Vasile Bănescu rămâne purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a anunțat Cancelaria Sinodului BOR. Tabăra Teodosie celebra deja demiterea acestuia

Publicat:

Distribuie articolul:

Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis vineri, 1 martie 2024, o clarificare privind decizia de reorganizare a Biroului de presă al Patriarhiei Române anunțată cu o zi înainte, menționând că Vasile Bănescu rămâne purtătorul de cuvânt al instituției.

„Întrucât în urma difuzării comunicatului de presă oferit ieri de Cancelaria Sfântului Sinod au apărut în spațiul public interpretări eronate referitoare la prezența în funcție a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, precizăm că domnul Vasile Bănescu ocupă în continuare funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Romane în cadrul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei, iar «reorganizarea» acestui sector nu înseamnă demiterea acestuia, ci îmbunătățirea activității acestui sector prin cooptarea și a altor specialiști în comunicare, inclusiv clerici”, precizează Cancelaria Sinodului.

Reamintim joi, 29 februarie, a avut loc ședința Sinodului BOR în care a fost judecat ÎPS Teodosie pentru „încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății, prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică”, ca urmare a presiunilor făcute de arhiepiscopul Tomisului pentru ridicarea la rang de mitropolie a arhiepiscopiei pe care o conduce. De fiecare dată, Sinodul i-a respins acestuia solicitările, motivând că o schimbare de acest tip ar încălca chiar Statutul Sinodului.

Teodosie, însă, nu s-a mulțumit cu aceste răspunsuri, iar de la începutul acestui an a demarat o adevărată cruciadă împotriva propriei Biserici pe această temă. Ba chiar apropiații lui au anunțat organizarea, la Constanța, a unui miting pentru a-l susține pe arhiepiscopul Tomisului, miting care însă nu a mai avut loc după ce Patriarhia a anunțat trimiterea acestuia la judecata Sinodului.

În ședința de joi, ÎPS Teodosie a fost sancționat de Sinod cu „dojană sinodală scrisă”. Dacă va exista o recidivă în atitudinea lui Teodosie, Sinodul spune că va lua alte măsuri, una dintre ele fiind judecarea lui în Consistoriul Arhieresc Prim, amintind acestuia că pentru susținerea unor proiecte sau deziderate ale unei eparhii și/sau ale unui ierarh, este interzisă folosirea manifestațiilor publice, care să îndemne la răzvrătire, la nerespectarea ordinii canonice și statutare a Bisericii, ori să creeze presiune publică asupra autorității bisericești sau să genereze tulburare în Biserică și societate.

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul Film Showcase – „Trei priviri asupra...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest 2026, cu expoziții și instalații în...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Mirabela Grădinaru, prezentă la trei evenimente ale Romanian Creative Week X Bucharest 2026

Doamna Mirabela Grădinaru, partenera Președintelui României, domnul Nicușor Dan, va participa la trei dintre evenimentele celei de-a doua ediții Romanian Creative Week X Bucharest:...

Arta contemporană deschide RCW X Bucharest 2026: de la portrete privite prin gaura cheii la sculpturi monumentale și instalații interactive

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

RCW X Bucharest deschide capsula de toamnă a Romanian Creative Week. Irina Schrotter: „Cultura devine puternică atunci când talentul individual capătă în jurul lui...

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Articole asemănătoare

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8...