Putin amenință Occidentul cu arma nucleară: „De ce NATO nu înțelege că există pericolul unui conflict nuclear?”

Publicat:

Distribuie articolul:

Președintele rus Vladimir Putin a susținut astăzi discursul său anual în fața parlamentului, cu doar câteva săptămâni înaintea așa-ziselor alegeri. Momentul a fost unul care a atras privirile lumii întregi și, pe bună dreptate, pentru că el a fost folosit ca un pretext pentru a transmite noi semnale Occidentului în acest context internațional tensionat. Printre altele, Putin a făcut referire la arma nucleară și la posibilitatea reală ca aceasta să fie folosită în cadrul unui conflict.

Momentul discursului e important și dintr-un alt motiv: el a fost programat la doar o zi după ce Transnistria a cerut protecția Rusiei, într-un apel către parlamentarii din Duma de Stat și din Consiliul Federației.

Cu privire la posibilitatea ajungerii unor trupe NATO în Ucraina, Putin s-a referit la arma nuclară, ca la o modalitate de ripostă a sa la adresa Occidentului.

„Consecințele pentru intruși vor fi și mai tragice, avem arme ce sunt capabile să lovească ținte pe teritoriul lor. De ce ei (NATO) nu înțeleg că există pericolul unui conflict nuclear?”

Cu toate acestea, Putin a menționat că ar fi deschis la un dialog cu Statele Unite pentru o garantare a stabilității, însă nu primește răspunsul așteptat și asta l-ar determina să continue să-și arate mușchii în fața lumii întregi.

„Rusia este gata de dialog cu SUA pentru stabilitate strategică. În același timp, Statele Unite încearcă să provoace o înfrângere strategică Rusiei. Declarațiile SUA că ar fi gata de discuții pe tema stabilității strategice sunt doar demagogie.”, a mai spus Putin.

Discursul lui Vladimir Putin a fost programat să fie difuzat în mai multe cinematografe din Rusia, potrivit presei internaționale.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul Film Showcase – „Trei priviri asupra...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest 2026, cu expoziții și instalații în...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Mirabela Grădinaru, prezentă la trei evenimente ale Romanian Creative Week X Bucharest 2026

Doamna Mirabela Grădinaru, partenera Președintelui României, domnul Nicușor Dan, va participa la trei dintre evenimentele celei de-a doua ediții Romanian Creative Week X Bucharest:...

Arta contemporană deschide RCW X Bucharest 2026: de la portrete privite prin gaura cheii la sculpturi monumentale și instalații interactive

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

RCW X Bucharest deschide capsula de toamnă a Romanian Creative Week. Irina Schrotter: „Cultura devine puternică atunci când talentul individual capătă în jurul lui...

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Articole asemănătoare

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8...