Amnistia fiscală, modificată de Guvern: Notificarea, depusă tot până la 25 noiembrie, dar plata poate fi făcută până în 19 decembrie 2024

Publicat:

Distribuie articolul:

Amnistia fiscală a fost modificată de Guvern, conform unui comunicat de presă transmis joi, 21 noiembrie, de Ministerul Finanțelor.

„Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale este până la data de 19 decembrie 2024, dar termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenția de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie 2024”, spune instituția.

Conform Ministerului Finanțelor, cei care nu depun notificarea pot beneficia de facilități dacă achită integral sumele datorate până la 19 decembrie 2024. În acest caz, banii aferenți penalitãților vor fi restituiți ulterior.

„Actul normativ prevede anularea accesoriilor pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri și alte entitãți fãrã personalitate juridicã, persoane fizice care desfãșoarã activitãți economice în mod independent sau exercitã profesii libere, unitãți administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituții publice”, mai spune Ministerul.

Până la data de 19 noiembrie 2024, un numãr de 149.589 contribuabili au depus Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare sau Cererea de anulare a unor obligații bugetare.

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul Film Showcase – „Trei priviri asupra...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest 2026, cu expoziții și instalații în...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Mirabela Grădinaru, prezentă la trei evenimente ale Romanian Creative Week X Bucharest 2026

Doamna Mirabela Grădinaru, partenera Președintelui României, domnul Nicușor Dan, va participa la trei dintre evenimentele celei de-a doua ediții Romanian Creative Week X Bucharest:...

Arta contemporană deschide RCW X Bucharest 2026: de la portrete privite prin gaura cheii la sculpturi monumentale și instalații interactive

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

RCW X Bucharest deschide capsula de toamnă a Romanian Creative Week. Irina Schrotter: „Cultura devine puternică atunci când talentul individual capătă în jurul lui...

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua...

Articole asemănătoare

Ce rămâne uman în era AI și cum cultivăm gândirea critică într-o lume modelată de tehnologie? Mirabela Grădinaru și profesioniști din industriile creative, la...

Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susțină artiștii și...

Radu Jude, Tudor Cristian Jurgiu, Andreea Cristina Borțun și Andrei Boncea, la RCW X Bucharest 2026: trei filme despre România celor șase milioane de...

Migrația, absența, iubirea și felul în care plecarea schimbă relațiile dintre părinți și copii au fost în centrul...

Romanian Creative Week X Bucharest: un weekend între arta contemporană, noile media, performance, dans și cinema

Arta contemporană, new media, dansul și cinemaul ocupă Bucureștiul în primul weekend al Romanian Creative Week X Bucharest...

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema

Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8...