Zeci de elevi din Iași și Botoșani au creat unul dintre cele mai spectaculoase proiecte multimedia de la Romanian Creative Week. Fațada unui simbol arhitectural al orașului devine scena unui show de video mapping realizat de adolescenți

Publicat:

Distribuie articolul:


Fațada emblematicului Hotel Traian devine, pe 21 mai 2026, de la ora 21:00, o pânză monumentală pentru imaginația unei noi generații de artiști. În cadrul 
Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană și desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, proiectul „Imaginarium Box – A Very Young Video Mapping Installation” aduce în prim-plan unul dintre cele mai speciale și emoționante demersuri dedicate artei digitale și educației creative.

Parte a secțiunii Innovation & Digital, susținută de UniCredit Bank și Audi Iași Sandra Group, proiectul transformă video mapping-ul într-un spațiu de explorare artistică pentru liceeni. Realizat de 30 de elevi ai Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani și 25 de elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași, „Imaginarium Box” propune o instalație multimedia construită integral din universul vizual, emoțional și imaginar al adolescenților.

Secțiunea Innovation & Digital explorează modul în care tehnologia și creativitatea pot genera noi forme de expresie artistică și noi instrumente pentru comunitate. De la instalații multimedia și platforme interactive până la proiecte care folosesc tehnologia ca instrument educațional și artistic, secțiunea propune un spațiu dedicat experimentului, colaborării și noilor direcții de dezvoltare ale artei contemporane. În acest context, „Imaginarium Box” devine mai mult decât un show de video mapping: este un exercițiu colectiv de imaginație și libertate creativă. Fațada Hotelului Traian se transformă într-o „cutie” vie în care desenele, colajele, animațiile și experimentele vizuale ale elevilor se metamorfozează continuu într-un univers colorat și dinamic.

Proiectul a fost coordonat de artistul și curatorul Andrei Cozlac, dublu premiat UNITER pentru video mapping, alături de cadrele didactice Ana-Maria Rață de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași Elena Emanuela Șurghin, Cristina Ciobanu și Alina Munteanu de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian”.

Pentru noi, proiectul acesta înseamnă foarte mult pentru că, într-un fel, returnăm ceva comunităților și școlilor care ne-au format. Nu le-am cerut copiilor să știe video mapping sau tehnologii complicate. Le-am spus doar să folosească ceea ce știu deja să facă: să deseneze, să picteze, să sculpteze, să modeleze, să se joace. Și rezultatul a fost incredibil. Unii au construit animații analogice folosind hârtie, textile colorate și lumina telefonului, alții au făcut colaje digitale sau animații desenate manual. Practic, am descoperit împreună o formă de video mapping foarte sinceră și foarte vie”, a declarat Andrei Cozlac.

Proiectul a pornit în urmă cu trei ani la Botoșani, ca un experiment educațional dedicat elevilor de liceu, și s-a transformat treptat într-o platformă de formare și validare artistică pentru adolescenți interesați de noile forme de expresie vizuală. Pentru „Imaginarium Box”, elevii au lucrat aproximativ două luni.

Mi se pare extrem de important ca acești copii să primească validare reală pentru creativitatea lor. Să își vadă lucrările proiectate pe o clădire emblematică, în fața unui public numeros, să vină cu părinții și prietenii și să simtă că ceea ce creează contează. Cred că experiențele de genul acesta pot schimba traseul unui tânăr artist și îi pot da încrederea să continue”, a adăugat curatorul.

Tema propusă elevilor a fost JOY, tema generală a ediției Romanian Creative Week din 2026, iar rezultatul este o instalație multimedia care funcționează ca o incursiune în imaginarul unei generații aflate încă la începutul descoperirii de sine.

Pentru noi, acest proiect este o premieră absolută și cred că tocmai aici stă una dintre cele mai mari bucurii ale lui. Nu a mai existat până acum un astfel de demers realizat la nivel de liceu, iar faptul că am reușit să deschidem această direcție educațională ne face foarte fericiți. Video mappingul este o formă de expresie tot mai prezentă în spectacole, concerte și evenimente internaționale, iar noi am simțit că elevii trebuie să aibă acces la acest tip de limbaj contemporan încă din școală.

La început, mulți dintre copii nu aveau experiență în zona digitală și nici acces la instrumente performante. Dar asta nu a devenit un obstacol. Unii au lucrat manual, au desenat și pictat direct pe gridurile arhitecturale, alții au folosit telefonul, aplicații simple sau chiar PowerPoint pentru animații. Importantă a fost creativitatea și dorința lor de a experimenta. Ne-am dat seama foarte repede că nu tehnologia sofisticată face diferența, ci imaginația și libertatea de a încerca.

Cred că unul dintre cele mai importante lucruri este că elevii au înțeles că există și alte forme de expresie artistică, alte zone în care își pot duce creativitatea. Pentru mulți dintre ei, acest proiect a fost o ușă deschisă către o lume nouă. Iar pentru noi, ca profesori, acesta este cel mai valoros rezultat: să îi vedem curioși, implicați și încrezători că ideile lor pot ajunge în spațiul public și pot fi văzute de sute sau chiar mii de oameni”, a declarat Cristina Ciobanu, profesor în cadrul Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani și coordonatoare a proiectului.

Proiectul are și o dimensiune internațională: în paralel cu ediția de la Iași, elevi ai Liceului de Arte „Nicolae Sulac” din Republica Moldova participă la aceeași inițiativă, urmând ca proiectele lor să fie prezentate în cadrul Festivalului de Video Mapping ACT din Republica Moldova.

„Imaginarium Box – A Very Young Video Mapping Installation” va avea loc pe 21 mai 2026, de la ora 21:00, pe fațada Hotelului Traian din Iași.

Video

https://youtube.com/watch?v=jWA_RtbrN-M%3Ffeature%3Doembed

Despre Romanian Creative Week

Romanian Creative Week, desemnat în 2023, de EUIPO, drept cel mai mare eveniment al industriilor creative din Uniunea Europeană, este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul industriilor creative. S-a înființat în Iași, în august 2011. A organizat până acum, direct sau prin patronatele membre, peste 100 de proiecte de promovare națională și internațională a industriilor creative.

Parteneri instituționali ai RCW: Primăria Municipiului Iași, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Iași, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, UAD 100, Ordinul Arhitecților din România – Iași, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, Ateneul Național Iași, ARTCOR, COR, ARTEP, Aeroportul Iași, Fontis.

Parteneri: UniCredit Bank, Pepsi, Jidvei, Audi Iasi Sandra Group, Iulius, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Vodafone, Lancôme, L’Oreal Professionnel, Noir, Stella Artois, Printco, Vivo, Wink, DreamByte Studio.
Parteneri media: Pro TV, Protv.ro, HotNews, Newsweek România, Agerpres, Ziarul de Iași, Europa FM, Virgin Radio, Radio HIT, Daily Magazine, AList Magazine, Investigatoria, MediaQuality, ArtHood.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ce ne definește astăzi: corpul, memoria sau algoritmii? Identitatea, frica și relația dintre om și tehnologie, explorate în expoziții inedite, la Romanian Creative Wee

Romanian Creative Week 2026, desfășurat anul acesta în premieră sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, transformă Iașiul într-un ecosistem al artei contemporane, printr-un amplu...

Prima platformă New Media de formare și experiment din țară, la Romanian Creative Week: Peste 40 de artiști creează împreună viitorul artei digitale 

Artiști consacrați și creatori emergenți se întâlnesc la Iași în cadrul secțiunii New Media, parte a Romanian Creative Week 2026, într-o ediție care pune în...

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane,...

Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se vede cel mai clar nu doar...

Lideri de business și investitori urcă pe scena Iași Entrepreneurs Summit, prezentat de UniCredit Bank în cadrul Romanian Creative Week

Peste 500 de antreprenori sunt așteptați în capitala Moldovei pe 14 mai 2026, la Iași Entrepreneurs Summit, eveniment prezentat de UniCredit Bank în cadrul Romanian Creative...

Cum vezi o expoziție care se schimbă odată cu tine? „Metafora”, expoziția centrală a Romanian Creative Week, unde perspectiva ți se schimbă la fiecare...

Expoziția centrală „Metafora” a Romanian Creative Week 2026, eveniment desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, transformă Sala Voievozilor a Palatului Culturii din...

Avanpremiere naționale și filme-cult la Iași: cinemaul de autor se întâlnește cu publicul la Romanian Creative Week

Romanian Creative Week 2026, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, aduce...

Articole asemănătoare

Manuel Liñán, desemnat cel mai bun dansator al Spaniei, aduce la Romanian Creative Week spectacolul de flamenco prezent pe marile scene ale lumii. Surprizele...

Romanian Creative Week (RCW) readuce Iașul în centrul scenei creative europene între 13 și 24 mai 2026, într-o...

Ce ne definește astăzi: corpul, memoria sau algoritmii? Identitatea, frica și relația dintre om și tehnologie, explorate în expoziții inedite, la Romanian Creative Wee

Romanian Creative Week 2026, desfășurat anul acesta în premieră sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, transformă Iașiul într-un...

Prima platformă New Media de formare și experiment din țară, la Romanian Creative Week: Peste 40 de artiști creează împreună viitorul artei digitale 

Artiști consacrați și creatori emergenți se întâlnesc la Iași în cadrul secțiunii New Media, parte a Romanian Creative Week...

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane,...

Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se...