The West first

Publicat:

Distribuie articolul:

Votul din Camera Reprezentanților prin care s-au deblocat cele 61 miliarde de dolari ce vor merge din SUA spre Ucraina a încheiat o perioadă cu un mare grad de risc pentru Occident și, sper, va marca începutul sfârșitului carierei politice a iresponsabilului Donald Trump. Prin sloganul său „America First”, fostul președinte al SUA înțelege, de fapt, „America alone”, izolată de restul lumii și cu ochii după niște iluzorii facturi.

Concepția lui Trump despre ce ar trebui să fie America vine în întâmpinarea dorinței lui Putin, aceea de a zdruncina solidaritatea Occidentului prin afectarea gravă a principiului apărării colective stipulat în articolul 5 al Tratatului.

„I-aș încuraja (pe ruși) să facă ce dracului vor. Trebuie să plătiți. Trebuie să vă plătiți facturile”, a declarat Trump, dând dovadă că nu poate gândi mai mult decât o face un afacerist cu pretenții mici. Or, pentru a ocupa o funcție precum cea de președinte al SUA, trebuie să depășești acest nivel, pentru că realitatea politică nu se reduce la relații de vânzare-cumpărare. Chiar gândind în această îngustă paradigmă, dacă America i-ar lăsa pe ruși să facă ce dracu’ vor, costurile ar fi uriașe chiar pentru SUA și nu ar mai fi cine să plătească mult invocatele facturi.

Tema neacoperirii celor 2% din PIB de către statele membre este de-o vârstă cu NATO și nici organizația nu s-a dezmembrat și nici SUA nu au scăpătat economic din acest motiv. Oriunde a mers armata SUA împreună cu cele ale aliaților au mers și afacerile, iar dacă furnizarea de securitate n-ar fi fost o afacere bună americanii o abandonau demult, nu ar fi stat în așteptarea lui Trump s-o închidă.

Normal, sunt de acord cu faptul că statele membre trebuie să-și îndeplinească obligația din Tratat, dar nu pot fi de acord cu acest șantaj care nesocotește filosofia organizației. NATO nu este organizația Americii, ci a întregului Occident (chiar dacă nu toate statele din această arie sunt membre), iar faptul că SUA este cel mai mare cotizant și furnizor de securitate din ea nu poate fi transformat într-o armă împotriva aliaților. Reacțiile oficialilor occidentali la afirmațiile iresponsabilului blond sunt justificate și ar trebui să-i dea de gândit oricărui individ cu pretențiile lui Trump.

În Ucraina nu se joacă doar soarta Ucrainei, ci a întregii lumi libere. Nu prăbușirea URSS, cum susține Putin, ci înfrângerea Ucrainei ar fi cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului, pentru că odată cu ea s-ar prăbuși un sistem la care s-a lucrat de peste un secol, cel ce a legitimat cu greu forța dreptului.

Dacă Rusia ar învinge în Ucraina, orice rău ar deveni posibil. Oricine s-ar putea năpusti peste oricine invocând precedentul sau cine știe ce drept istoric. Dacă agresorului nu i se întâmplă nimic, de ce ar mai respecta ceilalți tratatele ce pot fi încălcate fără nicio consecință?

„Bellum omnium contra omnes” ar coborâ din lumea teoretică în cea reală, fiindcă Leviatanul a murit și nimeni nu mai poate garanta nimic. S-ar produce o nenorocită întorcere la stadiul natural după cum și-o dorește Putin, pentru care toate statele sunt artificiale și numai Rusia crește natural, ca o iederă.

Drag ne este Trump dar mai drag ne este Occidentul, par să fi spus cei 101 republicani ce au votat alături de democrați pentru ajutorul acordat Ucrainei. The West first!

Mai multe articole

Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Sorin Bocancea
Sorin Bocancea
Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Irina Schrotter, desemnată cetățean de onoare al Iașului în cadrul galei Seara Valorilor. Organizatoarea Romanian Creative Week a anunțat o premieră în industria modei,...

Irina Schrotter a primit luni, 14 octombrie 2024, titlul de cetățean de onoare al Iașului, în cadrul galei Seara Valorilor, găzduită de Primăria Municipiului...

Mircea Cărtărescu, la RCW 2025. Cel mai mare eveniment din UE al industriilor creative dezvăluie primele surprize pentru 2025

Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment al industriilor creative la nivelul Uniunii Europene, conform European Union Intellectual Property Office, anunță primele surprize...

Romanian Fashion Week, cea mai importantă platformă de design din țară, anunță două apeluri de proiecte pentru studenți și designeri emergenți

Romanian Fashion Week (RFW), primul și cel mai important eveniment de modă din România, dedicat atât designerilor autohtoni, cât și celor internaționali, a anunțat...

Romanian Fashion Week, cea mai importantă platformă de design din țară, anunță câștigătorii din 2025 ai competițiilor dedicate studenților și tinerilor designeri

Romanian Fashion Week (RFW), primul și cel mai important eveniment de modă din România, dedicat atât designerilor autohtoni, cât și celor internaționali, a anunțat...

Premieră națională: Romanian Creative Week lansează Arhiva de Idei Recente, o platformă publică inovatoare de educație și dialog creativ

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, anunță lansarea Arhivei de Idei Recente, o inițiativă menită să...

Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Nicolaie și Radu Vancu vin la Iași, la Conferințele Creativității. Premiere naționale în Educație, la Romanian Creative Week

Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Nicolaie, Radu Vancu, Vasile Bănescu, Alexandru Călinescu și Nicu Gavriluță, alături de alți intelectuali de marcă și lideri ai...

Articole asemănătoare

Mircea Cărtărescu, la RCW 2025. Cel mai mare eveniment din UE al industriilor creative dezvăluie primele surprize pentru 2025

Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment al industriilor creative la nivelul Uniunii Europene, conform European Union...

Romanian Fashion Week, cea mai importantă platformă de design din țară, anunță două apeluri de proiecte pentru studenți și designeri emergenți

Romanian Fashion Week (RFW), primul și cel mai important eveniment de modă din România, dedicat atât designerilor autohtoni,...