ALEGERI PARLAMENTARE 2024. Elena Lasconi: Noi, dacă suntem uniţi, roboţii ruşi de pe TikTok nu au cum să ne distrugă democraţia

Publicat:

Distribuie articolul:

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a făcut apel la unitate, în discursul ţinut duminică, după închiderea procesului de votare. ”Noi, dacă suntem uniţi, roboţii ruşi de pe TikTok nu au cum să ne distrugă democraţia”. Ea spune că înţelege supărările din societate, acuzând sistemul pe care ”politicienii vechi” l-au creat timp de peste 30 de ani, conform News.ro.

”Dumnezeu să binecuvânteze România în Uniunea Europeană şi în NATO. Din câte am văzut la acest exit poll, cred că cel mai înţelept – că deja avem o experienţă prin care am trecut – cel mai înţelept ar fi să aşteptăm numărătoarea de mâine”,  a afirmat Elena Lasconi, duminică seară, după închiderea secţiilor de votare.

Ea a făcut apel la delegaţii din secţiile de votare să rămână ”vigilenţi” şi să nu plece din secţiile de votare până la finalul numărătorii.

Lasconi spune că a întâlnit oameni ”foarte speriaţi” cu privire la ce se întâmplă în ţară şi  a făcut apel la unitate.

”Noi, uniţi, putem face minuni! Noi, dacă suntem uniţi, roboţii ruşi de pe TikTok nu au cum să ne distrugă democraţia, asta este cert! Nu au cum să facă lucrul acesta! Noi nu am uitat tancurile lor atunci când ne-au ocupat ţara şi nu am uitat câtă suferinţă au adus. Înţeleg ce se întâmplă în societate, înţeleg supărările, înţeleg frustrările şi tocmai de aceea mă aflu acum aici.

Acesta este rezultatul pe care politicienii vechi l-au făcut vreme de 35 de ani. Ei şi-au creat sistemul lor care acum a înfuriat poporul român. Cred că trebuie să facem pe bune o schimbare şi să recreăm elita politică şi, de asemenea, foarte important, să dăm mai mult credit elitei intelectuale şi culturale din ţara asta”, a adăugat Lasconi.

PSD conduce în preferinţele electoratului, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, urmat de AUR, PNL şi USR, ultimele două partide având scoruri aproape egale.

Partidul SOS al Dianei Şoşoacă şi POT, formaţiunea care-l susţine pe Călin Georgescu, au depăşit pragul parlamentar, iar UDMR este la limită.

Sondajul a fost realizat la ieşirea alegătorilor de la urne, la ora 20.00 şi a fost făcut doar pe teritoriul României şi nu cuprinde şi Diaspora.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ce ne definește astăzi: corpul, memoria sau algoritmii? Identitatea, frica și relația dintre om și tehnologie, explorate în expoziții inedite, la Romanian Creative Wee

Romanian Creative Week 2026, desfășurat anul acesta în premieră sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, transformă Iașiul într-un ecosistem al artei contemporane, printr-un amplu...

Prima platformă New Media de formare și experiment din țară, la Romanian Creative Week: Peste 40 de artiști creează împreună viitorul artei digitale 

Artiști consacrați și creatori emergenți se întâlnesc la Iași în cadrul secțiunii New Media, parte a Romanian Creative Week 2026, într-o ediție care pune în...

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane,...

Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se vede cel mai clar nu doar...

Lideri de business și investitori urcă pe scena Iași Entrepreneurs Summit, prezentat de UniCredit Bank în cadrul Romanian Creative Week

Peste 500 de antreprenori sunt așteptați în capitala Moldovei pe 14 mai 2026, la Iași Entrepreneurs Summit, eveniment prezentat de UniCredit Bank în cadrul Romanian Creative...

Cum vezi o expoziție care se schimbă odată cu tine? „Metafora”, expoziția centrală a Romanian Creative Week, unde perspectiva ți se schimbă la fiecare...

Expoziția centrală „Metafora” a Romanian Creative Week 2026, eveniment desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, transformă Sala Voievozilor a Palatului Culturii din...

Avanpremiere naționale și filme-cult la Iași: cinemaul de autor se întâlnește cu publicul la Romanian Creative Week

Romanian Creative Week 2026, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, aduce...

Articole asemănătoare

Manuel Liñán, desemnat cel mai bun dansator al Spaniei, aduce la Romanian Creative Week spectacolul de flamenco prezent pe marile scene ale lumii. Surprizele...

Romanian Creative Week (RCW) readuce Iașul în centrul scenei creative europene între 13 și 24 mai 2026, într-o...

Ce ne definește astăzi: corpul, memoria sau algoritmii? Identitatea, frica și relația dintre om și tehnologie, explorate în expoziții inedite, la Romanian Creative Wee

Romanian Creative Week 2026, desfășurat anul acesta în premieră sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, transformă Iașiul într-un...

Prima platformă New Media de formare și experiment din țară, la Romanian Creative Week: Peste 40 de artiști creează împreună viitorul artei digitale 

Artiști consacrați și creatori emergenți se întâlnesc la Iași în cadrul secțiunii New Media, parte a Romanian Creative Week...

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane,...

Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se...