Elevul care ar fi fost violat de colegi a fost audiat la parchet. Ministrul Deca a trimis Corpul de Control la școală și la IȘJ

Publicat:

Distribuie articolul:

Elevul de clasă primară de la Școala „Nicolae Titulescu” din București, care ar fi fost violat de două ori de colegi în toaleta unității de învățământ, a fost audiat marți, 5 martie 2024, de procurori.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis, luni, un dosar penal, după ce zeci de părinți s-au adunat în curtea școlii pentru a protesta față de felul în care conducerea școlii a gestionat cazul elevulului care ar fi fost abuzat sexual.

Tot marți, procurorii, care au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere din școală, i-au audiat și pe părinții minorului. Un certificat medico-legal urmează a fi eliberat de IML și înaintat procurorilor.

Părinții care au protestat luni în curtea Școlii „Nicolae Titulescu”, situată în centrul Capitalei, spun că se tem să își mai trimită copiii la ore și sunt revoltați că nu au primit lămuriri cu privire la acest caz de la conducerea instituției de învățământ.

Reamintim că mama copilului care ar fi fost violat a declarat luni că „în anul 2022 copilul meu a fost abuzat în toaletă școlii. Noi am aflat prea târziu, într-o joi seară am văzut comportamentului copilului, am sunat-o pe psiholoaga copilului. Am aflat totul prin joacă, ne-a povestit cum băiatul s-a dus după școală, înainte de after school, la toaletă și a intrat peste el un băiețel, i-a zis să tacă din gură. Restul vă închipuiți ce s-a făcut.

A doua zi am mers la doamna directoare și i-am zis ce s-a întâmplat, iar dânsa a spus că e data de 10 iunie și că e vacanță. Ne-a spus că de ce nu am venit imediat. Noi am aflat după trei săptămâni după ce s-a întâmplat. M-am dus la Poliție. Doamna directoare nu a sunat poliția. Noi am sunat poliția de acasă. Doamna directoare, când am venit în septembrie să cer o hârtie dacă s-a făcut o anchetă, mi-a zis că nu s-a făcut o anchetă. Agresorul e clasa a VIII-a. Copilul meu e clasa a II-a acum”.

Luni seară, directoarea Școlii „Nicolae Titulescu” din București a făcut primele declarații cu privire la acest caz, susținând că „au fost luate toate măsurile necesare, în conformitate cu procedurile legale ce se impun în aceste situații”.

Pe de altă parte, ministrul Educației, Ligia Deca, a trimis marți dimineață Corpul de Control al Ministerului Educației la Școala „Nicolae Titulescu”, dar și la Inspectoratul Școlar București.

„Trebuie asigurat un climat de siguranță pentru elevi, am discutat cu inspectoratul școlar. Am discutat cu IȘJ, care a făcut un control și a făcut raport azi-dimineață (marți, 5 martie – n.r.). Raportul citează din documentele aflate la dispoziția echipei. E un raport întocmit rapid, ca să avem un prim răspuns. S-a constatat neinformarea unor entități care trebuiau informate, de exemplu Consiliul de Administrație al școlii sau comisia care viza cazuri de violență.

De azi, trimitem Corpul de Control al Ministerului Educației pentru un punct de vedere suplimentar obiectiv, să ne asigurăm că toate procedurile cu privire la prevenirea cazurilor de violență și raportarea lor sunt respectate. Ministerul Educației nu a fost notificat de școală sau de inspectorat, am aflat din presă. Va fi cercetată situația, să vedem nu numai ce s-a întâmplat și punctul de vedere al școlii, ci și relația de comunicare cu alte entități, că e vorba de poliție, DGASPC sau alte entități.

Raportul preliminar al IȘJ sesizează o serie de abateri. Dacă a fost încălcată procedura, cei responsabili vor suporta rigorile legii. Avem toleranță zero pentru abateri. E datoria conducerii școlii să protejeze elevii din incintă și din curtea școlii”, a declarat Ligia Deca, conform Digi 24.

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ce ne definește astăzi: corpul, memoria sau algoritmii? Identitatea, frica și relația dintre om și tehnologie, explorate în expoziții inedite, la Romanian Creative Wee

Romanian Creative Week 2026, desfășurat anul acesta în premieră sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, transformă Iașiul într-un ecosistem al artei contemporane, printr-un amplu...

Prima platformă New Media de formare și experiment din țară, la Romanian Creative Week: Peste 40 de artiști creează împreună viitorul artei digitale 

Artiști consacrați și creatori emergenți se întâlnesc la Iași în cadrul secțiunii New Media, parte a Romanian Creative Week 2026, într-o ediție care pune în...

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane,...

Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se vede cel mai clar nu doar...

Lideri de business și investitori urcă pe scena Iași Entrepreneurs Summit, prezentat de UniCredit Bank în cadrul Romanian Creative Week

Peste 500 de antreprenori sunt așteptați în capitala Moldovei pe 14 mai 2026, la Iași Entrepreneurs Summit, eveniment prezentat de UniCredit Bank în cadrul Romanian Creative...

Cum vezi o expoziție care se schimbă odată cu tine? „Metafora”, expoziția centrală a Romanian Creative Week, unde perspectiva ți se schimbă la fiecare...

Expoziția centrală „Metafora” a Romanian Creative Week 2026, eveniment desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, transformă Sala Voievozilor a Palatului Culturii din...

Avanpremiere naționale și filme-cult la Iași: cinemaul de autor se întâlnește cu publicul la Romanian Creative Week

Romanian Creative Week 2026, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, aduce...

Articole asemănătoare

Manuel Liñán, desemnat cel mai bun dansator al Spaniei, aduce la Romanian Creative Week spectacolul de flamenco prezent pe marile scene ale lumii. Surprizele...

Romanian Creative Week (RCW) readuce Iașul în centrul scenei creative europene între 13 și 24 mai 2026, într-o...

Ce ne definește astăzi: corpul, memoria sau algoritmii? Identitatea, frica și relația dintre om și tehnologie, explorate în expoziții inedite, la Romanian Creative Wee

Romanian Creative Week 2026, desfășurat anul acesta în premieră sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, transformă Iașiul într-un...

Prima platformă New Media de formare și experiment din țară, la Romanian Creative Week: Peste 40 de artiști creează împreună viitorul artei digitale 

Artiști consacrați și creatori emergenți se întâlnesc la Iași în cadrul secțiunii New Media, parte a Romanian Creative Week...

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane,...

Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se...