CLUBUL DE CARTE. Politică și geopolitică, Eutopia și Epoca liderului cu mână de fier sau cine suntem și cum suflă vântul rece dinspre Rusia lui Putin

Publicat:

Distribuie articolul:

Resturi de drone rusești căzute pe teritoriul României, și vor mai cădea, ministrul Apărării Naționale declară că a mărit numărul patrulelor pe Dunăre, precum și numărul posturilor de observație. Mai mult, potrivit ministrului, Marea Neagră este spațiul unde Rusia hărțuiește militar și testeză capacitatea de reacție. Războiul hibrid, presiunea asupra Republicii Moldova, situația Transnistrei.

Presa rusă publică o înregistrare audio a unei conversații interceptate între mai mulți ofițeri germani privind livrări de arme către Ucraina. În 2023, secretarul american de stat Antony Blinken declara că Epoca post-Război Rece s-a încheiat odată cu invazia rusă în Ucraina. Putin și Xi Jinping pledează pentru un sistem mondial multipolar.

Recalibrările geopolitice mondiale produc unde de șoc, dar și reașezări care se modifică mai puțin sesizabil. Tensiunile geopolitice ale începutului de secol XXI descriu începutul unui nou conflict înghețat – Al Doilea Război Rece, care poate evolua spre orice. Cât privește Cel De Al Treilea Război Mondial, potrivit unor analiști politici, am fi deja în mijlocul lui. În ochiul furtunii. Previziunile nu sunt liniștitoare.

Tot tabloul are nevoie de survolări analitice de substanță. Se pot face liste de cărți necesar de citit pentru o înțelegere a contextului în care trăim, fie că ne referim la contextul global, fie că ne referim la regiune.

În contextul războiului din Ucraina și a evoluției acestui conflict, în condițiile în care sprijinul militar pe care îl oferă Occidentul nu este în măsură să schimbe cursul războiului, situația Republicii Moldova devine tot mai sensibilă. Vulnerabilitatea Republicii Moldova este și a României, chiar dacă țara noastră este membră NATO.

Politică și geopolitică, de Oleg Serebrian, editura Cartier, 2024

Cartea a apărut anul trecut la Editura Cartier. Despre autor, Armand Goșu scrie pe textul de copertă „Pe Oleg Serebrian l-am cunoscut prin intermediul prietenului nostru comun, istoricul Mihnea Berindei. Chiar dacă după moartea lui Mihnea Berindei întâlnirile noastre s-au rărit, ne-am mai văzut fie la București, fie la Berlin, unde Oleg Serebrian a fost ambasador între 2015 și 2022.

Purtam împreună lungi conversații despre politica din România și Republica Moldova, despre Rusia și Ucraina. Timp de câțiva ani am citit realitățile din Republica Moldova prin lentila pusă generos la dispoziție de Oleg Serebrian. Mereu informat, foarte atent la nuanțe, academic fără să fie indigest, cu o pasiune febrilă pentru scrisul de bună calitate stilistică, așa cum se vede și din cartea de față, Oleg Serebrian este una dintre cele mai strălucite minți ale culturii române care vine din stânga Prutului.

Pasionat de geopolitica Estului Europei, cu accent pe Rusia, Oleg Serebrian e un fel de solist fără orchestră, acoperind de unul singur un domeniu care astăzi a renăscut datorită politicii agresive a Rusiei lui Vladimir Putin.”

Eutopia. Concepte, identități și istorii românești, de Liviu Neagoe, Editura Cartier, 2023

Cartea este prezentată pe coperta a 4-a de Marius Turda (Oxford Brookes University) ”Liviu Neagoe aduce o contribuție importantă la dezbaterea despre identitatea națională și europenizare la români. Autorul oferă o lectură atentă a unor autori precum Aurel C. Popovici, Virgil Bărbat, Lucian Blaga, Emil Cioran, Mihail Sebastian sau Constantin Noica, care au contribuit cu texte fundamentale la această dezbatere, mai ales în prima jumătate a secolului al XX-lea.

În același timp, analiza propusă de el este conectată direct la literatura de specialitate despre națiune și naționalism, oferind un cadru metodologic și comparativ adecvat pentru această discuție.

Într-o Românie tot mai divizată social și polarizată ideologic, cartea aceasta ne ajută să înțelegem mai bine problema complexă a definirii unei identități naționale și a strategiilor de construcție a ei. O carte necesară și utilă, care oferă o nouă perspectivă asupra (ne)ajunsului de a te fi născut român la porțile Orientului, dar cu privirea spre Europa.”

Într-o cronică a cărții, Bogdan Caranfilof scrie că ”Termenul Eutopia reprezintă, conform autorului, o „incursiune în abisurile a ceea ce constituie identitatea românească din perspectiva apartenenței la identitatea europeană”. Titlul cărții trimite la un spațiu de intersecție dintre identitatea românească și identitatea europeană și oferă o perspectivă deschisă asupra discursurilor specificului național care depășesc naționalismul îngust, parohialismul, încastrarea în mitologiile identitare.  

O apartenență fizică sau geografică incontestabilă, dar în ce măsură era spațiul românesc racordat la sistemul de civilizație european? Așa cum a demonstrat convingător Larry Wolff, în perioada Iluminismului, estul Europei a devenit, în fond, doar o prelungire mentală a civilizației occidentale, un teren fertil pentru revărsarea de fantasme existențiale, o terra incognita, în cadrul căreia orice era permis.”

Istoria limbrii române, de Dan Ungureanu, Editura Cartier, 2024

Cartea este în pregătire la Editura Cartier. Cartea va suscita polemici, că este așa reproduc o parte din mesajul lui Vasile Ernu care anunță apariția cărții. ” Și surpriză: câteva edituri importante sau care ar trebui să fie foarte interesante îl refuză. Se sperie specialiști de pe la Academie de noile teze ale lui Dan.

Universitatea dă reject – că cine vrea probleme – ne plac recitalurile convenționale geto-dace. Eu credeam că se vor bucura că vine ceva freș, curajos. Să fim serioși – stai cuminte în baca ta. Atenție: Dan Ungureanu lucrează cu textele, cu arhivele, cu manuscrisele – nu e speculant-pop: nu e cu publicitatea. El e om de știință, de bibliotecă, de arhivă- nu influiensăr.

Era foarte mâhnit că nu-și poate scoate cartea la o editură decentă. În România o chestiune care mă irită de mulți ani – raritatea curajului. Aici strategie de viață e ocolirea curajului. Strategia română de viață care se învață de mic este ocolirea: de la punctul x la punctul y se ajunge cel mai repede nu direct cum ne spune geometria ci ocolind.

Cu cât ocolești mai mult cu atât ajungi mai repede și atenție: mai sigur. Asta este tradiția: ocolim, prevenim, poziționăm oportun. Devenim critici doar pe val – criticăm doar când asta aduce beneficii nu riscuri. Bun.

Ce facem Dane? Eu care am mai trecut pe aici cu două cărți știu soluția. Când toate editurile bune au refuzat – Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu. Ce am făcut…. Și atunci apelăm a câta oară la Editura Cartier – basarabenii ultimii tupeiști români. Editura Cartier are această calitate unică pe la noi: combină perfect curajul decent, dialogul diferențelor cu profesionismul. Și de data asta Editura Cartier e la mare înălțime – scoate o carte foarte importantă.

Și cartea apare – prima de la Alexandru Philippide încoace? Cât a trecut? Câte au mai fost? Mă și jenez să calculez…. Cartea va crea polemici? O, da. Va deranja anumite zone academice? O, da. Nu vreau să exagerez dar eu știu ce face Dan Ungureanu. Această nou Istorie a limbii române poate deveni – aș zice că e sigur acest lucru – cea mai importantă Istorie a limbii române de la Philippide încoace. Puteți verifica… peste o lună.”

Autorul Dan Ungureanu își prezintă cartea astfel pe coperta a 4-a: „O asemenea carte n-ar fi fost posibilă pînă recent din mai multe motive. Lingviștii dintre 1950 și 1989, timp de 40 de ani, au fost formați la școala continuității. Patriotismul le-a servit drept metodologie. Bățul (cenzura comunistă) și morcovul (posturi de cercetători, profesori, academicieni, poziții în comitete și comisii) au făcut restul.

Internetul a adus online — cel mai mult după 2010, cînd se consolidează Google Books — o cantitate enormă de documente vechi, altfel greu accesibile. Google a permis căutarea de cuvinte și frecvențe, lucru imposibil pînă atunci. Inscripții antice cu elemente de latină vorbită, documente dintre 600 și 900 cu latină tîrzie — toate acestea fuseseră inaccesibile.

Atlase dialectale — italian, francez, albanez, bulgar — ne permit ceea ce acum 20 de ani era imposibil. Cartea face două lucruri: precizează în timp și spațiu cînd și unde apare lexicul limbii române.”

Epoca liderului cu mână de fier, de Gideon Rachman, Editura Polirom, 2023

Autorul este câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice și este tradusă din limba engleză de Dan Bălănescu. Evoluțiile politice ale ultimelor decenii arată că suntem într-o epocă a liderului cu mână de fier. Creșterea extremismului și a popolismul sunt simptom ale acestei epoci.

”Din anii 2000, ascensiunea liderilor de mână forte a devenit o caracteristică principală a politicii globale. Epoca liderului cu mână de fier a început cu venirea la putere a lui Vladimir Putin în Rusia. În SUA, deşi a pierdut alegerile din 2020, Donald Trump continuă să fie influent. Prin Xi Jinping şi Narendra Modi, China şi India, superputerile emergente ale secolului XXI, au căzut amândouă pradă politicii autoritare. La graniţa estică a Uniunii Europene, Turcia are în frunte un lider de factură similară.

Iar prin Viktor Orbán şi Jarosław Kaczyński, stilul autoritar în politică şi-a făcut intrarea şi în UE. În America de Sud, Jair Bolsonaro şi Andrés Manuel López Obrador, deşi sunt de culori politice complet diferite, se încadrează amândoi în şablonul liderului autoritar.


Cel mai adesea, astfel de lideri sunt naţionalişti şi conservatori din punct de vedere cultural. În ţară, pretind că iau apărarea poporului împotriva elitelor „globaliste”. În străinătate, pozează drept întruchiparea naţiunilor pe care le conduc.

Oriunde merg, încurajează un cult al personalităţii. Instinctele lor îi plasează deasupra legii şi a instituţiilor, pe care deseori le nesocotesc. Politica lor se dezvoltă pornind de la o retorică a forţei. Pe 24 februarie 2022, retorica aceasta s-a transformat în realitate odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, care a declanşat cel mai grav conflict armat desfăşurat în Europa din 1945 încoace.”

„Una dintre cele mai vii şi mai incisive prezentări de până acum ale noului val de autoritarism care a măturat lumea.” (Foreign Affairs)

„Rachman nu este primul care avertizează asupra atracţiei exercitate de liderii autoritari, dar el arată foarte bine elementele comune ale conducerii lor, cine sunt inamicii cu care se confruntă toţi, cât sunt de hotărâţi aceşti lideri să submineze obstacolele instituţionale, cum ar fi, de exemplu, independenţa justiţiei, şi care sunt trăsăturile comune ale retoricii lor.” (Prospect)

„O analiză atent scrisă a liderilor cu mână de fier din întreaga lume şi a ameninţării pe care o reprezintă aceştia pentru democraţia liberală. Apelând la o gamă largă de surse şi oferind o perspectivă cu adevărat globală, Rachman pune în lumină instinctele, tacticile şi comportamentele comune care îi leagă pe nişte lideri atât de diferiţi precum Trump, Putin, Xi şi Modi.” (Anne Applebaum)

https://polirom.ro/-/8063-epoca-liderului-cu-m%C3%A2n%C4%83-de-fier.html
Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Mai la Moscova: tiranie şi război în Rusia lui Putin

Între reîntronarea imperială a preşedintelui pe viaţă şi celebrarea zilei victoriei , Rusia a trăit 2024, în acest mai, sub semnul tiraniei şi al...

Eurobâlciul 2024

Nu am fost vreodată fan al concursului Eurovision. Am privit acest fenomen ca pe orice adunare publică la care te întrebi ce găsește lumea...

Cel mai mare festival pe plajă din Europa, NEVERSEA, îl aduce în România pe Maluma   

Festivalul Neversea, de pe plaja din Constanța, va avea, la această a șasea ediție, artiști de marcă, superstaruri ale industriei muzicale. Cel puțin 280.000...

Romanian Creative Week și Pepsi, colaborare de excepție pentru cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană

Romanian Creative Week și Pepsi își unesc viziunile în domeniul inovației și anunță o colaborare remarcabilă pentru cea de-a patra ediție a RCW, cel...

“Le vom vinde frânghia cu care să se spânzure” – Strategia comunicării Ambasadei Rusiei în România. Agenții dezinformării și semințele autodistrugerii

Dezinformarea s-a născut în Rusia. Și nu e o exprimare metaforică a unui fel de a privi lucrurile, pentru că, istoric vorbind, termenul, în...

„21 de rubini” – davai ceas pe 30 de arginți?

Am urmărit și eu filmul „21 de rubini” al regizorului Ciprian Mega. Mega-pierdere de vreme! Anunțat ca mega-, nu este decât o mini-producție sub...

Articole asemănătoare

Eurovision 2024. Victoria lui Nimeni (Nemo)

Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviințe și...

Mai la Moscova: tiranie şi război în Rusia lui Putin

Între reîntronarea imperială a preşedintelui pe viaţă şi celebrarea zilei victoriei , Rusia a trăit 2024, în acest...

Eurobâlciul 2024

Nu am fost vreodată fan al concursului Eurovision. Am privit acest fenomen ca pe orice adunare publică la...

Cel mai mare festival pe plajă din Europa, NEVERSEA, îl aduce în România pe Maluma   

Festivalul Neversea, de pe plaja din Constanța, va avea, la această a șasea ediție, artiști de marcă, superstaruri...