VIDEO Gladiator 3 este deja în pregătire, afirmă regizorul Ridley Scott

Publicat:

Distribuie articolul:

Mult aşteptata continuare a filmului „Gladiator” nu a fost lansată încă în Statele Unite, dar regizorul Ridley Scott a anunţat deja că lucrează la a treia parte, la 24 de ani de la lansarea primei pelicule, recompensată cu cinci Oscaruri, transmite marţi AFP.

„Gladiator 2” se lansează vineri în Statele Unite, cu Paul Mescal – actor irlandez care s-a afirmat în serialul „Normal People” – în rolul lui Lucius, fiul lui Maximus (Russell Crowe), gladiatorul din primul film, pentru interpretarea căruia Crowe a primit un Oscar.

Blockbuster-ul, cu complotul său sângeros şi alimentat de setea de răzbunare a eroului, a atras recenzii relativ bune şi a acumulat deja 87 de milioane de dolari în încasări la box-office în ţările în care a fost deja lansat, săptămâna trecută.


„Având în vedere performanţa din restul lumii pe care am văzut-o ieri, va exista cu siguranţă un ‘Gladiator 3′”, a declarat Ridley Scott la premiera americană de luni, la Los Angeles.


Menţionând profitabilitatea, regizorul britanic, apreciat pentru „Blade Runner” sau „Thelma and Louise”, a declarat că „ar fi o nebunie să nu luăm în calcul o a treia versiune”.


Scenariul celei de-a doua părţi a fost „planificat pentru a lăsa mult loc posibilităţii unei continuări”, a explicat cineastul care, la aproape 87 de ani, a realizat 18 filme de la lansarea în 2000 a primului „Gladiator”.

„Aceleaşi greşeli”

Exilat în Numidia (nordul Africii), Lucius este luat prizonier de război şi devine la rândul său gladiator după ce armata romană, condusă de generalul Marcus Acacius (Pedro Pascal), îi invadează pământul de adopţie.

Sedus de furie, Macrinus (Denzel Washington – pe lista potenţialilor candidaţi la Oscar), un fost sclav avid de putere, îl determină să lupte la Roma, într-un complot foarte asemănător cu cel din primul „Gladiator”, la care filmul face referire constant.

„Bijuterii, sandale etc. Arăt ca un proxenet roman (…), nu mai aveam destul loc pe mâini pentru inele”, a glumit Denzel Washington, luni, pe covorul roşu.

Paul Mescal s-a arătat entuziasmat de posibilitatea de a juca într-un al treilea film din universul „Gladiator”, indicând că Ridley Scott a discutat despre o nouă direcţie pentru intrigă, care să nu „ducă pur şi simplu înapoi în arenă, ca până acum”.

„Ultima dată când am vorbit cu Ridley Scott, avea nouă pagini. Ieri a spus că avea 14”, a declarat actorul în faţa reporterilor.

„Aş fi încântat dacă ar pătrunde într-o sferă mai politică”, cu un Lucius aruncat în groapa intrigilor de la curte, de care ar încerca să scape, ca Michael Corleone din ‘Naşul'”, a adăugat el.

Chestionat în legătură cu deosebirile dintre prima şi a doua parte în ceea ce priveşte modul în care abordează chestiunile legate de putere şi politică, regizorul nu şi-a ascuns intenţiile. „Este exact acelaşi lucru. Un om foarte bogat crede că poate pur şi simplu să pună mâna pe frâiele imperiului… vă spune ceva?”, a întrebat el, la mai puţin de două săptămâni de la alegerea miliardarului republican Donald Trump la Casa Albă.

„Nu învăţăm nimic din istorie. Doar repetăm aceleaşi greşeli. Asta se întâmplă chiar acum în mai multe locuri de pe planetă”, a declarat Ridley Scott.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Irina Schrotter, desemnată cetățean de onoare al Iașului în cadrul galei Seara Valorilor. Organizatoarea Romanian Creative Week a anunțat o premieră în industria modei,...

Irina Schrotter a primit luni, 14 octombrie 2024, titlul de cetățean de onoare al Iașului, în cadrul galei Seara Valorilor, găzduită de Primăria Municipiului...

Mircea Cărtărescu, la RCW 2025. Cel mai mare eveniment din UE al industriilor creative dezvăluie primele surprize pentru 2025

Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment al industriilor creative la nivelul Uniunii Europene, conform European Union Intellectual Property Office, anunță primele surprize...

Romanian Fashion Week, cea mai importantă platformă de design din țară, anunță două apeluri de proiecte pentru studenți și designeri emergenți

Romanian Fashion Week (RFW), primul și cel mai important eveniment de modă din România, dedicat atât designerilor autohtoni, cât și celor internaționali, a anunțat...

Romanian Fashion Week, cea mai importantă platformă de design din țară, anunță câștigătorii din 2025 ai competițiilor dedicate studenților și tinerilor designeri

Romanian Fashion Week (RFW), primul și cel mai important eveniment de modă din România, dedicat atât designerilor autohtoni, cât și celor internaționali, a anunțat...

Premieră națională: Romanian Creative Week lansează Arhiva de Idei Recente, o platformă publică inovatoare de educație și dialog creativ

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, anunță lansarea Arhivei de Idei Recente, o inițiativă menită să...

Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Nicolaie și Radu Vancu vin la Iași, la Conferințele Creativității. Premiere naționale în Educație, la Romanian Creative Week

Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Nicolaie, Radu Vancu, Vasile Bănescu, Alexandru Călinescu și Nicu Gavriluță, alături de alți intelectuali de marcă și lideri ai...

Articole asemănătoare

Mircea Cărtărescu, la RCW 2025. Cel mai mare eveniment din UE al industriilor creative dezvăluie primele surprize pentru 2025

Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment al industriilor creative la nivelul Uniunii Europene, conform European Union...

Romanian Fashion Week, cea mai importantă platformă de design din țară, anunță două apeluri de proiecte pentru studenți și designeri emergenți

Romanian Fashion Week (RFW), primul și cel mai important eveniment de modă din România, dedicat atât designerilor autohtoni,...