Susținătorii SOS Constanța, scandal în fața primăriei Constanța, revoltați că membrii AUR au fost acceptați la ședința CLM și ei nu. Unul dintre protestatari, încătușat de Poliția Locală

Publicat:

Distribuie articolul:

Prima ședință în format fizic a Consiliului Local Municipal Constanța convocată de primarul Vegil Chițac în cei peste trei ani de la preluarea mandatului a fost organizată pentru a demonstra, conform spuselor lui, că nu îi este frică de presă și de reprezentanții USR. Insă nu toți cei care au vrut să participe la ședință au putut intra. Ușa a fost păzită de polițiști locali, agenți de pază și reprezentanți ai Biroului de presă din primărie, care i-au introdus în sală doar pe cei care se inscriseseră din vreme. Au invocat că nu sunt suficiente locuri. Susținătorii SOS, care au apărut după ce începuse ședința, nu au mai fost lăsați.

Ședința CLM Constanța în format fizic era așteptată de mult. Consilierii USR, chiar și cei ai PSD ceruseră in ultimii trei ani, renunțarea la ședințele online. Fără spor, însă. Întrebat de liderul de grup al consilierilor USR, Florin Cocargeanu, de ce s-a răzgândit acum, în apropierea campaniei electorale, primarul Vergil Chițac a spus că și acum este convins că există mai multe avantaje ale ședințelor online.

Mai ales că suntem în epoca digitalizării. Voi fi convins tot timpul. Inclusiv pentru motivul că ați afirmat peste tot că mi-e frică. Uitați că nu mi-e frică. Am vrut să vă arăt că nu mi-e frică, asta e motivul”,  a explicat Chițac, precizând că ar putea oricând să revină la formatul online.

Cele mai multe scaune din sala de ședință au fost ocupate de reprezentanții AUR, care au venit la ședința CLM împreună cu un deputat și un senator, conduși de candidatul partidului la primăria Constanța, Ovidiu Cupșa. Deși trebuia să vorbească cel mult trei minute, nimeni nu l-a oprit pe acesta să își facă o adevărată campanie electorală. Ba chiar i-a oferit, primarului, și o diplomă pentru că „în sfârșit, pandemia s-a inchis și la Constanța”.

Grupul AUR a părăsit sala după aproape 30 de minute. Abia atunci a putut incepe ședința CLM. În timp ce lucrările se derulau neașteptat de bine, consilierii incercând să se facă remarcați „în format fizic”, afară era fierbere.

Mai mulți susținători ai partidului SOS, care veniseră mai târziu, au fost opriți de polițiștii locali să intre în sală. Liderul local al SOS Constanța și alți doi membri ai partidului i-au acuzat pe polițiștii mlocali de misoginism și discriminare. Scandalul a luat amploare când o susținătoare SOS a văzut-o in capătul scărilor pe senatoarea AUR Evdochia Aelenei.

Uite de ce nu ne-au lăsat!”, a strigat tânăra. Un bărbat a incercat să forțeze intrarea. A fost oprit de polițiștii locali, imobilizat, pus la pământ, colegii lui zic că a fost și incătușat, și dus la dubă. A fost amendat și s-a ales cu o sesizare pentru ultraj la polițist local într-o instituție publică.

Noi nu instigăm la nimic, am venit ca simpli cetățeni. Sunt lider SOS Constanta, dar asta nu inseamnă că nu sunt un simplu cetățean. Aduceam 200 de persoane dacă veneam în calitate oficială. De când trebuie să avem noi poliție locală la ușă, noi cetățenii. Ei trebuie să ne întrebe pe noi, doriți să intrați? Ne-au impins, ne-au bruscat, asta e România tuturor cetățenilor cu drepturi egale?” s-au revoltat  Cristian Stancovici. 

Primarul Vergil Chițac a aflat în conferința de presă despre incident. A declarat că va investiga situația. Chiar și cu asemenea scandaluri, a spus că ședințele de CLM vor avea loc, de acum încolo, doar în format fizic. 

Mai multe articole

Feri Predescu –un ziarist cu vastă experiență, care, de-a lungul anilor, a parcurs toate genurile de presă, scrisă, radio, televiziune. Este corespondent Europa Fm la Constanța. Jurnalismul rămâne, pentru ea, cea mai frumoasă meserie din lume. O slujeste cu entuziasm și pasiune pentru a transmite, de fapt, ceea ce ar trebui sa fie cel mai important mesaj al presei: adevărul.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Feri Predescu
Feri Predescu
Feri Predescu –un ziarist cu vastă experiență, care, de-a lungul anilor, a parcurs toate genurile de presă, scrisă, radio, televiziune. Este corespondent Europa Fm la Constanța. Jurnalismul rămâne, pentru ea, cea mai frumoasă meserie din lume. O slujeste cu entuziasm și pasiune pentru a transmite, de fapt, ceea ce ar trebui sa fie cel mai important mesaj al presei: adevărul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

O nouă organizație neo-legionară racolează membri pe Telegram. “Botezul” presupune maltratarea unei persoane de etnie

Apariția recentă a lui Călin Georgescu în dezbaterea publică a dus la înflăcărarea grupărilor neo-legionare din toată țara, care stăteau până acum destul de...

Demers fără precedent: foștii ambasadori ai SUA în România au trimis o scrisoare românilor: „Suntem încrezători că poporul român va vedea aceste atacuri din...

Atacul fără precedent al Rusiei asupra României, care s-a transformat într-un război hibrid ce a propulsat un candidat extremist în topul primului tur al...

Naționalismul, iubita noastră ficțiune!

Fervoarea naționalistă cuprinde tot mai mulți politicieni, formatori de opinie și cetățeni de rând, în ultima perioadă. A pătruns puternic și pe rețelele de...

Desecretizarea complicității

Au știut și au tăcut. Toți membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au știut despre ilegalitățile lui Călin Georgescu și au tăcut,...

Rețeaua Tik-Tok: rolul ei în sprijinirea candidatului extremist Călin Georgescu

În urma solicitării venite din partea Media Quality și a unor ONG-uri, au fost desecretizate rapoartele unor instituții cu rol în menținerea securității naționale,...

Departamentul de stat al SUA: „Suntem preocupați de raportul CSAT privind implicarea Rusiei”

Departamentul de Stat al SUA a transmis în cursul nopții trecute un mesaj privitor la alegerile prezidențiale din România. În acest mesaj se arată...

Articole asemănătoare

O nouă organizație neo-legionară racolează membri pe Telegram. “Botezul” presupune maltratarea unei persoane de etnie

Apariția recentă a lui Călin Georgescu în dezbaterea publică a dus la înflăcărarea grupărilor neo-legionare din toată țara,...

Demers fără precedent: foștii ambasadori ai SUA în România au trimis o scrisoare românilor: „Suntem încrezători că poporul român va vedea aceste atacuri din...

Atacul fără precedent al Rusiei asupra României, care s-a transformat într-un război hibrid ce a propulsat un candidat...

Naționalismul, iubita noastră ficțiune!

Fervoarea naționalistă cuprinde tot mai mulți politicieni, formatori de opinie și cetățeni de rând, în ultima perioadă. A...