„Garda de fier” a lui Teodosie

Publicat:

Distribuie articolul:

O adevărată „Gardă de Fier”, de așa-ziși patrioți, de politicieni cu mesaje antisemite sau de „civili” cu crucile atârnate, la vedere, la gât, cu discursuri conspiraționiste și cu steaguri în mâini, porniți într-o luptă imaginară pentru „libertatea României” și scoaterea ei de sub „ocupația” străină.

Așa ar putea fi descriși, pe scurt, cei care anunțau sâmbătă, 9 februarie 2024, la Constanța, un miting de susținere a ÎPS Teodosie, în încercarea acestuia de a forța Sinodul Bisericii Ortodoxe Române să ridice Arhiepiscopia Tomisului la rang de Mitropolie. O miză uriașă pentru Teodosie, care ar fi crescut, la rândul său, în rang la nivelul Bisericii. De la arhiepiscop la mitropolit.

Mitingul a fost, însă, anulat de organizatori, respectiv de Asociația Calea Neamului, condusă de un anume Mihai Tîrnoveanu, cunoscut în mediile în care mesajele ultranaționaliste și teoriile conspirației sunt pompate din plin, după ce vineri, 9 februarie, Patriarhia Română a anunțat că ÎPS Teodosie va fi judecat, în ședința din 29 februarie 2024, a Sfântului Sinod, pentru „încălcarea ordinii statutare, tulburarea păcii și răzvrătire”, ca urmare a presiunii făcute în ultimii ani de a deveni mitropolit.

Decizia, în premieră, anunțată de Patriarhie, aceea de a anunța că un ierarh va ajunge la judecata Sfântului Sinod pentru „încălcarea ordinii statutare, tulburarea păcii și răzvrătire”, l-a determinat pe ÎPS Teodosie să facă un pas înapoi, cel puțin pe moment, anunțând că „rămâne în deplină ascultare față de Preafericitul Părtinte Patriarh Daniel și față de Sfântul Sinod”.

Totuși, ÎPS Teodosie nu și-a retras și intențiile de a continua demersurile pentru transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în Mitropolie, anunțând public că „nu va înceta să își exercite drepturile, în limitele statutare și regulamentare” în acest sens.

Dar cine sunt susținătorii ÎPS Teodosie, ierarh care, în ultimii ani, a ieșit în evidență mai mult prin declarații și poziționări controversate inclusiv față de propria Biserică, dar mai ales prin problemele sale cu legea. La finele anului trecut, DNA Constanța a deschis un dosar penal pe numele acestuia, după o investigație a jurnaliștilor Recorder, dosar în care arhiepiscopul Tomisului este urmărit penal pentru fapte de corupție. Concret, procurorii îl acuză pe acesta de cumpărare de influență:

„Suspectul Petrescu Teodosie ar fi promis suma de 160.000 de lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte”.

Mihai Tîrnoveanu, vârful de lance

Mihai Tîrnoveanu (foto jos), medic stomatolog și președintele Asociației Calea Neamului, ONG înființat în urmă cu un deceniu, și-a asumat organizarea mitingului de susținere a ÎPS Teodosie, precum și anularea lui, atât oficial, prin documente transmise autorităților statului, cât și prin mesaje promovate pe rețelele sociale.  

„Considerăm că reactivarea Mitropoliei Tomisului contribuie atât la restabilirea unui adevăr istoric, cât și la întărirea Bisericii Ortodoxe Române. (…) Cu Dumnezeu înainte, pentru Biruință!”, scria, la finele săptămânii trecute, Mihai Tîrnoveanu, pe pagina sa de Facebook.

Susținerea lui Mihai Tîrnoveanu și a Asociației Calea Neamului pentru ÎPS Teodosie este, însă, mai veche și nu doar legată de tema privind transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie.

În 21 iulie 2021, de exemplu, Tîrnoveanu anunța, pe Facebook, că „un steag cu ÎPS Teodosie a ajuns în Covasna”, la o „adunare românească” la care ar fi participat 150 de oameni. Iar în 19 noiembrie 2023, acesta posta o fotografie alături de ÎPS Teodosie, față de care își manifesta admirația și mulțumirea: „Când ești lângă ÎPS Teodosie, ai pregnanta senzație de Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc! Sărut Dreapta, mulțumesc din suflet pentru TOT!”

Președintele unui partid extremist

În noiembrie 2022, Tribunalul București dădea o hotărâre definitivă în baza căreia se înființa Partidul Mișcarea Națională, cu sediul la Brașov. Conform deciziei instanței, președintele interimar al partidului era Mihai Tîrnoveanu, fondator al formațiunii policie alături de alte două persoane, Iurie Movileanu (decedat, între timp) și Paul Cristian Dascălu, pe care îi descria, în diverse mesaje publice, drept „camarazi de credință și sânge”.

În 2 martie 2023, Partidul Mișcarea Națională s-a lansat oficial, printr-un eveniment organizat în fața Palatului Brukenthal din Sibiu, ocazie cu care Mihai Tîrnoveanu a ținut un discurs „cu de toate”, vorbind, între altele, despre „ocupația străină” sub care ar fi România, despre „waxxinare”, despre „cosuveranitatea Ungariei în România” sau despre „bogățiile naturale înstrăinate”.

„Obiectivul nostru este eliberarea României de sub ocupația străină, redobândirea Libertății de a fi Român. (…) Vorbim de ocupația străină atunci când Canalul Bâstroe distruge Delta Dunării, când ni s-a impus în anii trecuți waxxinarea aproape obligatorie si certificatul verde, când multinaționalele sfidează România”, spunea atunci Tîrnoveanu, încheind apoteotic: „Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!”

Două zile mai târziu, în 4 august 2023, Tîrnoveanu își promova din nou partidul, de data asta pe Facebook, susținând că „nu avem repere nici tocurile lui Zelenski, nici ochelarii de soare sau mersul lui Putin. Reperele noastre nu sunt nici UE, nici SUA, China sau altă putere mondială. Avem un singur Reper, un singur simbol: neamul românesc”.

Probabil că același singur „reper”, „neamul românesc”, dar și „dragostea creștină” pe care și-o manifestă constant în spațiul public îl determină pe Mihai Tîrnoveanu să promoveze și mesaje antisemite. Într-o postare din 2 februarie 2024, făcută pe Facebook, acesta publica o fotografie cu coperta noului manual pentru elevii de liceu, „Istoria evreilor. Holocaustul”, însoțită de mesajul:

„Poate cineva să-mi arate și un manual actual pe care scrie Istoria Românilor? Nu, nu poate, pentru că un astfel de manual nu mai există… întâi au scos conținutul, apoi și titlul, pentru a nu-și mai face nimeni iluzii”.

Prin acea postare, Tîrnoveanu își îndemna publicul virtual să semneze petiția „Istoria românilor în locul Istoriei evreilor în liceu”, inițiată de Mișcarea Națională, partid politic condus de același Mihai Tîrnoveanu, așa cum vom arăta în cele ce urmează.  

Cu câteva luni mai devreme, în 1 noiembrie 2023, președintele Asociației Calea Neamului scria, pe Facebook, despre Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, că este asemenea unui „comisar politic” din perioada bolșevică:

„Directorul Institutului Elie Wiesel îi scoate la tablă pe profesorii de istorie, dar și pe polițiști! Exact ca în perioada bolșevică, conținutul materiei de istorie nu este generat de profesorii de istorie, ci de comisarii politici.

Alexandru Florian, prof. de științe politice îi instruiește pe profesorii de istorie din Bacău cum să predea materia obligatorie ,,Istoria Evreilor. Holocaustul” și le ține lecții angajaților MAI din Ploiești despre teme precum antisemitismul în România interbelică, istoricul Mișcării Legionare (!!!), memoria Holocaustului”.

În 3 martie 2023, Tîrnoveanu „tresărea” din nou pe o temă similară, de data îndemnând la proteste în stradă: „Pentru ce vin la București peste 80 de oficiali din străinătate să combată antisemitismul într-o țară în care acesta nu există? La conducerea României sunt cumva nazzzi? Există cumva organizații antisemite? În niciun caz. Evreii sunt prigoniți la noi în țară? Nicidecum.

Își desfășoară nestingheriți afacerile, multe dintre ele extrem de profitabile, sunt în parlament, în guvern, în mai toate partidele, nicio sinagogă nu a fost atinsă cu nici măcar un fulg de pană, ba mai mult se construiesc unele noi, cea mai mare din Europa de exemplu s-a ridicat la Sighet”.

Promovat intens de ActiveNews, site consacrat pentru fake news

Mihai Tîrnoveanu este unul dintre personajele promovate, prin zeci de articole, de site-ul ActiveNews. O „insulă jurnalistică” în care conspirațiile și mesajele anti-UE și anti-NATO sunt la ordinea zilei.

Prietenia dintre Tîrnoveanu și Victor Roncea (foto jos), redactorul-șef al ActiveNews, este una veche, „din vremea studenției la Târgu Mureș”, primul susținând despre amicul său că „Victor este un om cu o capacitate extraordinară de lucru, un om capabil să facă sinteza naționalismului românesc, un om care este pe acest teren de zeci de ani și care cunoaște toate detaliile geografiei acestui teren, inamici la vedere, ascunși, prieteni, strategii, într-un cuvânt tot ce trebuie”.

Pompiliu Diplan și Dan Ciprian Grăjdeanu, camarazii „de sânge” ai lui Tîrnoveanu

În august 2023, Partidul Mișcarea Națională, condus de Mihai Târnoveanu, anunța deschiderea filialei de la Constanța, avându-l drept lider județean pe Tiberius Simion, ex-membru AUR, și cu o susținere din partea lui Dan Ciprian Grajdean, liderul Frăției Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință”, și a lui Pompiliu Diplan, șeful ONG-ului „Starea de Libertate”.

Pompiliu Diplan (foto jos), cel care care a fondat Starea de Libertate, „mișcare civică independentă care militează pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor” și fondată în timpul pandemiei de COVID-19, așa cum este prezentat acest grup pe pagina oficială de Facebook, este unul dintre camarazii de „luptă” ai lui Mihai Târnoveanu.

În perioada 2020-2021, în special, Diplan era una dintre vocile anti-„vaxxin”. În plin lockdown, îndemna la redeschiderea bisericilor și, pe perioada stării de urgență, organiza și participa la o serie de manifestații în Capitală împotriva „dictaturii medicale” și a „dictaturii militare”.

O ultimă cauză în care Diplan și Tîrnoveanu și-au unit forțele a fost mitingul de susținere a ÎPS Teodosie. După ce manifestația a fost anulată, Diplan a explicat, printr-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, că acest lucru s-a întâmplat din cauza „unui comunicat dur, neobișnuit de dur și de sec al Cancelariei Sfântului Sinod, care ne-a pus într-o situație de răzvrătiți, în cazul în care am face ceva. Așa că noi ne smerim”.

Același Ovidiu Diplan este cel care, alături de Victor Roncea, redactorul-șef al ActiveNews, au făcut un interviu video cu ÎPS Teodosie, pe care l-au difuzat în „buza” mitingului care ar fi trebuit să aibă loc la finele săptămânii trecute la Constanța. Interviul, primul de acest gen realizat de ActiveNews cu Starea de Libertate, l-a avut invitat pe arhiepiscopul Tomisului, tema principală de discuție fiind transformarea arhiepiscopiei în mitropolie.

Cauzele comune ale lui Tîrnoveanu și Diplan au fost, însă, mai multe, de-a lungul timpului. De exemplu: petiția de demitere a lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pe care ambii au susținut-o în comunitățile lor virtuale.

Reamintim că Vasile Bănescu a fost, în repetate rânduri, atacat public, inclusiv prin mesaje care îi vizau viața personală și familia, de ÎPS Teodosie, pentru luările de poziție ale reprezentantului Patriarhiei în privința derapajelor ierarhului de la Constanța.

Frăția Ortodoxă și Calea Neamului, „sălbăticia” de la Valea Uzului

Frăția Ortodoxă, a cărui lider este Dan Ciprian Grajdean (foto jos), este o asociație apropiată de ÎPS Teodosie, pe care-l numea public „Omul nostru”, aproape nelipsită de la evenimente organizate de Arhiepiscopia Tomisului. Pregătiți și pentru mitingul care se anunța sâmbăta trecută, reprezentanții Frăției s-au regrupat și l-au însoțit pe ierarh, sâmbătă, doar la Sfânta Liturghie pe care acesta a oficiat-o.

Legăturile dintre Frăția Ortodoxă și Calea Neamului sunt foarte strânse, cele două organizații fiind cunoscute în spațiul public drept neo-legionare, mai ales după o serie de incidente la Valea Uzului. În 9 iulie 2023, HotNews relata că „la nici o lună după ce Primăria Dărmănești a demolat crucile de beton din cimitirul Valea Uzului, după ce instanța a decis că au fost puse ilegal, simpatizații unor asociațiilor neo-legionare au intrat în cimitir și au pus 150 de cruci de lemn în același loc.

Potrivit presei maghiare, totul s-a desfășurat în prezența Poliției și a Jandarmeriei, care nu au intervenit. (…) Crucile au fost amplasate în Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului de către membrii şi simpatizanţii asociaţiilor Calea Neamului, Frăţia Ortodoxă şi ai altor organizaţii”.

Despre acest eveniment, Mihai Tîrnoveanu scria pe rețelele de socializare: „Am fost în tranșeele luptelor de pe Valea Uzului, pentru a ridica din nou gloria Armatei Române din Primul Război Mondial, prin Crucile Eroilor, memoria jertfei lor. Mâinile noastre, răscolind pământul, s-au întărit cu sângele lor pe care l-am simțit acolo”.

Website | Mai multe articole

Ramona Ursu e ziaristă. Din convingere. Adoră să scrie. Să vorbească. Să descopere. Dar mai ales să-i asculte pe oameni.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Ramona Ursu
Ramona Ursuhttps://www.mediaquality.ro/
Ramona Ursu e ziaristă. Din convingere. Adoră să scrie. Să vorbească. Să descopere. Dar mai ales să-i asculte pe oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Reacții după investigația OCCRP despre relația Geoană-Rusia: „Parcursul electoral al lui Mircea Geoană s-a cam încheiat”

O investigație a jurnaliștilor OCCRP a devoalat niște legături foarte interesante între un apropiat al lui Geoană și Rusia. Mai exact, jurnaliștii au arătat...

Acţiune iniţiată de o asociaţie din Iaşi: Membrii vor bate la tobe în centrul oraşului şi vor cere urgentarea construirii autostrăzii A8

Membrii unei asociaţii pro-autostradă din Iaşi vor bate la tobe, sâmbătă, în centrul oraşului, acţiunea având ca scop sensibilizarea autorităţilor pentru a urgenta construirea...

Israelul l-a declarat „persona non grata” pe șeful ONU: „Sprijină teroriștii și criminalii de la Hamas”

Israel Katz, ministrul israelian de externe, a anunțat că l-a declarat „persona non grata” pe Antonio Guterres, secretarul general al ONU, căruia i s-a...

Explozii lângă Ambasada Israelului din Copenhaga. Poliția investighează cazul. Nicio persoană rănită

Poliţia daneză a precizat miercuri, 2 octombrie 2024, că investighează două explozii produse în apropierea Ambasadei Israelului situată în nodrdul capitalei țării, Copenhaga, relatează...

BREAKING Israelul plănuiește atacuri inclusiv prin lovituri asupra instalațiilor nucleare, după ce Iranul a lansat împotriva lui sute de rachete balistice

Israelul a lansat noi atacuri în suburbiile sudice ale Beirutului, miercuri dimineața, după ce aproape 200 de rachete balistice au fost lansate de Iran....

Președintele CCIR, Mihai Daraban, căutat, pentru consultanță economică, de candidații la prezidențiale

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, se arată dezamăgit de prestația, de până acum, a candidaților la alegerile prezidențiale....

Articole asemănătoare

Angajat al Serviciului de Gospodărire a Apelor Vrancea, acuzat de țepe internaționale cu mașini

Situație incredibilă în micul târg al Focșanilor, unde mai multe persoane acuză că au fost păgubite de sute...

Reacții după investigația OCCRP despre relația Geoană-Rusia: „Parcursul electoral al lui Mircea Geoană s-a cam încheiat”

O investigație a jurnaliștilor OCCRP a devoalat niște legături foarte interesante între un apropiat al lui Geoană și...

Acţiune iniţiată de o asociaţie din Iaşi: Membrii vor bate la tobe în centrul oraşului şi vor cere urgentarea construirii autostrăzii A8

Membrii unei asociaţii pro-autostradă din Iaşi vor bate la tobe, sâmbătă, în centrul oraşului, acţiunea având ca scop...

Israelul l-a declarat „persona non grata” pe șeful ONU: „Sprijină teroriștii și criminalii de la Hamas”

Israel Katz, ministrul israelian de externe, a anunțat că l-a declarat „persona non grata” pe Antonio Guterres, secretarul...