EXCLUSIV AUDIO Propaganda părintelui Ioan, de la Mănăstirea Rarău, pentru Călin Georgescu: „Este singurul candidat dat de Dumnezeu”. Mesajul, răspândit pe un grup de WhatsApp cu sute de credincioși

Publicat:

Distribuie articolul:

Părintele arhimandrit Ioan Larion Neagoe (93 de ani), fost stareț al Mănăstirii Sihăstria Rarăului până în 2021, în prezent unul dintre călugării lăcașului de cult din județul Suceava, a transmis marți, 26 noiembrie, către sute de credincioși, un mesaj de susținere în favoarea lui Călin Georgescu, candidatul pro-rus la alegerile prezidențiale.

Mesajul părintelui Ioan, unul dintre cei mai populari călugări și duhovnici români, cunoscut printre credincioși ca „doctoral din Munții Rarău”, a fost înregistrat de o persoană care îi este apropiată și, apoi, a fost răspândit pe grupul de WhatsApp intitulat „Cuvinte de folos duhovnicesc”, care are peste 840 de membri.

Autodeclarat un susținător al lui Călin Georgescu și al Dianei Șoșoacă, părintele Ioan le transmite explicit credincioșilor că pro-rusul calificat pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale este „singurul candidat dat de Dumnezeu brusc, pe neștiute”.  Îl critică, însă, pe George Simion, căruia îi reproșează că „o vândut țara evreilor”.

„Noi suntem creștini ortodocși, români născuți din moși-strămoși, un popor cu iubire de EL și ocrotit de El. Toți președinții care s-au înscris în alegeri sunt atei. Toți. În special George Simion. O vândut țara la evrei. S-a dus la evrei să spună că el nu e antisemit. Călin Georgescu e singurul candidat dat de Dumnezeu brusc, pe neștiute. Nu a avut partid, nu a avut nimic.

E un creștin adevărat, ortodox, un român care iubește țara, iubește poporul. Nu mai vrea sistemul ăsta comunist, care a dus țara de râpă. Ăștia care au fost la conducere au falsificat toată Constituția. Georgescu Călin este un om cumsecade, cu știință, dar el nu este cu comunismul. Este cu țara, își începe mesajul părintele Ioan.

MESAJUL AUTIO AL PĂRINTELUI IOAN, PENTRU SUSȚINEREA LUI CĂLIN GEORGESCU:

Acesta își continuă pledoaria în aceeași notă, pentru minute în șir, arătându-și totodată și susținerea pentru Diana Șoșoacă și partidul SOS România, la parlamentare:

„Călin Georgescu vrea să fie țara independentă, așa cum vrea și doamna Diana Șoșoacă. Să fie țara independentă. La parlamentare, unde e SOS România, acolo să punem ștampila. Și ea a fost lăsată de Dumnezeu pe pământ ca să ne ocrotească țara. Dumnezeu l-a scos și pe Georgescu Călin. Vreo câțiva ani nu am auzit de el. Deodată, s-a hotărât să candideze, s-a înscris independent. El e cu Dumnezeu.

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Deci, pe 1 decembrie, votăm cu SOS România. Iar pe domnul Georgescu îl votăm președintele țării. Se potrivesc amândoi. Au aceeași demnitate, aceeași credință pentru țara noastră. Pace vrea și domnul Georgescu, și doamna Șoșoacă”.

__________________

Reacția Bisericii, la o zi după publicarea articolului Media Quality: „Părintele Ioan a fost indus în eroare”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin preotul Alexandru-Flavian Sava, purtătorul de cuvânt al instituției, a reacționat la articolul Media Quality la o zi după publicarea acestuia:

„Părintele Ioan de la Mănăstirea Rarău a fost indus în eroare de persoana care l-a și înregistrat. A răspuns unei solicitări din partea credincioasei respective, care, din păcate a distribuit peste tot acel material. A fost luată legătura cu părintele, prezentându-i-se gravitatea situației, însă, pentru un călugăr de peste 90 de ani, nu prea putem vorbi de măsuri disciplinare.

Menținem și transmitem cu fermitate recomandarea ca toți clericii din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților să respecte hotărârile Sfântului Sinod și să evite orice afirmație privitoare la o anume formațiune politică sau la un anume candidat politic. Iar eu sunt Pr. , purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților”.

Website | Mai multe articole

Ramona Ursu e ziaristă. Din convingere. Adoră să scrie. Să vorbească. Să descopere. Dar mai ales să-i asculte pe oameni.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Ramona Ursu
Ramona Ursuhttps://www.mediaquality.ro/
Ramona Ursu e ziaristă. Din convingere. Adoră să scrie. Să vorbească. Să descopere. Dar mai ales să-i asculte pe oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Moartea Făgetului. Consemnări despre topoarele înfipte în plămânul Clujului

Atât de tare ne-am obișnuit, atât de tare am normalizat abuzul și corupția, încât nici nu mai clipim când cineva strigă după ajutor: „Se taie...

Radu Hossu acuză presiuni și amenințări. Activistul a făcut plângere la Poliție: „M-a șantajat că pentru binele familiei mele ar fi bine să mă...

Activistul Radu Hossu anunță faptul că a fost nevoit să facă plângere la poliție împotriva unui individ care i-ar fi filat soția și care...

Baciul Bucur și copita muscalului

„România, pământ al păcii” era unul dintre sloganurile preferate ale regimului comunist, prin care se arăta că România a fost dintotdeauna o sursă de...

Chipurile statului paralel

Spuneam imediat după victoria lui Nicușor Dan, cu un scor după care în tabăra învinșilor ar fi trebuit să se lase tăcerea, că lupta...

Am învins! Lupta continuă

România a învins, viitorul preedinte va fi un om cu o inteligență probată în competiții internaționale, cu o experiență civică bogată și cu una...

Oferta lui Simion: izolaționism și anarhie

Dintre toate păcatele pe care le are George Simion, în ultimele zile de campanie societatea s-a oprit asupra izolaționismului în care ar duce România...

Articole asemănătoare

Am găsit la FeSeNeu… mineriadă dospită 6 luni

Mineriadă, această neprețuită contribuție la îmbogățirea lexicului românesc, îndeamnă adesea la asocieri bizare. Sufixul neologic cult „-iadă” te...

Moartea Făgetului. Consemnări despre topoarele înfipte în plămânul Clujului

Atât de tare ne-am obișnuit, atât de tare am normalizat abuzul și corupția, încât nici nu mai clipim...

Radu Hossu acuză presiuni și amenințări. Activistul a făcut plângere la Poliție: „M-a șantajat că pentru binele familiei mele ar fi bine să mă...

Activistul Radu Hossu anunță faptul că a fost nevoit să facă plângere la poliție împotriva unui individ care...

Baciul Bucur și copita muscalului

„România, pământ al păcii” era unul dintre sloganurile preferate ale regimului comunist, prin care se arăta că România...