Scriitoarea Ana Blandiana este primul român care primește Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere 2024

Publicat:

Distribuie articolul:

Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de Familia Regală a Spaniei la Teatrul Campoamor din Oviedo: alături de Majestatea Sa Regele Felipe al Spaniei şi Alteţa Sa Regală, Leonor, Prinţesa de Asturia, la ceremonie au participat Alteţele Lor Regale, Doña Sofía, Regina Letizia şi Infanta Sofia, a anunțat sâmbătă, 26 octombrie 2024, Institutul Cultural Român (ICR), potrivit Agerpres.

Juriul a acordat premiul scriitoarei Ana Blandiana, primul român care obţine această distincţie, motivând că opera sa, care vorbeşte despre înfrângere şi speranţă, reflectă „o profundă cunoaştere a spiritului românesc într-o perioadă istorică de opresiune”. Anei Blandiana – Doctor Honoris Causa al Universităţii din Salamanca – i-au fost traduse în limba spaniolă 11 cărţi, unele dintre ele cu sprijinul Institutului Cultural Român prin Programul TPS – Translating and Publishing Support derulat de ICR prin CENNAC – Centrul Naţional al Cărţii.

Este autoarea a peste 30 de cărţi, traduse în 25 de limbi, şi a obţinut numeroase premii internaţionale, printre care Premiul Internaţional Vilenica (2002) şi Premiul Poetul European al Libertăţii (2016), precum şi Legiunea de Onoare franceză.

Premiile Prinţesa de Asturia contribuie la promovarea valorilor ştiinţifice, culturale şi umaniste ca patrimoniu universal şi sunt acordate la opt categorii: artă, litere, ştiinţe sociale, comunicare, ştiinţe umaniste, cooperare internaţională, cercetare ştiinţifică şi tehnică şi sport. Fiecare premiu este în valoare de 50.000 de euro.

Ceremonia de la Teatrul Campoamor din Oviedo a început cu discursul Excelenţei Sale doamna Ana I. Fernández Álvarez, preşedinta Fundaţiei Prinţesa de Asturia, continuând cu cele ale doamnei Ana Blandiana (Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere) şi domnului Michael Ignatieff (Premiul Prinţesa de Asturia pentru Ştiinţe Sociale). După înmânarea premiilor de către Prinţesa de Asturia, au cuvântat doamna Marjane Satrapi (Premiul Prinţesa de Asturia pentru Comunicare şi Ştiinţe Umaniste) şi domnul Joan Manuel Serrat (Premiul Prinţesa de Asturia pentru Arte). În încheierea acestei ceremonii au susţinut alocuţiuni Alteţa Sa Regală Prinţesa de Asturia şi Majestatea Sa Regele Spaniei.

Ana Blandiana: „Premiul Prinţesa de Asturia pe care l-am luat reprezintă pentru mine, dincolo de bucuria şi onoarea care mi s-au făcut, o extraordinară confirmare a felului în care cărţile mele au fost primite în Spania şi rezultatul nenumăratelor cronici care s-au scris, mai mult decât în alte ţări, pentru că în Spania poezia este mai mult decât în alte ţări în central atenţiei. E destul să îmi amintesc, de exemplu, întâlnirea cu o sală de 800 de locuri arhiplină în care erau membri ai celor 800 de grupuri de lectură care se află în toată Spania. A fost pentru mine o surpriză cu adevărat covârşitoare pentru că oamenii aceştia citiseră în ultímele luni cărţile mele, cele 10, chiar 11 cărţi, cu cea apărută în zilele astea, şi puneau întrebări în cunoştinţă de cauză. Aş vrea să închei spunând că mi se pare evident că situaţia culturală, adeziunea sufletului spaniol, ca să spun aşa, faţă de cultură şi, mai ales faţă de poezie, o depăşeşte cu mult pe cea din celelalte ţări europene pe care le cunosceu la această oră.”

„Doamna Ana Blandiana a primit această binemeritată recunoaştere internaţională în cadrul unei ceremonii care a încununat seria de manifestări dedicate laureaţilor din acest an de la toate cele opt categorii. Ana Blandiana a inspirat societatea românească, demonstrând puterea actului cultural de a genera schimbare în bine şi inspiră astăzi cititori din întreaga lume. Domnia sa a fost prima laureată care s-a adresat publicului, în cadrul unui eveniment de gală trăit cu emoţie de cei prezenţi şi de întreaga comunitate a oraşului Oviedo. Am fost deosebit de onorat de invitaţia de a fi alături de domnia sa la acest eveniment memorabil şi îi sunt recunoscător pentru promovarea de care întreaga literatură română se va bucura prin acest succes!”, a declarat Liviu Jicman, preşedintele Institutului Cultural Român.

Evenimentul de decernare a Premiilor Prinţesa de Asturia anunţate în mai 2024 a făcut parte din seria de manifestări din „Săptămâna Premiilor” organizate la Oviedo pentru a marca majoratul Alteţei Sale Regale Prinţesa de Asturia şi cea de-a zecea aniversare a Prinţesei de Asturia în calitate de preşedinte de onoare al Fundaţiei prinţesei moştenitoare a Spaniei.

Laureaţii au fost invitaţi la Oviedo cu câteva zile înainte de ceremonia de premiere pentru a participa la întâlniri cu membrii cluburilor de lectură la Teatrul Jovellanos din Gijón şi cu studenţii de la Facultatea de Filosofie şi Litere din Oviedo, la un recital la librăria Cercantes şi la proiecţia documentarului „Între tăcere şi păcat” la Cines Embajadores.

Alături de Ana Blandiana, câştigătoarea acestei ediţii, John Banville, Leonardo Padura, Siri Hustvedt şi Juan Mayorga au participat în „Săptămâna Premiilor” la evenimentele culturale din program. Joi, 24 octombrie, la Auditorio Palacio de Congresos Principe Felipe din Oviedo  a avut loc Concertul Orchestrei Simfonice şi Corului Fundaţiei Prinţesei de Asturia, eveniment prezidat de Majestăţile Lor Regele şi Regina Spaniei, în prezenţa Alteţelor Lor Leonor, Prinţesa de Asturia şi Infanta Sofia.

Muzeul Barjola din oraşul Gijón, Principatul de Asturia, găzduieşte până pe 17 noiembrie 2024 expoziţia multidisciplinară „Locul nostru şi alte poezii” de Anka Moldovan, organizată cu sprijinul Institutului Cultural Român din Madrid. Acest proiect reprezintă o întâlnire simbolică dintre poeta Ana Blandiana şi pictoriţa Anka Moldovan, româncă rezidentă în municipiul Salas din regiunea Asturia.

„Această expoziţie se naşte dintr-o carte care va apărea în 2025 şi care îmbină pictura şi poezia. În ea interpretez poemele Anei Blandiana, nu din punct de vedere al ilustraţiei, ci din inspiraţie. Atât poeta, cât şi eu nepunem aceleaşi întrebări despre fiinţa umană în singurătate, în societate şi în faţa naturii. În această expoziţie, natura este foarte prezentă într-un mod spiritual, prin metafore. Titlul acesteia «Locu lnostru» – preluat dintr-un poem al Anei Blandiana – ne invită să cunoaştem spaţiile comune ale ambilor artişti: tăcerea, delicateţea, emoţiile, lumina, căutarea frumuseţii.”, a declarat Anka Moldovan.

Ana Blandiana este a şaptea scriitoare care primeşte această distincţie de la înfiinţarea premiilor în 1981. Haruki Murakami a fost în 2023 laureatul acestui premiu.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Apărarea Europei

Deși pot părea plictisitoare, scurtele incursiuni prin istorie sunt mereu utile în evaluarea prezentului. Este și cazul vulnerabilității UE în condițiile abandonării de către...

DOCUMENT Academia Română vs. Mircea Cărtărescu: Cât ne costă finanțarea Academiei, o instituție anti-cultură, anti-europeană. Cum a ajuns milionar în euro fostul turnător Ioan...

Dacă tot discutăm, zilele astea, despre nemernicia făcută de Academia Română în privința lui Mircea Cărtărescu, să vedem și cât ne costă, din bani...

Premieră națională: Romanian Creative Week lansează Arhiva de Idei Recente, o platformă publică inovatoare de educație și dialog creativ

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, anunță lansarea Arhivei de Idei Recente, o inițiativă menită să...

Grăjdarii lui Georgescu

„Un prost aruncă un bolovan în apă iar zece deștepți nu reușesc să-l scoată”. Este proverbul ce mi-a venit în minte văzând cooperativa propagandistică...

Romanian Fashion Week, cea mai importantă platformă de design din țară, anunță câștigătorii din 2025 ai competițiilor dedicate studenților și tinerilor designeri

Romanian Fashion Week (RFW), primul și cel mai important eveniment de modă din România, dedicat atât designerilor autohtoni, cât și celor internaționali, a anunțat...

Privații „să înceteze mascarada” și să acopere ei hoția politicienilor și desfrâul pe bani publici, nu? De ce decizia lui Bolojan ar trebui să...

Ilie Bolojan face exact ce trebuie prin anunțul privind disponibilizarea a 200 de oameni de la Senat. Reducerea, dacă nu eliminarea completă a sinecurilor,...

Articole asemănătoare

Marius Pieleanu revine la SNSPA, în ciuda mărturiilor unor foste studente care îl acuză de hărțuire și abuz sexual

În ultima perioadă, imaginea lui Marius Pieleanu, profesor de sociologie la SNSPA, a apărut foarte des pe micile...

Apărarea Europei

Deși pot părea plictisitoare, scurtele incursiuni prin istorie sunt mereu utile în evaluarea prezentului. Este și cazul vulnerabilității...

DOCUMENT Academia Română vs. Mircea Cărtărescu: Cât ne costă finanțarea Academiei, o instituție anti-cultură, anti-europeană. Cum a ajuns milionar în euro fostul turnător Ioan...

Dacă tot discutăm, zilele astea, despre nemernicia făcută de Academia Română în privința lui Mircea Cărtărescu, să vedem...

Premieră națională: Romanian Creative Week lansează Arhiva de Idei Recente, o platformă publică inovatoare de educație și dialog creativ

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, anunță lansarea Arhivei de...