă din anul 2000. Inițial, a lucrat ca jurnalist de presa scrisă pentru mai multe ziare locale, iar din 2003 a fost corespondent al cotidianului Jurnalul National. Tot din 2003 activează și pentru Antena 1 și Antena 3, iar din 2007 este corespondent Europa FM.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Gabriela Mladin
Gabriela Mladin
Gabriela Mladin activează în presă din anul 2000. Inițial, a lucrat ca jurnalist de presa scrisă pentru mai multe ziare locale, iar din 2003 a fost corespondent al cotidianului Jurnalul National. Tot din 2003 activează și pentru Antena 1 și Antena 3, iar din 2007 este corespondent Europa FM.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Theodor Paleologu, Radu Paraschivescu, Lavinia Bârlogeanu, Armand Goșu și Cătălin Striblea, invitați la Iași, la conferințele Romanian Creative Week 2026

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași între 13 și 24 mai 2026, într-o...

Romanian Creative Week 2026, organizat sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale. Irina Schrotter: RCW este o poveste colectivă despre curaj

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași pentru cea de-a șasea ediție, care va...

Recrudescența antisemitismului în Europa. O istorie, un BBC prăbușit moral și un Holocaust din care au dispărut evreii

Odinioară, BBC reprezenta standardul „de aur” al jurnalismului de calitate, imparțial și bogat în informații. În ultimii ani, însă, calitatea știrilor a scăzut drastic...

King Kong

Un element definitoriu a ceea ce se numește trumpism este mitocănia. S-au făcut și mici culegeri cu emanațiile acestui individ ce a arătat la...

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week Bucharest 2025, din seara de 8...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează parteneriatul cu Asociația Casa Bună, fondată...

Articole asemănătoare

După ani de investigații jurnalistice, Parchetul confirmă: medicul Ștefan Mindea, trimis în judecată pentru înșelăciune

Era anul 2024, când publicațiile INVESTIGATORIA și Media Quality au scris pentru prima dată despre afacerea cu șervețele...

Theodor Paleologu, Radu Paraschivescu, Lavinia Bârlogeanu, Armand Goșu și Cătălin Striblea, invitați la Iași, la conferințele Romanian Creative Week 2026

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași între...

Romanian Creative Week 2026, organizat sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale. Irina Schrotter: RCW este o poveste colectivă despre curaj

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași pentru...

Recrudescența antisemitismului în Europa. O istorie, un BBC prăbușit moral și un Holocaust din care au dispărut evreii

Odinioară, BBC reprezenta standardul „de aur” al jurnalismului de calitate, imparțial și bogat în informații. În ultimii ani,...