Eduard Hellvig, fostul șef al SRI, s-a înscris în PNL: „E un moment complicat pentru întreaga democraţie românească”

Publicat:

Distribuie articolul:

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig a anunțat marți, 26 noiembrie 2024, că a semnat adeziunea la Partidul Naţional Liberal. Conform unui mesaj transmis pe rețeaua LinkedIn, Hellvig spune că „este un moment complicat pentru întreaga democraţie românească şi că acum este nevoie ca liberalii să fie mai uniţi ca niciodată”.

„Voi încerca o explicație pentru rezultatele de pe 24, chiar dacă risc să devin nepopular. Succesul de box office al filmului prost regizat de d. Georgescu este consecința directă a unei superficialități crunte de politicieni fără idee, care și-au petrecut campania electorală sugându-și burțile convenabil, admirându-și poza și crezându-și propriile baliverne.

“Echipe” de inși care s-au crezut sforari când de fapt erau doar panglicari. Mai risc o povață de om bătrân. Adunați-vă la centru, promovați oameni convingători și idei de calitate care să facă nefrecventabilă gargara. Atât de simplu”, a transmis Hellvig.

Fostul șef al SRI mai arată în mesajul postat pe LinkedIn că „partidul s-a resetat, este vremea să livrăm pentru viitor. Nu este timp pentru vendete, este momentul acțiunilor concrete. Mi-am făcut deja publice gândurile despre „finalul tranziției”, inclusiv despre modelul de dezvoltare pe care personal îl consider potrivit pentru România. Acest final al tranziției se manifestă, de două zile în ritm accelerat, și în rândul partidelor mari din România. Nu candidez la nimic, așa cum am spus de nenumărate ori. M-am întors în PNL într-un moment greu pentru partid, nu când se făceau liste sau când se împărțeau bucate.

Am revenit pentru a ajuta un partid fondat pe idei corecte, de liberali autentici. Pentru a-mi apăra valorile personale, euro-atlantic centrate, de centru-dreapta conservatoare, care nu întâmplător coincid cu cele ale PNL. Revin în PNL într-o zi care pentru mine are și o altfel de conotație. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 a avut loc masacrul de la Jilava; un comando legionar a asasinat peste 60 de deținuți politici.

Printre ei, șeful serviciului de informații al vremii, precum și adjunctul său. România trăiește un moment de răscruce și românii sunt singurii care trebuie să își decidă viitorul. Iar liberalismul este astăzi calea moderată care poate așeza în aceeași frazare idealurile naționale și calea europeană”.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

La judecata istoriei

Am scris destul de mult despre Ion Iliescu și despre ceea ce a reprezentat el în cei 35 de ani de postcomunism, încât mă...

Bruno Maria Bradt, celebrul artist român de origine germană prezent la Romanian Creative Week 2024, a câștigat Marele Premiu Nürnberger Nachrichten Kunstpreis, cea mai...

Artistul german născut în România Bruno Maria Bradt, invitat anul acesta la Iași, la Romanian Creative Week (RCW), cu expoziția „Cântecul Vârstelor”, a câștigat...

Irina Schrotter, desemnată cetățean de onoare al Iașului în cadrul galei Seara Valorilor. Organizatoarea Romanian Creative Week a anunțat o premieră în industria modei,...

Irina Schrotter a primit luni, 14 octombrie 2024, titlul de cetățean de onoare al Iașului, în cadrul galei Seara Valorilor, găzduită de Primăria Municipiului...

Mircea Cărtărescu, la RCW 2025. Cel mai mare eveniment din UE al industriilor creative dezvăluie primele surprize pentru 2025

Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment al industriilor creative la nivelul Uniunii Europene, conform European Union Intellectual Property Office, anunță primele surprize...

Romanian Fashion Week, cea mai importantă platformă de design din țară, anunță două apeluri de proiecte pentru studenți și designeri emergenți

Romanian Fashion Week (RFW), primul și cel mai important eveniment de modă din România, dedicat atât designerilor autohtoni, cât și celor internaționali, a anunțat...

Romanian Fashion Week, cea mai importantă platformă de design din țară, anunță câștigătorii din 2025 ai competițiilor dedicate studenților și tinerilor designeri

Romanian Fashion Week (RFW), primul și cel mai important eveniment de modă din România, dedicat atât designerilor autohtoni, cât și celor internaționali, a anunțat...

Articole asemănătoare

Atos și Dăruiește Viață, proiect de modernizare la Spitalul pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara: camere sterile, saloane renovate și speranță

Atos GDC România anunță astăzi primele rezultate ale parteneriatului cu Asociația Dăruiește Viață, sprijinind o nouă etapă din...

La judecata istoriei

Am scris destul de mult despre Ion Iliescu și despre ceea ce a reprezentat el în cei 35...