Dreapta Unită somează Guvernul să modifice Ordonanța de comasare a alegerilor europarlamentare cu alegerile locale. PMP, scos din secțiile de votare

Publicat:

Distribuie articolul:

Mobilizare, la nivel național, a Alianței Dreapta Unită (ADU). Lideri locali ai PMP, Forței Democrate și USR au depus, luni dimineață, la toate prefecturile din țară, un Memoriu prin care cer reprezentanților guvernului în teritoriu să sesizeze Executivul cu privire la Ordonanța de Urgență privind comasarea alegerilor europarlamentare cu alegerile locale.

ADU cere, de fapt, modificare acestei ordonanțe pentru că,  în forma emisă, PMP-ul, care are europarlamentari, a fost scos din componența secțiilor de votare, fiind favorizate minoritățile, care nu au europarlamentari. În același timp, liderii ADU, Eugen Tomac, Ludovic Orban și Cătălin Drulă, au solicitat Avocatului Poporului, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la ordonanța de urgență în cauză.

Memoriul Alianței Dreapta Unită a fost depus la registraturile prefecturilor din țară. Inițiatorii susțin că OUG 21/2024 modifică elemente esențiale în ceea ce privește desfășurarea alegerilor și mandatele aleșilor locali, cu doar trei luni înainte de data propriu-zisă a scrutinului, „ceea ce contravine flagrant standardelor constituționale, dar și internaţionale”.

Inițiatorii memoriului spun că prin această ordonanța de urgență, guvernanții au scos din secțiile de vot reprezentanții PMP, partid membru PPE și cu doi dintre cei mai activi europarlamentari. „Este inadmisibilă o garantare a participării la procesul electoral a câte unui reprezentant al minorităților, în condițiile în care nu au europarlamentari, și împiedicarea numai a PMP-ului, singurul partid afectat de acest OUG, să fie prezent în secțiile de votare. Nimic nu justifică o OUG, care ar fi trebuit să exprime o urgență, nu un moft, așa cum a fost el uzat de cei care nu înțeleg principiile unui stat de drept și se cred încă stăpâni pe feudă”, a declarat liderul PMP Constanța, Claudiu Palaz.

Alături de Claudiu Palaz, memoriul ADU depus la prefectura Constanța este semnat de președintele local al USR, deputatul Stelian Ion, și de președintele Forței Democrate, deputatul Bogdan Bola. „Vă solicităm să sesizați Guvernul României, întrucât legislația electorală nu poate fi modificată printr-o astfel de ordonanță, într-un mod care să restrângă drepturile electorale. Elaborarea unei ordonanțe de urgență care să reglementeze comasarea alegerilor nu este justificată. Aceasta nu survine ca urmare a unei „situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”, element care ține de esența OUG, în conformitate cu art. 115 din Constituția României” arată, liderii AUR, in memoriu. Totodată, comasarea ar crea confuzie, discriminare și inegalități între actorii electorali.

Alianța Dreptei Unite constată că Guvernul, prin măsurile adoptate, îngreunează dreptul de a participa în condiții egale pentru partidele care au reprezentare în Parlamentul European, iar organizațiile aparținând minorităților naționale, deși nu au participat la alegerile pentru Parlamentul European și nici nu au reprezentanți de drept în Legislativul European, sunt desemnate de drept cu membri în birourile secțiilor de votare din întreaga țară și din străinătate.

„Având în vedere că în această situație se află doar PMP,  partid membru al Partidului Popular European (PPE), cu doi membri în Parlamentul European și cu structuri politice de reprezentare în administrația publică locală din toate județele României, vă solicităm să adoptați modificările necesare, astfel încât această măsură profund discriminatorie să fie eliminată din procesul electoral”. Dacă nu va modifica ordonanța în sensul în care partidele cu reprezentare în PE să poată participa la alegeri în condiții egale cu celelalte partide ce au membri în PE, dar și în Parlamentul României, Guvernul este informat de ADU că „vom sesiza Comisia de la Veneția, Comisia pentru Drepturile Omului din Parlamentul European, implicit Comisia Europeană, precum și Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului din cadrul OSCE”.

Mai multe articole

Feri Predescu –un ziarist cu vastă experiență, care, de-a lungul anilor, a parcurs toate genurile de presă, scrisă, radio, televiziune. Este corespondent Europa Fm la Constanța. Jurnalismul rămâne, pentru ea, cea mai frumoasă meserie din lume. O slujeste cu entuziasm și pasiune pentru a transmite, de fapt, ceea ce ar trebui sa fie cel mai important mesaj al presei: adevărul.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Feri Predescu
Feri Predescu
Feri Predescu –un ziarist cu vastă experiență, care, de-a lungul anilor, a parcurs toate genurile de presă, scrisă, radio, televiziune. Este corespondent Europa Fm la Constanța. Jurnalismul rămâne, pentru ea, cea mai frumoasă meserie din lume. O slujeste cu entuziasm și pasiune pentru a transmite, de fapt, ceea ce ar trebui sa fie cel mai important mesaj al presei: adevărul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week Bucharest 2025, din seara de 8...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează parteneriatul cu Asociația Casa Bună, fondată...

Romanian Fashion Week își extinde scena la București, după 25 de ani de la prima ediție. Irina Schrotter: „Capitala devine completarea firească a poveștii...

Romanian Fashion Week (RFW), cel mai amplu eveniment de fashion din România, își mută scena la București, pentru prima dată în istoria sa de...

Președintele Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, la deschiderea primei ediții a RCW Bucharest 2025. Irina Schrotter: „Cultura și educația nu sunt opționale, ci temelia...

Președintele României, Nicușor Dan, însoțit de Mirabela Grădinaru, a participat vineri, 3 octombrie 2025, la deschiderea oficială a primei ediții a Romanian Creative Week...

INVESTIGAȚIE ANTICORUPTIE.MD: CARUSELUL 38/223, LISABONA. Cum am devenit „observatori” ai alegerilor din Republica Moldova

Echipa portalului Anticoruptie.md a pătruns în interiorul schemei care s-a ocupat de racolarea așa-zișilor observatori la alegerile parlamentare. Timp de trei săptămâni, am documentat...

A început Romanian Creative Week, la București. Weekend dominat de arte vizuale, filme și dans, alături de unii dintre cei mai importanți artiști ai...

Romanian Creative Week (RCW), evenimentul care a transformat Iașul într-un punct central al industriilor creative europene, ajunge la București între 3 și 9 octombrie...

Articole asemănătoare

King Kong

Un element definitoriu a ceea ce se numește trumpism este mitocănia. S-au făcut și mici culegeri cu emanațiile...

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează...

Romanian Fashion Week își extinde scena la București, după 25 de ani de la prima ediție. Irina Schrotter: „Capitala devine completarea firească a poveștii...

Romanian Fashion Week (RFW), cel mai amplu eveniment de fashion din România, își mută scena la București, pentru...