Elena Lasconi spune că PSD este îndreptăţit să dea premierul: Nu exclud varianta Marcel Ciolacu, lăsaţi-mă să negociez / Despre viitorul guvern: Nu mai e vorba despre partide, de politicieni, ci de soarta ţării. Nu există orgolii

Publicat:

Distribuie articolul:

Candidata USR la alegerile prezidenţiale, în turul doi de scrutin, Elena Lasconi spune că PSD este îndreptăţit să dea premierul, ea arătând, miercuri, că nu exclude varianta Marcel Ciolacu pentru poziţia de prim-ministru, dar că urmează negocieri. Despre viitorul executiv, Lasconi a precizat că nu mai e vorba despre partide, despre politicieni, ci de soarta ţării şi nu există orgolii, arată News.ro.

”Aici nu mai e vorba despre partide, nu mai e vorba de politicieni. Aici este vorba de soarta ţării. Nu există orgolii. Să ştiţi că în toate discuţiile pe care le-am avut cu toţi liderii politici de ieri, nu s-a discutat absolut nimic despre vreo pretenţie de minister, de premier. Încercăm să construim şi asta facem şi o să reuşim asta, fără orgolii.

Dacă în trecut sunt unii deranjaţi că ne-am jignit, eu spun că ura nu îşi are locul în aceste zile, în aceste momente. Dacă am greşit unii altora, să ne cerem iertare. Eu pot să-mi cer iertare, dacă cineva din aceste partide s-a simţit lezat de vreo declaraţie pe care am făcut-o. Nu e momentul să avem orgolii”, a spus Elena Lasconi, după întâlnirea cu reprezentanţii mediului de afaceri.

Candidata USR în turul doi al alegerilor prezidenţiale a precizat că ”este în joc soarta României”. 

”Noi construim un guvern pro-european ca să nu ne ducem înspre Rusia, sau mai grav, să punem pe tavă Rusiei ţara noastră, pentru care au murit oameni”, a completat Lasconi. 

Despre discuţiile privind premierul şi componenţa viitorului Guvern, Elena Lasconi a subliniat că ”nu se pune problema orgoliilor”. 

”E important criteriul, competenţa, ar trebui să negociem în funcţie de competenţă şi, în funcţie de procentele pe care le-am obţinut la alegeri, să vedem ce ministere doreşte fiecare. Asta înseamnă o negociere. Dar competenţa ar trebui să fie prioritară”, a precizat preşedinta USR. 

Întrebată dacă PSD, fiind partidul care a câştigat alegerile parlamentare, este îndreptăţit să dea primul ministru, Elena Lasconi a răspuns: ”Este îndreptăţit”. 

Despre varianta Marcel Ciolacu premier, Lasconi a spus: ”Dacă îşi doreşte, dar lăsaţi-mă să negociem şi o să vă spun rezultatul.

Elena Lasconi a menţionat că nu exclude varianta Marcel Ciolacu premier, în momentul de faţă. 

”Dacă toţi am agrea ca domnul Ciolacu să fie următorul premier, trebuie să punem pe masă câteva reforme foarte clare care urmează să fie făcute. Adică trebuie să reducem din cheltuielile statului, avem un deficit bugetar mare şi ar trebui să convenim pe câteva reforme care să fie făcute foarte repede, la anul, în şase luni ar trebui deja să le facem, ceea ce este foarte dificil şi sunt sigură că domnul Ciolacu va agrea asta”, a mai spus Lasconi. 

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și industriile creative pe termen lung? Aceasta...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul Film Showcase – „Trei priviri asupra...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest 2026, cu expoziții și instalații în...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Mirabela Grădinaru, prezentă la trei evenimente ale Romanian Creative Week X Bucharest 2026

Doamna Mirabela Grădinaru, partenera Președintelui României, domnul Nicușor Dan, va participa la trei dintre evenimentele celei de-a doua ediții Romanian Creative Week X Bucharest:...

Arta contemporană deschide RCW X Bucharest 2026: de la portrete privite prin gaura cheii la sculpturi monumentale și instalații interactive

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Articole asemănătoare

Romanian Creative Week, nominalizat la Best Event Awards World 2026, alături de Cirque du Soleil și ceremoniile Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment din Uniunea Europeană din perspectiva numărului de industrii creative reunite,...

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest...