Igor Cobileanski, regizorul serialului „Plaha”, invitat special al Romanian Creative Week Bucharest 2025: „Voi avea un dialog fără bariere cu publicul meu”

Publicat:

Distribuie articolul:

Romanian Creative Week X Bucharest 2025 aduce în premieră, pe 5 octombrie 2025, un eveniment cinematografic de referință, care îl are în prim-plan pe regizorul și scenaristul Igor Cobileanski, autorul serialului „Plaha”, producția care a stârnit ample controverse în Republica Moldova și în România, în contextul recentelor alegeri parlamentare de peste Prut. Cobileanski va fi prezent la Apollo111, unde își va prezenta trei dintre filmele sale într-un maraton special, urmat de un dialog deschis și direct cu publicul său. Accesul se va face pe bază de invitație.

„Plaha” – un serial ce ficționalizează corupția și crima organizată și introduce pe ecran personaje recognoscibile din politica moldovenească – a adus din nou numele lui Igor Cobileanski în atenția publicului larg. În paralel, regizorul rămâne una dintre cele mai importante voci ale cinematografiei din Republica Moldova, cu un parcurs artistic validat inclusiv de premii și selecții internaționale.

Programul RCW & Bucharest îi va fi dedicat printr-un showcase intitulat Pelicula: Igor Cobileanski, care include proiecția a trei titluri esențiale:

  • Comatogen (2025) – cel mai nou film al regizorului, co-producție româno-moldovenească, o dramă puternică despre etică, datorii și sacrificiu (actori: Gheorghe Visu, Daniela Nane, Ada Lupu și Andrei Aradits);

  • Nebunul (2024) – o meditație despre marginalitate și libertate, film care continuă preocuparea regizorului pentru destinele celor împinși la marginea societății (actori: Bogdan Farcaș, Sergiu Costache);

  • La limita de jos a cerului (2013) – un portret de generație prinsă între vis și deziluzie, film premiat la Gala Gopo și remarcat de critică pentru profunzimea și sensibilitatea imaginii (actori: Igor Babiac, Sergiu Voloc, Ela Ionescu).

Cobileanski însuși descrie acest maraton de filme din cadrul RCW 2025 X Bucharest ca pe o expunere personală: „Sunt, probabil, cele mai reprezentative filme ale mele, care mă dezgolesc în fața publicului, pentru că vorbim despre un maraton de trei filme. Într-o singură zi, practic, îmi divulg întreaga mea personalitate în fața spectatorilor”.

Un alt tip de întâlnire cu publicul

Evenimentul din cadrul RCW organizat în Capitală va fi mai mult decât o simplă proiecție. Regizorul subliniază că dorește să iasă din convențiile clasice ale cinematografului: „Publicul va trebui să accepte niște filme de autor, care nu sunt neapărat mainstream, dar care au fost premiate sau foarte expuse la nivel internațional.

Cred că acest eveniment va fi o ocazie unică de a le vedea și de a nu te simți doar spectator într-o sală. După proiecții, vom discuta direct, relaxat, fără bariere, ca într-un dialog între prieteni. Ceea ce place sau nu place pe ecran poate fi spus deschis. Aceasta a fost intenția atunci când am gândit întâlnirea cu publicul RCW X Bucharest 2025: să creez un spațiu în care autorul nu se ascunde după scenă, ci stă între oameni, pentru a vorbi cu ei”.

Pentru Cobileanski, publicul său nu are vârstă, ci curiozitate, umor și simț critic: „Prin tot ceea ce fac în cinematografie, mă adresez unui public inteligent, cu simțul umorului, care pentru mine este o formă de inteligență. Îmi imaginez spectatorii ca pe prietenii mei, ca pe oameni apropiați mie prin felul lor de a gândi și de a privi lumea”.

Carieră solidă la nivel internațional

Născut în Găgăuzia în 1974, Cobileanski este cunoscut atât pentru filmele sale, cât și pentru serialele de televiziune. În Republica Moldova și în România, a câștigat notorietate cu producții precum „La limita de jos a cerului” (2013), Premiile Gopo pentru cel mai bun debut și pentru imagine, „Afacerea Est” (2016), dar și cu serialul „Umbre” (HBO). Cariera sa este una solidă și recunoscută pe plan internațional: Cobileanski are zeci de selecții la festivaluri importante și este autorul mai multor producții premiate, între care thrillerul „Hackerville” (HBO), câștigător a șapte distincții la competiția germană Grimme-Preis, în 2019.

Romanian Creative Week, desemnat de EUIPO drept cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană și declarat în 2025 eveniment cultural strategic de către Ministerul Culturii, are la București, între 3 și 9 octombrie 2025, prima sa ediție de toamnă. Dacă în luna mai Iașul rămâne gazda ediției centrale, Capitala primește acum o selecție de evenimente curatoriate din domenii precum arte vizuale, dans, modă, new media, muzică și film.

Despre Romanian Creative Week

Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul industriilor creative. S-a înființat în Iași, în august 2011. A organizat până acum, direct sau prin patronatele membre, mai mult de 100 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative.

Parteneri instituționali: Primăria Municipiului București, ARCUB, Muzeul Național de Artă al României, TVR.

Parteneri: UniCredit Bank, Raiffeisen Bank, Audi, Lancôme, L’Oréal, Banca Transilvania, Jidvei, Vivo, Printco, Godmother.

Parteneri media: TVR, Pro TV, Newsweek România, A List Magazine, Agerpres, Virgin Radio, Investigatoria, Media Quality.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul Film Showcase – „Trei priviri asupra...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest 2026, cu expoziții și instalații în...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Mirabela Grădinaru, prezentă la trei evenimente ale Romanian Creative Week X Bucharest 2026

Doamna Mirabela Grădinaru, partenera Președintelui României, domnul Nicușor Dan, va participa la trei dintre evenimentele celei de-a doua ediții Romanian Creative Week X Bucharest:...

Arta contemporană deschide RCW X Bucharest 2026: de la portrete privite prin gaura cheii la sculpturi monumentale și instalații interactive

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

RCW X Bucharest deschide capsula de toamnă a Romanian Creative Week. Irina Schrotter: „Cultura devine puternică atunci când talentul individual capătă în jurul lui...

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Articole asemănătoare

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8...