Marius Voineag, șeful DNA: Suntem conștienți că tot ce facem în contextul electoral din acest an poate fi interpretat

Publicat:

Distribuie articolul:

Marius Voineag, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, a declarat luni, 26 februarie 2024, în ședința în care a prezentat bilanțul DNA pe anul trecut, că angajații instituției sunt conștienți că, în contextul electoral din acest an, tot ceea ce vor face va putea fi interpretat și va genera controverse sau discuții, transmite News.ro.

„În privința activității din acest an, trebuie să precizez că suntem perfect conștienți că avem un context electoral și că există riscul ca orice facem să fie interpretat și să stârnească controverse sau discuții.

Dar vă asigur că Direcţia Naţională Anticorupţie va continua să aibă aceeași determinare pentru combaterea fenomenului corupției”, a subliniat Marius Voineag.

Conform acestuia, în acest an vor putea fi evaluate rezultatele noilor politici manageriale:

„Vom continua să țintim creșterea capacității instituționale și cu accent pe politicile de resurse umane, în special în ceea ce privește motivarea, eficientizarea, formarea și perfecționarea. În activitatea operativă vom continua să țintim cazurile de mare corupție în domeniile prioritare, cu impact direct asupra vieții cetățenilor”, a adăugat Voineag.

Șeful DNA a mai spus că motivația și curajul ofițerilor de poliție judiciară și procurorilor sunt sporite de cazurile cu impact mare. Acestea, arată Voineag, „consolidează încrederea cetățenilor care vin către noi cu sesizări și sporesc prestigiul instituției”.

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Theodor Paleologu, Radu Paraschivescu, Lavinia Bârlogeanu, Armand Goșu și Cătălin Striblea, invitați la Iași, la conferințele Romanian Creative Week 2026

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași între 13 și 24 mai 2026, într-o...

Romanian Creative Week 2026, organizat sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale. Irina Schrotter: RCW este o poveste colectivă despre curaj

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași pentru cea de-a șasea ediție, care va...

Recrudescența antisemitismului în Europa. O istorie, un BBC prăbușit moral și un Holocaust din care au dispărut evreii

Odinioară, BBC reprezenta standardul „de aur” al jurnalismului de calitate, imparțial și bogat în informații. În ultimii ani, însă, calitatea știrilor a scăzut drastic...

King Kong

Un element definitoriu a ceea ce se numește trumpism este mitocănia. S-au făcut și mici culegeri cu emanațiile acestui individ ce a arătat la...

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week Bucharest 2025, din seara de 8...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează parteneriatul cu Asociația Casa Bună, fondată...

Articole asemănătoare

După ani de investigații jurnalistice, Parchetul confirmă: medicul Ștefan Mindea, trimis în judecată pentru înșelăciune

Era anul 2024, când publicațiile INVESTIGATORIA și Media Quality au scris pentru prima dată despre afacerea cu șervețele...

Theodor Paleologu, Radu Paraschivescu, Lavinia Bârlogeanu, Armand Goșu și Cătălin Striblea, invitați la Iași, la conferințele Romanian Creative Week 2026

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași între...

Romanian Creative Week 2026, organizat sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale. Irina Schrotter: RCW este o poveste colectivă despre curaj

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași pentru...

Recrudescența antisemitismului în Europa. O istorie, un BBC prăbușit moral și un Holocaust din care au dispărut evreii

Odinioară, BBC reprezenta standardul „de aur” al jurnalismului de calitate, imparțial și bogat în informații. În ultimii ani,...