DOCUMENT PNL a depus un amendament care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze ca independent pe listele unui partid politic, la alegerile parlamentare

Publicat:

Distribuie articolul:

Liberalii au depus miercuri, 18 septembrie, un amendament la Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, prin care președintele României are posibilitatea să candideze ca independent, pe listele unui partid politic, conform G4Media.

Conform amendamentului, este vorba despre modificarea Art. 5 indice 2 din Legea 208/2015, care ar urma să fie acesta:

„Art 5. Nu se admit candidaturi independente pe listele de candidați depuse de partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale, cu excepția situației președintelui României, în funcție la data alegerii Camerei Deputaților și Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, care poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianțe politice sau alianțe electorale pentru obținerea unui mandat de deputat sau senator. În cazul în care este ales deputat sau senator, președintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de deputat sau senator și cea de președinte”.

Citește integral amendamentul depus de PNL:

Conform sursei citate, G4Media.ro a dezvălut în premieră acum două zile că președintele Klaus Iohannis intenționează să candideze pe listele PNL.

Într-o emisiune la Digi 24, Daniel Fenechiu, liderul senatorilor liberali, a confirmat informația:

„Informația momentului este că Partidul Național Liberal a înregistrat în procedură legislativă o modificare a legii care prevede că președintele în funcție, aflat în ultimele trei luni de mandat, poate candida ca și independent pe lista unui partid sau unei alianțe.

Este o propunere legislativă care practic îi consacră dreptul președintelui care își încheie mandatul odată cu actualul Parlament, dacă dorește să-și poată continua cariera politică, și rezolvă o problemă. Dacă mă întrebați de ce acum, e pentru că în ultimii 20 de ani alegerile parlamentare nu s-au mai suprapus cu alegerile prezidențiale și noi ne dorim ca președintele, dacă își dorește, să candideze”, a explicat Daniel Fenechiu. 0 seconds of 2 minutes, 44 secondsVolume 33%  

Pe de altă parte, o schimbare legislativă identică a existat și 2004, când legea a fost completată pentru a-i permite, la acea dată, fostului președinte Ion Iliescu să obțină un mandat de senator.

Sursa foto: European Council

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week Bucharest 2025, din seara de 8...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează parteneriatul cu Asociația Casa Bună, fondată...

Romanian Fashion Week își extinde scena la București, după 25 de ani de la prima ediție. Irina Schrotter: „Capitala devine completarea firească a poveștii...

Romanian Fashion Week (RFW), cel mai amplu eveniment de fashion din România, își mută scena la București, pentru prima dată în istoria sa de...

Președintele Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, la deschiderea primei ediții a RCW Bucharest 2025. Irina Schrotter: „Cultura și educația nu sunt opționale, ci temelia...

Președintele României, Nicușor Dan, însoțit de Mirabela Grădinaru, a participat vineri, 3 octombrie 2025, la deschiderea oficială a primei ediții a Romanian Creative Week...

INVESTIGAȚIE ANTICORUPTIE.MD: CARUSELUL 38/223, LISABONA. Cum am devenit „observatori” ai alegerilor din Republica Moldova

Echipa portalului Anticoruptie.md a pătruns în interiorul schemei care s-a ocupat de racolarea așa-zișilor observatori la alegerile parlamentare. Timp de trei săptămâni, am documentat...

A început Romanian Creative Week, la București. Weekend dominat de arte vizuale, filme și dans, alături de unii dintre cei mai importanți artiști ai...

Romanian Creative Week (RCW), evenimentul care a transformat Iașul într-un punct central al industriilor creative europene, ajunge la București între 3 și 9 octombrie...

Articole asemănătoare

King Kong

Un element definitoriu a ceea ce se numește trumpism este mitocănia. S-au făcut și mici culegeri cu emanațiile...

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează...

Romanian Fashion Week își extinde scena la București, după 25 de ani de la prima ediție. Irina Schrotter: „Capitala devine completarea firească a poveștii...

Romanian Fashion Week (RFW), cel mai amplu eveniment de fashion din România, își mută scena la București, pentru...