Lufthansa estimează că 90% dintre zborurile sale vor fi anulate miercuri, 7 februarie, din cauza grevei personalului de la sol

Publicat:

Distribuie articolul:

Compania aeriană germană Lufthansa se aşteaptă la anularea a până la 90% dintre zborurile programate iniţial pentru ziua de miercuri, când personalul de la sol din cadrul companiei aeriene germane va intra în grevă, şi în consecinţă i-a sfătuit pe pasageri să nu vină la aeroport, transmite AFP, preluată de Agerpres.

„Din cauza grevei, în prezent estimăm că doar între 10% şi 20% din programul iniţial de zboruri al Lufthansa Airlines va fi posibil în data de 7 februarie”, a precizat marţi compania germană într-un mesaj publicat pe pagina sa de Internet.

Sindicatul Verdi a lansat un apel la grevă începând de miercuri de la ora 4:00 (3:00 GMT) şi până joi la ora 7:10 (6:10 GMT), „pentru a creşte presiunea” la adresa conducerii companiei. Vor fi afectate aeroporturile de la Frankfurt, München, Hamburg, Berlin şi Dusseldorf.

Conducerea companiei Lufthansa estimează că miercuri va fi în măsură să ofere doar între 100 şi 200 de zboruri, din cele aproximativ 1.000 de zboruri programate, şi a apreciat că peste 100.000 de pasageri vor fi nevoiţi să îşi schimbe planurile de călătorie.

În aceste condiţii, Lufthansa a făcut un apel către călători să nu se prezinte la aeroport decât dacă zborul lor nu a fost anulat.

Personalul cere majotări salariale de cel puțin 500 de euro/lună

„Din cauza grevei, ghişeele de modificare a rezervărilor nu vor avea personal”, a explicat Lufthansa, adăugând că pasagerii vor putea să rezerve „gratuit” un alt zbor de pe site-ul de Internet al companiei. Călătorii care au rezervat un zbor în interiorul Germaniei vor putea să convertească biletul de avion într-un voucher pentru călătorii cu trenul.

Verdi cere pentru personalul de la sol de la Lufthansa o majorare salarială de 12,5%, sau cel puţin 500 de euro pe lună pe parcursul următoarelor 12 luni, plus o plată unică de 3.000 de euro pentru a contracara inflaţia. Sindicatul susţine că majorarea salarială este justificată de scumpirea costului vieţii şi programul de lucru încărcat creat de deficitul de personal.

Ultima dată când personalul de la sol de la Lufthansa a intrat în grevă a fost în luna iulie 2022, cu prilejul precedentei runde de negocieri colective, când traficul aerian a fost serios perturbat. Între timp, cea mai mare economie a Europei a fost afectată de mai multe greve la nivel naţional care au afectat transportul aerian, transportul feroviar şi transportul public.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul Film Showcase – „Trei priviri asupra...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest 2026, cu expoziții și instalații în...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Mirabela Grădinaru, prezentă la trei evenimente ale Romanian Creative Week X Bucharest 2026

Doamna Mirabela Grădinaru, partenera Președintelui României, domnul Nicușor Dan, va participa la trei dintre evenimentele celei de-a doua ediții Romanian Creative Week X Bucharest:...

Arta contemporană deschide RCW X Bucharest 2026: de la portrete privite prin gaura cheii la sculpturi monumentale și instalații interactive

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

RCW X Bucharest deschide capsula de toamnă a Romanian Creative Week. Irina Schrotter: „Cultura devine puternică atunci când talentul individual capătă în jurul lui...

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Articole asemănătoare

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8...