Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua ediție RCW X Bucharest, capsula de toamnă a RCW. Desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, evenimentul continuă în Capitală o parte consistentă dintre proiectele prezentate în luna mai la Iași, reconfigurate pentru alte spații și contexte, alături de proiecte concepute special pentru ediția bucureșteană.
O parte importantă a acestei capsule este dedicată pilonului Arts al Romanian Creative Week, susținut de UniCredit Bank, cu sprijinul Pepsi, Ploom, Jidvei și Printco. Fotografia, instalația, sculptura, fashion designul, arhitectura expozițională și arta participativă construiesc, timp de șapte zile, un traseu care trece prin galerii și instituții culturale, dar iese și în parcuri și piețe ale Bucureștiului. Firul comun este tema RCW 2026, JOY, explorată nu ca simplu exercițiu estetic, ci prin relația dintre privitor și lucrare, dintre corp și spațiu, dintre natură, tehnologie, memorie și identitate.
RCW X Bucharest se deschide cu portretele lui Alex Gâlmeanu
Programul Arts începe pe 2 octombrie, de la ora 15:00, la The Group, cu vernisajul expoziției … and Portraits, semnată de Alex Gâlmeanu. Expoziția poate fi vizitată până pe 8 octombrie, doar pe bază de invitație. Setup-ul expozițional, realizat după proiectul conceput de Alex Gâlmeanu, este semnat de arhitectul Mihai Birtu.
„De-a lungul anilor, fără niciun plan sau brief, am invitat din când în când oameni în studioul meu, oameni despre care simțeam că au ceva de spus într-un portret. În timp, mi-am dat seama că acesta ar putea fi cel mai vechi proiect în desfășurare al meu, poate încă din 1992, dar și, poate mai important, modul meu cel mai potrivit de a-i cunoaște cu adevărat pe ceilalți: observându-i prin vizorul și prin lentila aparatului de fotografiat. În plus, mi-am imaginat și un joc cu publicul, sub forma unei instalații prin care nu îl invit doar să privească rezultatul fotografic al acestor întâlniri, ci și să le urmărească, experimentând în același timp o formă de intimitate. Publicul va fi invitat să observe aceste fotografii prin găuri de chei, imaginile fiind plasate în spatele unor uși închise, așezate în centrul spațiului expozițional, iar singura șansă de a le analiza va fi doar în acest mod”, spune Alex Gâlmeanu.
PORTAL: moda părăsește podiumul și intră în Grădina Botanică
În aceeași zi, de la ora 17:00, în Galeria de Artă a Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză”, aparținând Universității București, va fi vernisată PORTAL, instalație de fashion design, obiect și experiență participativă semnată de Mihaela Glăvan. Accesul la vernisaj se face pe bază de invitație, iar ulterior expoziția va avea acces liber și va putea fi vizitată până pe 8 octombrie. Proiectul urmărește ce se întâmplă atunci când moda se desprinde de logica spectacolului și se apropie de corp, materie și tăcere.
„Natura este cea mai generoasă sursă de inspirație pentru mine. Instalația PORTAL reprezintă un act de retragere, o golire a eului, pentru a lăsa materia, apa, lumina și liniștea să construiască sens.
Smerenia devine stare de lucru pentru artist și pentru vizitator, deopotrivă. Descălțarea, un gest banal, se transformă într-un prag simbolic, deschizător al unei experiențe participative. Într-un oraș al vitezei, al imaginii, al statutului și al expunerii continue, instalația propune un spațiu lent, tactil, aproape ritualic”, declară Mihaela Glăvan.
Hidden Realities: când atingerea apei produce sunet
Tot pe 2 octombrie, de la ora 17:00, în Grădina Botanică, va fi vernisată instalația sonoră Hidden Realities, semnată de artistul visual Andrei Cozlac. Expoziția are acces liber și rămâne deschisă până pe 8 octombrie. Pornind de la Nosce te ipsum – „Cunoaște-te pe tine însuți” –, lucrarea construiește o serie de puncte de rezonanță în care boluri tibetane, apa, gestul spectatorului și sunetul pun în relație realitatea imediată cu zonele mai greu accesibile ale percepției. Atingerea apei activează instalația: impulsul fizic este transformat în vibrație și apoi în prezență sonoră, iar participarea publicului face ca introspecția să capete o dimensiune fizică.
„Hidden Realities pornește de la acele lucruri pe care nu le vedem direct în noi, dar care continuă să ne modeleze relațiile și felul în care construim realitatea. M-a interesat să transform această zonă invizibilă într-o experiență perceptibilă: apa devine suprafața de contact, gestul spectatorului declanșează vibrația, iar sunetul este urma unei realități interioare care, pentru câteva momente, capătă o formă fizică”, spune Andrei Cozlac.
Hidrophoria își schimbă starea de agregare
Tot în Grădina Botanică, 2 octombrie, ora 17:00, are loc vernisajul Hidrophoria, curatoriată de Caterina Pruteanu, setup arhitect Carina Lăcătușu. Expoziția, cu acces liber, poate fi vizitată între 2 și 8 octombrie. „Hidrophoria ajunge la București și își schimbă, puțin, starea de agregare. Gândită inițial într-un spațiu al corpului și al îmbăierii, expoziția intră acum în sera Grădinii Botanice, acolo unde apa nu se vede întotdeauna, dar face totul să crească. Printre plante, lumină și condens, lucrările par și ele mai vii, mai fragile, mai permeabile”, spune Caterina Pruteanu.








Metafora, expoziția centrală a RCW 2026, reconstruită pentru o singură noapte
Seara de 2 octombrie continuă la Scânteia+, unde Metafora, expoziția centrală a RCW 2026, este reconstruită pentru București într-un format One Night Only. Prezentată în primăvară în Sala Voievozilor a Palatului Culturii din Iași, expoziția curatoriată de Marian Pălie, cu design expozițional semnat de arhitectul Robert Marin, aduce aceeași selecție de aproape 20 de artiști într-o arhitectură cu o identitate și o memorie radical diferite. Accesul se face exclusiv pe bază de invitație.
Programul serii începe la 20:00, cu vernisajul Metafora, continuă la 21:00 cu performance-ul .aetherium, cu Andrei Budescu, iar de la 21:30, Charles B preia seara cu un DJ set. „Structura fizică a expoziției Metafora de la RCW Iași a fost realizată pe un sistem ajustabil din bare de metal, suporturi din mdf melaminat și separatoare din polietilenă, remontarea acestei expoziții la RCW București a testat definitiv capacitățile de ajustare ale unei astfel de structuri. Recompunerea întregii alcătuiri astfel încât aceasta să ocupe un nou spațiu în contextul unui eveniment cu totul nou surpinde una dintre caracterisitcile de bază ale potențialului artei contemporane, adaptabilitatea”, explică Robert Marin, arhitectul care semnează designul expozițional.
The Mirror Stage: oglinda, imaginea și identitatea
Programul Arts continuă pe 3 octombrie, de la ora 15:00, la Atelier 35, cu vernisajul The Mirror Stage. Expoziția, cu acces liber, poate fi vizitată între 2 și 8 octombrie. Curatoriat de Marian Pălie, proiectul este rezultatul unui proces de cercetare de șase ani și investighează efectele culturale, psihologice și estetice ale oglinzii asupra subiectului uman. Suprafețele reflectante devin spații în care imaginea de sine este multiplicată, distorsionată și negociată, iar relația dintre privire, identitate și hipervizibilitatea contemporană este pusă sub semnul întrebării.
Pietre de Hotar: când simpla prezență în oraș devine parte a lucrării
De la ora 16:00, în Parcul Ateneului Român, va fi vernisată Pietre de Hotar, proiect curatoriat de arhitectul Andrei Bodnar și deschis publicului, cu acces liber, pe întreaga perioadă RCW X Bucharest. Proiectul folosește oglinda ca semnal într-un spațiu pe care locuitorii îl traversează zilnic. În același loc și la aceeași oră, artistul Miki Velciov prezintă Synthetic Daisy. Instalația transformă o margaretă într-un obiect artificial amplasat în peisaj și pune în tensiune natura și producția industrială, organicul și copia manufacturată, într-o reflecție asupra proliferării simulacrelor vegetale și a fragilității relației contemporane dintre om și mediul natural. Expoziția are acces liber și poate fi vizitată între 2 și 8 octombrie.
De la fragilitatea clipei la un caleidoscop în Piața George Enescu
La Biblioteca Centrală Universitară, pe 3 octombrie, de la ora 16:30, este programat vernisajul Fragile Thoughts powered by Pepsi, instalație semnată de Georgea Dura și Andrei Cozlac, cu acces liber. Lucrarea explorează fragilitatea și caracterul efemer al prezentului prin contrastul dintre o mână masivă, statică, și o materie aeriană, instabilă, transformând tensiunea dintre dorința umană de a controla timpul și natura schimbătoare a realității într-o imagine de mari dimensiuni.
De la ora 17:00, în Piața George Enescu, Kaleidoscope powered by Pepsi, curatoriat de Silvan Cimpoeșu și Karina Luncașu, construiește un labirint al culorii, mișcării și întâlnirilor directe, realizat în contextul aniversării a 60 de ani de Pepsi în România. Tot în Piața George Enescu, în aceeași zi, de la ora 18:00, are loc vernisajul Teatru Gonflabil, proiect semnat de Andrei Ivanovits și Ionuț-Valerian Ursachi. Instalația, deschisă publicului pe 3 și 4 octombrie, propune o structură temporară destinată performance-ului și întâlnirii în spațiul urban. Ziua continuă de la ora 19:00, în Curtea de Onoare a Palatului Regal, cu vernisajul Fantastic Posse, instalația artistului new media Sebastian Comănescu, formată din trei sculpturi gonflabile monumentale care traduc tema JOY într-un grup de „creaturi” fantastice și pornesc conceptual de la celebrul discurs This is Water al lui David Foster Wallace.
Programul integral al RCW X Bucharest 2026 poate fi consultat pe: www.romaniancreativeweek.ro
Despre Romanian Creative Week
Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul industriilor creative. S-a înființat în Iași, în 2011, și a organizat peste 100 de proiecte de promovare națională și internațională a industriilor creative.
Parteneri instituționali: Primăria Municipiului București, ARCUB, Muzeul Național de Artă al României, TVR, Grădina Botanică „Dimitrie Brandza”.
Parteneri: UniCredit Bank, *Ploom, Pepsi, Lancôme, L’Oreal Professionnel, Jidvei, Printco.
Parteneri media: Agerpres, HotNews, Newsweek România, Alist Magazine, Buletin de București, Epoch Times Romania, Investigatoria, Adevărul, OK! Magazine, IndependentNews.ro, MediaQuality, ArtHood, Revista Cariere, Like 5, Click, Ziarul de Iași.
*Produsul nu este lipsit de riscuri și cauzează dependență. 18+ destinat adulților consumatori existenți de produse cu nicotină.
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară


