CLUBUL DE CARTE. Neîncrederea. Cum funcționează România profundă, de Radu Umbreș. Sau cum, de fapt, neîncrederea e un efect social cauzat de o clasă politică ruptă de România reală

Publicat:

Distribuie articolul:

M-am apucat să citesc cartea lui Radu Umbreș pentru că mă interesează ce scrie și pentru că am descoperit, dincolo de titlul cărții foarte bun că pe măsură ce înaintezi în citirea ei îți relevă o analiză antropologică extrem de fină și seducătoare, dar am simțit din partea autorului o aplecare tandră asupra subiectului.

Cred că acest sentiment este un contrapunct la un altul. Pe măsură ce am început să citesc cartea, mi s-a cristalizat un gând care nu avea o formă până acum. Era doar o enervare persistentă. Mă refer la acele incursiuni jurnalistice la limită în care reporterul persistă în a filma țărani fără dinți, incoerenți și jerpeliți.

Schema asta de produs jurnalistic făcut pe genunchi, în care iei camera, mașina, cobori într-un sătuc și vânezi țăranii fără dinți și cu mințile împrăștiate a devenit general-valabilă și cred că extrem de comodă. Rareori, câte un jurnalist se mai abate de la această linie de jurnalism-grotesc.

Cartea lui Umbreș este scrisă pornind de la teren. Și nu oricum. N-a luat mașina și a oprit pentru o zi, nici măcar pentru două, ci timp de doi ani a locuit și muncit într-un sat din România. Un fel de deconstrucție până la miez, o privire atentă a tuturor straturilor sociologice care s-au așezat începând cu anii `90. Un fel de deconstrucție peste o altă deconstrucție care a fost căderea Comunismului și începutul capitalismului turbat al anilor `90.

Cartea asta ar trebui citită de jurnaliștii care au uitat cum se face profesia asta. Cartea asta ar trebui citită de politicienii care confundă politica cu traficul de influență, uitând care este de fapt menirea unui politician profesionist. Binele comun. Cartea asta ar trebui studiată în facultăți și de ce nu în licee. De ce a ales Radu Umbreș ”neîncrederea”, probabil că voi avea răspunsul la finalul cărții, dar intuiesc deja fiind la abia pagina 70, știind cum a evoluat societatea românească în ultimii peste 30 de ani, fiind parte din societate.

Neîncrederea la care se raportează Radu Umbreș este probabil suma tuturor frustrărilor, a lucrurilor neduse până la capăt, a lucrurilor făcute pe jumătate, a minciunilor, promisiunilor și falsurilor politice, a aventurierilor politici care au ros ca niște șobolani la rădăcina entuziasmului socio-politic al românilor care dorea și credeau că pot să construiască o societate în care cetățeanul simplu să nu se simtă mințit, înșelat, ignorat, deprimat încât să își ia lumea în cap. Comunitățile, mai ales în rural, unde efectul acestei deconstrucții se simte cel mai pregnant, sunt măcinate de neîncredere socială. Cum reconstruiești asta?

Chiar dacă autorul declară într-un interviu că nu știe dacă radiografia satului despre care a scris se poate extrapola la nivelul întregii Românii, rămâne un sentiment al cititorului care pe măsură ce înaintează în lectură se întâlnește cu lucruri știute, cu comunități cunoscute, cu tipologii întâlnite oriunde ai pune azi azimutul pe harta României. Probabil că modestia îl face pe autor să spună lucrul acesta. Cartea că este una de referință, un reper. Împărțită pe șapte capitole cu subcapitole, cu titluri extrem de edificatoare pentru conținut.

Titluri precum Trăind într-o cultură a neîncrederii, Povara istoriei, Moartea și regenerarea încrederii, Stabilitatea politică a fragmentărilor sociale sau Politică rituală sau tranzacții politice. Într-un fel, ceea ce Radu Umbreș a radiografiat/catalogat/studiat/cercetat la firul ierbii e ceea ce ți se relevă oriunde te-ai uita în România, rural sau urban. Citim până la ultima pagină și vom afla ce anume a vrut autorul să spună/scrie.

Antropologul Radu Umbreș predă la Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Urmează o abordare cognitiv-evoluționistă în studierea interacțiunilor umane, a moralității și a cooperării, a ritualurilor și credințelor aparent iraționale și a transmisiei culturale. Participă la cercetări interdisciplinare din zona academică și socială și contribuie la diseminarea publică a științelor cognitive.

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează parteneriatul cu Asociația Casa Bună, fondată...

Romanian Fashion Week își extinde scena la București, după 25 de ani de la prima ediție. Irina Schrotter: „Capitala devine completarea firească a poveștii...

Romanian Fashion Week (RFW), cel mai amplu eveniment de fashion din România, își mută scena la București, pentru prima dată în istoria sa de...

Președintele Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, la deschiderea primei ediții a RCW Bucharest 2025. Irina Schrotter: „Cultura și educația nu sunt opționale, ci temelia...

Președintele României, Nicușor Dan, însoțit de Mirabela Grădinaru, a participat vineri, 3 octombrie 2025, la deschiderea oficială a primei ediții a Romanian Creative Week...

INVESTIGAȚIE ANTICORUPTIE.MD: CARUSELUL 38/223, LISABONA. Cum am devenit „observatori” ai alegerilor din Republica Moldova

Echipa portalului Anticoruptie.md a pătruns în interiorul schemei care s-a ocupat de racolarea așa-zișilor observatori la alegerile parlamentare. Timp de trei săptămâni, am documentat...

A început Romanian Creative Week, la București. Weekend dominat de arte vizuale, filme și dans, alături de unii dintre cei mai importanți artiști ai...

Romanian Creative Week (RCW), evenimentul care a transformat Iașul într-un punct central al industriilor creative europene, ajunge la București între 3 și 9 octombrie...

Igor Cobileanski, regizorul serialului „Plaha”, invitat special al Romanian Creative Week Bucharest 2025: „Voi avea un dialog fără bariere cu publicul meu”

Romanian Creative Week X Bucharest 2025 aduce în premieră, pe 5 octombrie 2025, un eveniment cinematografic de referință, care îl are în prim-plan pe...

Articole asemănătoare

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează...

Romanian Fashion Week își extinde scena la București, după 25 de ani de la prima ediție. Irina Schrotter: „Capitala devine completarea firească a poveștii...

Romanian Fashion Week (RFW), cel mai amplu eveniment de fashion din România, își mută scena la București, pentru...

Președintele Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, la deschiderea primei ediții a RCW Bucharest 2025. Irina Schrotter: „Cultura și educația nu sunt opționale, ci temelia...

Președintele României, Nicușor Dan, însoțit de Mirabela Grădinaru, a participat vineri, 3 octombrie 2025, la deschiderea oficială a...