Carmen Dumitrescu

Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".

Articole scrise de acest autor

MOMENT ISTORIC: Spitalul construit de Dăruiește Viață începe să trateze micuții pacienți

În țara în care ONG-urile construiesc spitale, deranjând politicienii, care nu construiesc nimic, se întâmplă uneori miracole. Astfel, Asociația "Dăruiește Viață", cu sprijinul a...

Rușii din ministere ies la lumină pe listele AUR: Svetlana Gomboș condamnă “Înalta Poartă” a Bruxelles-ului de pe fotoliul de director în Ministerul Fondurilor...

În anul 2016, în primul mandat al lui Cristian Ghinea de la Ministerul Fondurilor Europene, pe vremea guvernului tehnocrat al lui Dacian Cioloș, ajungea...

INVESTIGAȚIE: Caracatița Tel Drum trăiește liniștită pe bani publici. Prin ce societăți se îmbogățesc acum oamenii lui Liviu Dragnea

Tel Drum, una dintre cele mai faimoase afaceri cu statul din România, și-a câștigat faima la nivel național, purtând în denumirea sa primele litere...

România mai are drum lung până la achiziționarea unor trenuri noi, deși infrastructura ferată e la pământ

În România, nici drumul cu trenul nu mai e o experiență sigură. Șinele învechite fac călătoriile mai lungi decât ar trebui, iar starea trenurilor...

Ana Birchall, după eșecul extrădării fugarului Paul de România: „Daca ar avea onoare si respect pentru romani pana la ora aceasta Alina Gorghiu si-ar...

Justiția franceză refuză extrădarea lui Paul de România, condamnat definitiv la trei ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale...

INVESTIGAȚIE – Cazul Tesloianu: povestea de groază a vieților care nu aveau nevoie să fie salvate

“Cred că, pe parcursul anilor în care am rămas în acest spital (n.r. – Spitalul Sfântul Spiridon din Iași), am reușit să facem lucruri...

Cele mai recente articole