Comisia de Etică a SNSPA nu a ajuns la nicio concluzie în cazul Pieleanu

Publicat:

Distribuie articolul:

În timp ce Alfred Bulai a scăpat de arestul preventiv, Comisia de Etică a SNSPA s-a reunit săptămâna trecută pe cazul Pieleanu, acuzat și acesta de mai multe foste studente de hărțuire, atitudini misogine și jigniri. Potrivit unor surse, comisia nu a ajuns la nicio concluzie, pentru că ar mai fi nevoie de probe.

În cazul lui Marius Pieleanu mărturiile fostelor studente au ieșit la iveală după izbucnirea scandalului public în cazul Alfred Bulai. Majoritatea acestor dezvăluiri vin dintre-un trecut destul de îndepărtat, din care nu s-au păstrat prea multe probe. Parchetul solicită în continuare celor care se consideră victimele celor doi să iasă în față și să povestească prin ce au trecut, astfel încât să poată fi demonstrată amploarea fenomenului hărțuirii sexuale în SNSPA.

Șase reclamații pe marginea comportamentului lui Marius Pieleanu au ajuns în fața Comisiei de Etică a SNSPA. Despre acestea Pieleanu spune că nu știe nimic și că momentan nici nu a fost convocat în vreo ședință a comisiei, însă, potrivit regulilor, acesta ar urma să fie audiat și informat cu privire la acuzațiile care i se aduc.

Zilele acestea, în spațiul public, au apărut interceptări din conversații telefonice care au avut loc între Marius Pieleanu și Alfred Bulai. Ele au fost publicate în exclusivitate de platforma Gândul, care a intrat în posesia acestora. E interesant că, din discuțiile celor doi, care au avut loc înainte de arestarea lui Alfred Bulai, nu rezultă nicio clipă nevinovăția, ci doar o oarecare convingere a ambilor că nu există suficiente probe și că e posibil să scape pentru că multe dintre mărturii sunt vechi.

BULAI ALFRED: Acum douăj’ de ani sau cât dracu’ era din 2000 nu știu cât… cinșpe ani, nu mai știu… Ba, nu că era în campanie, în 2000! Acum douăzeci de ani aproape, a fost… îîî… cu mine în toate practicile. Și s-a întâmplat ce s-o fi întâmplat… habar n-am dar oricum a fost… nu a fost, adică… Acolo mi se pare că trecea în anul II, oricum a venit și în anul III, a lucrat în campanie cu mine, mă rog, i-am luat pe câțiva în campanie în 2004, deci după ce a terminat facultatea, deci… ăsta e nivelul, na!

BULAI ALFRED: Păi, nu, tocmai! Sigur că da! Deocamdată… păi, d-aia nici n-am dat foarte multe informații și am zis: bă, ce e trunchiat și nu știu ce, mă doare-n pix, pentru că, na, nu…! O să văd ce e în dosar și după aia faci apărarea. Că nu știu ce au zis, că acuma… în presă sunt zeci de mii de chestii (…) (n.red. – neinteligibil, replicile se suprapun) ce au zis acolo.

– PIELEANU MARIUS: (n.red. – replicile se suprapun) Daaa… Da…

BULAI ALFRED: Și multe sunt de… pe ideea de mărturii și de nu știu ce p*** mea, că ce dracu’ are aia acolo, cinșpe ani, douăj’ de ani?! Adică… îți dai seama… Deci nu e…! Totul e aia cu… de acum un an e singura care e…

– PIELEANU MARIUS: (n.red. – replicile se suprapun) Bă, dar când te-a înregistrat? Acum un an sau acuma, în primăvara asta?

BULAI ALFRED: Nuuu… ăăă… în… păi, primăvara asta n-am avut. Acum… În 2023 și 2022, dar de fapt, cred că au fost două înregistrări, dacă mă întrebi pe mine: una chiar acolo, probabil, când am discutat și m-am mai întâlnit în semestrul II la un moment dat… era foarte amabilă, foarte… a trecut un an și din ce… dintr-odată, așa, hodoronc-tronc…! (n.red. – replicile se suprapun)

– PIELEANU MARIUS: (n.red. replicile se suprapun) Anul ăsta? Acuma? Anul ăsta?

BULAI ALFRED: Anul ăsta, da. Da”.

Website | Mai multe articole

Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescuhttps://www.mediaquality.ro
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ce ne definește astăzi: corpul, memoria sau algoritmii? Identitatea, frica și relația dintre om și tehnologie, explorate în expoziții inedite, la Romanian Creative Wee

Romanian Creative Week 2026, desfășurat anul acesta în premieră sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, transformă Iașiul într-un ecosistem al artei contemporane, printr-un amplu...

Prima platformă New Media de formare și experiment din țară, la Romanian Creative Week: Peste 40 de artiști creează împreună viitorul artei digitale 

Artiști consacrați și creatori emergenți se întâlnesc la Iași în cadrul secțiunii New Media, parte a Romanian Creative Week 2026, într-o ediție care pune în...

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane,...

Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se vede cel mai clar nu doar...

Lideri de business și investitori urcă pe scena Iași Entrepreneurs Summit, prezentat de UniCredit Bank în cadrul Romanian Creative Week

Peste 500 de antreprenori sunt așteptați în capitala Moldovei pe 14 mai 2026, la Iași Entrepreneurs Summit, eveniment prezentat de UniCredit Bank în cadrul Romanian Creative...

Cum vezi o expoziție care se schimbă odată cu tine? „Metafora”, expoziția centrală a Romanian Creative Week, unde perspectiva ți se schimbă la fiecare...

Expoziția centrală „Metafora” a Romanian Creative Week 2026, eveniment desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, transformă Sala Voievozilor a Palatului Culturii din...

Avanpremiere naționale și filme-cult la Iași: cinemaul de autor se întâlnește cu publicul la Romanian Creative Week

Romanian Creative Week 2026, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, aduce...

Articole asemănătoare

Manuel Liñán, desemnat cel mai bun dansator al Spaniei, aduce la Romanian Creative Week spectacolul de flamenco prezent pe marile scene ale lumii. Surprizele...

Romanian Creative Week (RCW) readuce Iașul în centrul scenei creative europene între 13 și 24 mai 2026, într-o...

Ce ne definește astăzi: corpul, memoria sau algoritmii? Identitatea, frica și relația dintre om și tehnologie, explorate în expoziții inedite, la Romanian Creative Wee

Romanian Creative Week 2026, desfășurat anul acesta în premieră sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, transformă Iașiul într-un...

Prima platformă New Media de formare și experiment din țară, la Romanian Creative Week: Peste 40 de artiști creează împreună viitorul artei digitale 

Artiști consacrați și creatori emergenți se întâlnesc la Iași în cadrul secțiunii New Media, parte a Romanian Creative Week...

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane,...

Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se...