Postul public de televiziune ne-a obișnuit ca, în prima zi a fiecărui an, să difuzeze o selecție din programul de revelion sub titlul „Dacă doriți să revedeți”. Sub aceeași egidă pare să fi fost realizat documentarul jurnaliștilor de la „Recorder”, care ne-a pus în față momentele-cheie ale mandatelor lui Klaus Iohannis la Cotroceni.
Însă producția nu s-a rezumat doar la o înșiruire mecanică a evenimentelor ce ne-au fost tuturor la vedere, ci a venit și cu lucruri neștiute sau mai puțin știute pe care ni le-au spus politicienii intervievați. Fiecare are posibilitatea să interpreteze cum dorește, să găsească diverse relații de cauzalitate între evenimentele prezentate, însă meritul documentarului este în primul rând acela de a ne aminti episoade pe care, asaltați de cotidian, le uitaserăm. Am vrut, n-am vrut – am revăzut.
Două categorii de reacții au apărut după difuzarea documentarului. Prima, de dezamăgire profundă, aparține celor ce l-au votat pe Iohannis – „Doamne, ce-am putut vota! Cum de ne-am putut înșela?”; a doua, a celor ce nu l-au votat, este de nedisimulată satisfacție: „Acum nu vă mai place? Așa vă trebuie!”. Ca de fiecare dată, adevărul este undeva la mijloc.
Deși filmul conține ambele momente ale alegerii lui Iohannis, pare că cei mai mulți dintre dezamăgiți le-au trecut cu vederea. De ce au votat Iohannis? Filmul le amintește aceasta: pentru a-i bloca pe Ponta și pe Dăncilă să ocupe prima funcție în stat. Iar voturile lor au fost cu succes.
Știau atunci cu toții despre trecerea lui Iohannis pe la „Grivco” și de participarea lui la realizarea USL (alianță ce a afectat grav mecanismele democrației postdecembriste). Însă știau și de admirația lui Ponta pentru Rusia, China și Turcia, de gesturile sale sfidătoare față de partenerii europeni (participarea la jocurile olimpice de la Baku din 2015, în speranța de a se poza cu Putin, este doar un episod), de antieuropenismul lui (până când Comisia Europeană i-a dat cu Barosso în cap și i-a pus în mână to do list) și de slăbiciunea pentru Sebi Ghiță, azi condamnat pentru corupție și fugar protejat de prietenul Vučić la Belgrad, un alt admirator al lui Putin ce i-a acordat lui Ponta cetățenia sârbă – să fie, în caz de ceva.
Știau apoi cu toții și de „mândria” Vioricăi Dăncilă de a fi româncă atunci când admonesta partenerii europeni, de dependența ei față de Dragnea precum și de incapacitatea naturală de a ocupa o asemenea funcție. Astăzi, Viorica Vasilica Dăncilă este președinta partidului suveranist Națiune, Oameni, Împreună – NOI, știut fiind cât de mult iubește Putin partidele suveraniste.
Sigur, nu este recomandat a se judeca istoria sub semnul lui „ce-ar fi fost dacă”, însă consider că faptele celor doi, Ponta și Dăncilă, sunt motive suficiente pentru a deduce că dacă ar fi ajuns în funcția de președinte al României s-ar fi aflat lângă Victor Orbán, sfidând partenerii euro-atlantici de sub laba protectoare a lui Putin.
Un lucru este cert: meritul lui Iohannis în aceste două mandate a fost acela de a ocupa locul pe care-l râvneau cele două catastrofe politice, Ponta și Dăncilă. Cât a fost el la Cotroceni, am avut cel puțin garanția că ghidonul euro-atlantic este ținut drept. Iar în actuala situația geopolitică, acesta nu e puțin lucru.
Un alt merit al lui Iohannis a fost acela de a contribui la scoaterea din scena politică a unuia dintre cei mai nocivi oameni politici: Liviu Dragnea – un alt „garant” al orientării autoritariste și antieuropeniste din România. Ca urmare a intervenției lui Iohannis, Ordonanța 13 a fost pentru Dragnea chiar una cu „ghinion”. A făcut aceasta din calcul egoist? Nu mai contează, pentru că efectul public a fost unul benefic.
Încă de la finalul primului mandat, Iohannis a dat semne cu privire la ce să ne așteptăm pentru al doilea. Refuzul de a participa la o dezbatere finală cu prada ușoară pe care și-o pregătise a fost pentru mine un semn destul declar că omul are o structură antidemocratică, motiv pentru care nu l-am mai votat, preferând să-mi anulez votul – nu am vrut să repet păcăleala în care am fost atras în 2000.
Al doilea mandat a fost unul în care Iohannis chiar și-a umplut de nervi votanții. I-a readus la putere pe cei pe care-i demonizase, a refăcut USL și a consolidat puterea serviciilor secrete ca nimeni altul. De justiție ce să mai zicem? „Funcționează”, ne asigură Ciolacu.
În ambele curse pentru Cotroceni, Iohannis a fost văzut ca răul cel mai mic și așa a rămas. În mod pripit s-a dedus că răul cel mai mic este însuși binele, motiv pentru care au apărut marile deziluzii. Poate că o parte dintre dezamăgiții de astăzi vor învăța din prestația fostului profesor de fizică să se ferească de metafizică. În politică, asta înseamnă să se debaraseze de mesianism, să nu mai privească venirea la putere a unui om politic ca pe o epifanie. Acest lucru se învață scrutin cu scrutin, adică „pas cu pas”, vorba unui clasic în viață; altiminteri, ghinion – vorba aceluiași.
Există o zicere populară: „De ce te c…, neamțule, pe cuptor? – Pentru că oricum plec.”
Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
