DOCUMENT Motivarea CCR: principalele argumente care au dus la respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă. Curtea invocă „declarațiile publice, luările de poziții și exprimarea unor convingeri în contradicție cu valorile constituționale”

Publicat:

Distribuie articolul:

Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat luni seară, 7 octombrie 2024, motivarea deciziei privind respingerea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă, președinta partidului SOS România, la alegerile prezidențiale. Între altele, Curtea arată că „este de notorietate că, prin discursul său constant, doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale”.

În motivare, CCR mai susține că dreptul de a fi ales – prevăzut în Constituție, la articolul 37 – „este un drept fundamental de natură politică, reprezintă o condiţie sine qua non a democraţiei şi a funcţionării democratice a statului şi se exercită cu respectarea exigenţelor Constituţiei şi a legilor”:

  • „Curtea reține că dreptul de a fi ales este un drept fundamental de natură politică, reprezintă o condiție sine qua non a democrației și a funcționării democratice a statului și se exercită cu respectarea exigențelor Constituției și a legilor.

  • Dreptul de a fi ales nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări, a căror configurare rezultă din viziunea democratică a Constituției (…)

  • Totodată, Curtea observă că dreptul de a fi ales poate fi supus unor limitări și condiționări mai puternice comparativ cu cele impuse dreptului la vot”.

CCR consideră că înregistrarea acestei candidaturi încalcă unele condiţii de eligibilitate, cu referire la „valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei corelate cu garanţia politicomilitară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO”.

„Elementele cuprinse în jurământul de credinţă, condiţii de eligibilitate pentru candidatură”

Curtea Constituțională își mai motivează decizia prin:

„Chiar dacă jurământul de credinţă se depune de către candidatul câştigător al alegerilor, elementele cuprinse în jurământul de credinţă sunt condiţii de eligibilitate şi de fond pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României, pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la momentul depunerii candidaturii sale”.

„Regulile democratice se aplică tuturor cetățenilor, indiferent de calitatea lor în stat și de opțiunile politice, neputând fi tolerate manifestările și derapajele anarhice în spațiul public. O astfel de conduită aduce în discuție problema folosirii instituțiilor și procedurilor constituționale în scopul negării în final a exigențelor, principiilor și valorilor reglementate constituțional”.

„Declarațiile publice, luările de poziții și exprimarea unor convingeri în contradicție cu valorile constituționale și cu exigențele unei societăți democratice, coroborate cu participarea la anumite evenimente publice sunt temeiuri suficiente pentru a indica faptul că doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă, în calitate de candidat la funcția de Președinte al României, pune la îndoială și desconsideră obligația de respectare a Constituției prin discursul său public referitor la înlăturarea unor garanții esențiale ale valorilor și opțiunilor fundamentale ale statului, respectiv calitatea de stat membru al UE și al NATO. Prin urmare, este evident că respectarea Constituției și apărarea democrației – condiții pentru a candida la funcția de Președinte al României – sunt aspecte străine discursului public promovat de aceasta”.

„Este adevărat că în preajma alegerilor există o anumită efervescență și vivacitate a discursului politic, că una dintre caracteristicile principale ale democrației este posibilitatea exprimării libere a opiniilor privind rezolvarea problemelor societății în cadrul dezbaterii publice sau că în perioada preelectorală dezbaterea privind candidații și programele lor contribuie la dreptul publicului de a primi informații și cristalizează capacitatea alegătorilor de a alege în cunoștință de cauză dintre candidații propuși, însă, în speță, Curtea observă că nu este vorba despre o dezbatere sau schimb de opinii ori relevarea unei viziuni politice cu privire la parcursul democratic al României sau despre luări de poziții cu caracter electoral, ci despre promovarea unui discurs constant antidemocratic și antisemit de către doamna Diana Iovanovici Șoșoacă și despre o conduită sistematică, persistentă și îndelungată menită să afecteze fundamentele constituționale ale statului român și ale garanțiilor acesteia, respectiv apartenența României la structurile euroatlantice. Îndemnul la nerespectarea valorilor fundamentale ale Constituției reprezintă un atac frontal la ideile și principiile democratice și la ordinea constituțională”, explică Curtea.

„Loialitatea față de Constituție este o garanție reală pentru exercitarea înaltelor demnități în statul român”

„Curtea reţine, raportat la actele şi faptele descrise de contestatori şi reţinute la paragrafele 7-14 şi 22 ale prezentei hotărâri, că înregistrarea candidaturii doamnei Diana Iovanovici Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 încalcă condiţiile de eligibilitate prevăzute de dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 şi 149, cu referire la valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei corelate cu garanţia politicomilitară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO. Astfel, Curtea va admite contestaţiile formulate şi va anula Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024”.

CITEȘTE ȘI: Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura, după ce CCR a scos-o din cursa electorală

„Chiar dacă jurământul de credinţă se depune de către candidatul câştigător al alegerilor, elementele cuprinse în jurământul de credinţă sunt condiţii de eligibilitate şi de fond pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României, pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la momentul depunerii candidaturii sale. Examinarea acestor condiţii poate fi realizată numai de Curtea Constituţională. Ar fi inadmisibil şi contrar naturii procesului democratic ca ab initio candidatul să nu îndeplinească aceste condiţii şi totuşi să participe la alegeri, iar dacă le va câştiga să depună un jurământ de credinţă formal”.

„Constituția reprezintă un sistem de referință și de validare a democrației și a statului de drept. Astfel, Constituția descurajează și sancționează manifestările ce constituie un risc major în păstrarea naturii democratice a societății românești, iar loialitatea față de Constituție este o garanție reală pentru exercitarea înaltelor demnități în statul român”.

„Persoana care exercită această demnitate, prin comportamentul său instituțional și discursul constituțional, trebuie să demonstreze existența respectului și a atașamentului său la valorile constituționale astfel cum acestea transpar din identitatea națională a poporului român și identitatea constituțională a statului și a societății consacrate în Legea fundamentală. Contestarea lor nu poate fi acceptată, întrucât Președintele României prin natura funcției sale reprezintă un garant al statului de drept și al democrației constituționale, principii care stau la baza organizării și funcționării statului. A nega sau a distorsiona aceste principii echivalează cu a repudia însăși ideea de Constituție și constituționalism, care caracterizează existența statului de drept”.

„Obligația de a respecta Constituția nu trebuie judecată în funcție de momentul temporal al depunerii jurământului, act cu o încărcătură solemnă unică, așadar, de la momentul în care persoana intră în exercițiul mandatului, ci dintr-o dublă perspectivă temporală și valorică atunci când aceasta vizează funcția de Președinte al României, funcția supremă în statul român”.

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

DOCUMENT RA-APPS a anunțat cât costă lucrările făcute pentru vila din Aviatorilor care i-ar fi dedicată lui Klaus Iohannis

Cheltuielile în cazul lucrărilor de reabilitare, modernizare şi refuncţionalizare a imobilului situat în bulevardul Aviatorilor nr. 86, din București, efectuate de Regia Autonomă -...

SONDAJ Maia Sandu ar câștiga turul 2 al alegerilor prezidențiale, în toate cele trei scenarii prezentate de casa de sondare iData, de la Chișinău

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ar câștiga un al doilea mandat, potrivit unui sondaj defalcat pe trei scenarii prezentat de compania iDATA, potrivit Radio...

BOR înăsprește pedepsele pentru IPS Teodosie, de la dojană sinodală, la izolare în propria eparhie

Doar șase luni au trecut de când arhiepiscopul Teodosie a fost sancționat de BOR cu dojană sinodală pentru că, prin insistențele privind inființarea Mitropoliei...

Protest Greenpeace la Constanța: activiștii de mediu s-au blocat pe acoperișul ACROPO, cerând retragerea licenței pentru proiectul energetic Neptun Deep din Marea Neagră  

Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României, dezvoltat de Romgaz și OMV Petrom pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră este contestat puternic...

Viitorul european al Republicii Moldova intră în linie dreaptă. Maia Sandu: „Integrarea europeană va fi introdusă în Constituție”

Moment istoric pentru Republica Moldova. Curtea Constituțională a decis introducerea integrării europene în Constituția țării vecine, în urma rezultatului referendumului organizat acolo pe data...

Credința în Dumnezeu și dragostea de țară nu sunt teme de campanie electorală

Nici n-a debutat bine campania electorală, că rețelele de socializare s-au umplut de poze cu politicieni în biserică. Și de declarații de dragoste pentru...

Articole asemănătoare

Șeful SPP, Lucian Pahonţu, a fost trecut în rezervă, printr-un decret semnat de președintele Iohannis. El rămâne în aceeași funcție, însă ca civil

Şeful Serviciului de Protecţie şi Pază, generalul cu patru stele Lucian Pahonţu, este trecut în rezervă, începând din...

DOCUMENT RA-APPS a anunțat cât costă lucrările făcute pentru vila din Aviatorilor care i-ar fi dedicată lui Klaus Iohannis

Cheltuielile în cazul lucrărilor de reabilitare, modernizare şi refuncţionalizare a imobilului situat în bulevardul Aviatorilor nr. 86, din...

SONDAJ Maia Sandu ar câștiga turul 2 al alegerilor prezidențiale, în toate cele trei scenarii prezentate de casa de sondare iData, de la Chișinău

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ar câștiga un al doilea mandat, potrivit unui sondaj defalcat pe trei scenarii...

BOR înăsprește pedepsele pentru IPS Teodosie, de la dojană sinodală, la izolare în propria eparhie

Doar șase luni au trecut de când arhiepiscopul Teodosie a fost sancționat de BOR cu dojană sinodală pentru...