OMV Petrom, profit net de două ori și jumătate mai mic în 2023 față de 2022, an în care prețul țițeiului a explodat

Publicat:

Distribuie articolul:

OMV Petrom, cel mai important producător de petrol și gaze din sud-estul Europei, a raportat joi, 1 februarie 2024, un profit net în valoare de 4,03 miliarde de lei aferent anului 2023. Profitul de anul trecut este, însă, de două ori și jumătate mai mic față de ceea ce compania anunța ca profit pentru anul 2022, când prețul țițeiului și al gazelor naturale a explodat.

Conform datelor transmise de OMV Petrom, veniturile companiei s-au ridicat la aproximativ 39 de miliarde de lei, în 2023, cu 37% sub cele înregistrate cu un an înainte.

„2023 a fost un an remarcabil pentru implementarea Strategiei 2030 a OMV Petrom. Proiectul Neptun Deep a intrat în faza de dezvoltare și ne-am extins portofoliul de proiecte verzi. În contextul unor condiții de piață mai puțin favorabile în 2023, care au urmat prețurilor fără precedent ale mărfurilor din 2022, și în contextul reviziilor planificate, am obținut un rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 8,5 miliarde lei, prin valorificarea modelului nostru operațional. În aceeași perioadă, contribuția noastră la bugetul de stat s-a menținut ridicată, la 16 miliarde de lei, incluzând distribuția de dividende record.

În 2023 am intensificat investițiile, la aproape 5 miliarde de lei, cu 30% mai mult decât în 2022. Planificăm să continuăm în această direcție, intrând în perioada cu cele mai mari investiții din istoria companiei, cu o medie anuală de 8 miliarde de lei pentru următorii ani, plătind dividend progresiv în același timp.

În 2024, planificăm să continuăm pregătirile pentru primul foraj în cadrul proiectului Neptune Deep, care estimăm că va avea loc în 2025. De asemenea, continuăm să ne concentrăm pe creșterea treptată a producției de electricitate din surse regenerabile și pe extinderea rețelei noastre regionale de stații de încărcare pentru autovehicule electrice la 1.000 de puncte de încărcare, devenind astfel cel mai mare jucător din domeniul electromobilității din România”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Pe de altă parte, conform informațiile transmise de companie, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale, în sumă de 8,48 miliarde de lei în 2023, a scăzut comparativ cu valoarea de 12,2 miliarde lei din 2022, „din cauza contribuției mai mici a tuturor segmentelor de business, în principal ca urmarea marjelor de rafinare mai slabe și a ratei de utilizare mai scăzute din cauza reviziei generale a rafinăriei în segmentul Rafinare și Marketing, a scăderii prețurilor în segmentul Explorare si Productie, precum și a marjelor mai mici la gaze naturale atît din tranzacțiile cu terții cât și din tranzacțiile cu gaze naturale din producția proprie în segmentul Gaze și Energie.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Theodor Paleologu, Radu Paraschivescu, Lavinia Bârlogeanu, Armand Goșu și Cătălin Striblea, invitați la Iași, la conferințele Romanian Creative Week 2026

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași între 13 și 24 mai 2026, într-o...

Romanian Creative Week 2026, organizat sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale. Irina Schrotter: RCW este o poveste colectivă despre curaj

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași pentru cea de-a șasea ediție, care va...

Recrudescența antisemitismului în Europa. O istorie, un BBC prăbușit moral și un Holocaust din care au dispărut evreii

Odinioară, BBC reprezenta standardul „de aur” al jurnalismului de calitate, imparțial și bogat în informații. În ultimii ani, însă, calitatea știrilor a scăzut drastic...

King Kong

Un element definitoriu a ceea ce se numește trumpism este mitocănia. S-au făcut și mici culegeri cu emanațiile acestui individ ce a arătat la...

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week Bucharest 2025, din seara de 8...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează parteneriatul cu Asociația Casa Bună, fondată...

Articole asemănătoare

După ani de investigații jurnalistice, Parchetul confirmă: medicul Ștefan Mindea, trimis în judecată pentru înșelăciune

Era anul 2024, când publicațiile INVESTIGATORIA și Media Quality au scris pentru prima dată despre afacerea cu șervețele...

Theodor Paleologu, Radu Paraschivescu, Lavinia Bârlogeanu, Armand Goșu și Cătălin Striblea, invitați la Iași, la conferințele Romanian Creative Week 2026

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași între...

Romanian Creative Week 2026, organizat sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale. Irina Schrotter: RCW este o poveste colectivă despre curaj

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași pentru...

Recrudescența antisemitismului în Europa. O istorie, un BBC prăbușit moral și un Holocaust din care au dispărut evreii

Odinioară, BBC reprezenta standardul „de aur” al jurnalismului de calitate, imparțial și bogat în informații. În ultimii ani,...