Sondaj INSCOP: Aproape jumătate dintre români nu vor comasarea alegerilor. Scrutinul pe care alegătorii în consideră cel mai important

Publicat:

Distribuie articolul:

Aproape jumătate dintre români (49,4%) sunt de părere că alegerile din 2024 ar trebui organizate separat, în timp ce 46,6% se pronunţă în favoarea comasării unora dintre scrutine, conform datelor unui sondaj realizat de INSCOP, la comanda News.ro. Comasarea primului tur al prezidenţialelor cu parlamentarele are cei mai mulţi susţinători, 82,9%.

Procentul celor care consideră că primul tur al alegerilor prezidenţiale ar trebui să se desfăşoare simultan cu alegerile locale este de 78%. Peste 42% dintre cei chestionaţi cred că alegerile prezidenţiale sunt cele mai importante din acest an, iar 20,4% cred că alegerile locale sunt cele mai importante.

Alegerile europarlamentare sunt considerate ca fiind cele mai importante de 4,7% dintre respondenţi. Aproape 12% dintre ei afirmă că toate scrutinele sunt la fel de importante.

Sondaj Inscop: Care este cel mai important scrutin de anul acesta

Întrebaţi care sunt, pentru ei, cele mai importante alegeri care se vor organiza în 2024, 42.3% dintre respondenţi indică alegerile prezidenţiale, 20.4% alegerile locale, 18.1% alegerile parlamentare, iar 4.7% alegerile pentru Parlamentul European. 11.9% spun că toate sunt la fel de importante, 1.8% că niciuna nu este importantă, iar 0.8% nu ştiu sau nu răspund.

Votanţii PSD şi ai PNL, persoanele cu vârsta sub 45 de ani, cei cu un nivel de educaţie mai redus, gulerele albastre sau gri, locuitorii din Bucureşti şi din urbanul mare acordă cea mai mare importanţă alegerilor prezidenţiale.

Persoanele cu vârsta între 45 şi 60 de ani, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din urbanul mic declară într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii de populaţie că alegerile locale sunt cele mai importante pentru ei.

Votanţii Alianţei Dreapta Unită, cei cu educaţie superioară, gulerele albe, locuitorii din Bucureşti, cei cu un venit mai ridicat tind să acorde o importanţă mai ridicată alegerilor parlamentare decât celelalte categorii de populaţie.

Aproape jumătate dintre români cred că alegerile nu ar trebui comasate

În opinia a 49.4% dintre români, alegerile din 2024 ar trebui organizate fiecare separat, să nu se amestece între ele. De cealaltă parte, 46.6% sunt de părere unele dintre alegerile din 2024 ar trebui comasate (organizate simultan). 4% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.

Alegerile locale comasate cu primul tur al alegerilor prezidenţiale

78% dintre cei care sunt în favoarea comasării alegerilor ar fi de acord ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să se desfăşoare în acelaşi timp cu alegerile locale. 21.3% nu ar fi de acord, iar 0.7% nu ştiu sau nu răspund.

Cei inactivi pasivi, gulerele albastre şi cei care nu au cont pe reţele sociale tind să fie de acord într-o măsură mai mare decât restul populaţiei ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să se desfăşoare în acelaşi timp cu alegerile locale.

Alegerile parlamentare comasate cu primul tur al alegerilor prezidenţiale

82.9% dintre cei care sunt în favoarea comasării alegerilor ar fi de acord ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să se desfăşoare în acelaşi timp cu alegerile parlamentare. 15.5% nu ar fi de acord, iar 1.6% nu ştiu sau nu răspund.

Ar fi de acord ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să se desfăşoare în acelaşi timp cu alegerile parlamentare mai ales persoanele cu vârsta între 30 şi 45 de ani, cei cu un nivel de educaţie mai ridicat, gulerele albe, angajaţii la stat.

Anul trecut, ponderea celor care susţineau comasarea era mult mai mare

„Alegerile prezidenţiale sunt privite de populaţie drept cele mai importante dintre cele patru scrutine care vor fi organizate în 2024, motiv pentru care competiţia prezidenţială va influenţa puternic dinamica electorală pentru celelelalte scrutine. În contextul dezbaterii publice cu privire la comasarea alegerilor şi a opiniilor diferite exprimate în spaţiul public, opiniile populaţiei sunt împărţite, aproximativ jumătate sprijinind ideea comasării, iar cealaltă jumătate optând pentru alegeri organizate separat.

Anul trecut, ponderea celor care susţineau comasarea era semnificativ mai mare decât a celor care preferau scrutine organizate separat. INSCOP Research a testat două scenarii de comasare – parlamentare cu prezidenţiale şi locale cu prezidenţiale. La momentul culegerii datelor nu apăruse în spaţiul public ipoteza cuplării alegerilor locale cu cele prezidenţiale.

Dintre cei care preferă comasarea, marea majoritate, în jur de 80% sunt de acord fie cu o cuplare a alegerilor parlamentare cu primul tur al prezidenţialelor, aşa cum am avut până în 2004, fie cu o cuplare a alegerilor locale cu primul tur al prezidenţialor. Procentul foarte mare sugerează că cei care sunt de acord cu o comasare a alegerilor ar susţine orice scenariu de organizare simultană a unor scrutine”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 16 – 24 ianuarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week Bucharest 2025, din seara de 8...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează parteneriatul cu Asociația Casa Bună, fondată...

Romanian Fashion Week își extinde scena la București, după 25 de ani de la prima ediție. Irina Schrotter: „Capitala devine completarea firească a poveștii...

Romanian Fashion Week (RFW), cel mai amplu eveniment de fashion din România, își mută scena la București, pentru prima dată în istoria sa de...

Președintele Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, la deschiderea primei ediții a RCW Bucharest 2025. Irina Schrotter: „Cultura și educația nu sunt opționale, ci temelia...

Președintele României, Nicușor Dan, însoțit de Mirabela Grădinaru, a participat vineri, 3 octombrie 2025, la deschiderea oficială a primei ediții a Romanian Creative Week...

INVESTIGAȚIE ANTICORUPTIE.MD: CARUSELUL 38/223, LISABONA. Cum am devenit „observatori” ai alegerilor din Republica Moldova

Echipa portalului Anticoruptie.md a pătruns în interiorul schemei care s-a ocupat de racolarea așa-zișilor observatori la alegerile parlamentare. Timp de trei săptămâni, am documentat...

A început Romanian Creative Week, la București. Weekend dominat de arte vizuale, filme și dans, alături de unii dintre cei mai importanți artiști ai...

Romanian Creative Week (RCW), evenimentul care a transformat Iașul într-un punct central al industriilor creative europene, ajunge la București între 3 și 9 octombrie...

Articole asemănătoare

King Kong

Un element definitoriu a ceea ce se numește trumpism este mitocănia. S-au făcut și mici culegeri cu emanațiile...

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează...

Romanian Fashion Week își extinde scena la București, după 25 de ani de la prima ediție. Irina Schrotter: „Capitala devine completarea firească a poveștii...

Romanian Fashion Week (RFW), cel mai amplu eveniment de fashion din România, își mută scena la București, pentru...