Frica de ruși ca antieuropenism

Publicat:

Distribuie articolul:

Recent, am participat la o conferință internațională organizată de Universitatea Liberă Internațională din Moldova, în cadrul căreia am vorbit despre calea europeană a Republicii Moldova, pornind de la volumul colectiv pe care l-am coordonat în acest an împreună cu politologul Radu Carp (lucrarea poate fi consultată și descărcată gratuit de la acest link: https://polisbooks.ro/produs/calea-europeana-a-republicii-moldova-de-la-mitologie-si-indecizii-la-actiune/O).

Am arătat care au fost pragurile pe care cetățenii republicii dintre Prut și Nistru le-au avut de trecut în drumul lor spre Uniunea Europeană și cât de importat va fi rezultatul referendumului ce se va desfășura duminică, 20 octombrie 2024. Privind chipurile din sală și micile gesturi de aprobare, impresia mea a fost că am vorbit unui public cu o clară orientare proeuropeană.

După ce mi-am ținut prelegerea, a trebuit să ies pe hol pentru a da un telefon. Nu am reușit să formulez numărul căci am și fost interpelat de o doamnă de vreo 40 de ani, care ieșise după mine.

„Când vorbiți în Republica Moldova, ar trebui să vă decumentați mai bine!”, și-a început ea interpelarea. Nu am reușit să-i răspund nimic, pentru că, tremurând de furie și cu o față congestionată, a continuat a-mi turui: „Conducerea de azi a țării noatre este cea mai incompetentă și mai antinațională din câte am avut până acum. Ne-a dezbinat țara, ne-a rupt în două. Ce tot ne vorbiți de Uniunea Europeană? Ce ne trebuie nouă? Dacă votăm pentru Uniune, ne vor bombarda rușii!”

„Nu vă va bombarda nimeni, doamnă!”, am reușit eu să-i spun.

„Nu-i așa! Eu știu mai bine. Ar să vină rușii ș-or să ne omoare, or să ne bombardeze. Vine Uniunea să ne salveze? Nu! Voi, în România, nu vedeți unde ați ajuns? V-a luat Europa tot pământul, nu mai aveți o palmă de pământ a voastră, v-a luat tot! Ați ajuns săraci lipiți cu Uniunea voastră. Și săraci, și slugi ale Bruxelulu’! Asta ați ajuns! Să vă fie rușine!”

A făcut stânga-mprejur și a plecat în sală, de unde și-a recuperat haina și poșeta și dusă a fost, nu înainte de a-mi mai arunca o ultimă privire ucigătoare.

N-am avut când să intru în dialog cu persoana respectivă, fiindcă ea nici nu dorise un dialog, ci o admonestare. Nu mi-a fost clar ce o domina: frica de ruși sau ura pentru Uniunea Europeană. Mă gândeam că frica de ruși ar trebui să-i împingă pe indeciși spre votul pentru integrarea europeană. Dar, se vede că, pentru persoane precum certăreața mea, oricare dintre cele două sentimente duc la aceeași opțiune: votul împotriva integrării Republicii Moldova în UE.

Propaganda rusă dă asemenea rezultate în rândul celor ce neagă evidența. Dacă ar fi fost posibil, aș fi întrebat-o pe respectiva doamnă dacă a fost vreodată în România sau în oricare țară din UE sau dacă știe ce este UE. De fapt, cred că aș fi întrebat-o mai întâi dacă crede că Pământul e plat sau dacă acesta se învârte în jurul Soarelui și nu invers, pentru a vedea dacă există șansa vreunui dialog. De la acest nivel trebuie începută discuția cu oricare individ cu neuronii prăjiți de propaganda rusă.

Mai multe articole

Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Sorin Bocancea
Sorin Bocancea
Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează parteneriatul cu Asociația Casa Bună, fondată...

Romanian Fashion Week își extinde scena la București, după 25 de ani de la prima ediție. Irina Schrotter: „Capitala devine completarea firească a poveștii...

Romanian Fashion Week (RFW), cel mai amplu eveniment de fashion din România, își mută scena la București, pentru prima dată în istoria sa de...

Președintele Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, la deschiderea primei ediții a RCW Bucharest 2025. Irina Schrotter: „Cultura și educația nu sunt opționale, ci temelia...

Președintele României, Nicușor Dan, însoțit de Mirabela Grădinaru, a participat vineri, 3 octombrie 2025, la deschiderea oficială a primei ediții a Romanian Creative Week...

INVESTIGAȚIE ANTICORUPTIE.MD: CARUSELUL 38/223, LISABONA. Cum am devenit „observatori” ai alegerilor din Republica Moldova

Echipa portalului Anticoruptie.md a pătruns în interiorul schemei care s-a ocupat de racolarea așa-zișilor observatori la alegerile parlamentare. Timp de trei săptămâni, am documentat...

A început Romanian Creative Week, la București. Weekend dominat de arte vizuale, filme și dans, alături de unii dintre cei mai importanți artiști ai...

Romanian Creative Week (RCW), evenimentul care a transformat Iașul într-un punct central al industriilor creative europene, ajunge la București între 3 și 9 octombrie...

Igor Cobileanski, regizorul serialului „Plaha”, invitat special al Romanian Creative Week Bucharest 2025: „Voi avea un dialog fără bariere cu publicul meu”

Romanian Creative Week X Bucharest 2025 aduce în premieră, pe 5 octombrie 2025, un eveniment cinematografic de referință, care îl are în prim-plan pe...

Articole asemănătoare

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează...

Romanian Fashion Week își extinde scena la București, după 25 de ani de la prima ediție. Irina Schrotter: „Capitala devine completarea firească a poveștii...

Romanian Fashion Week (RFW), cel mai amplu eveniment de fashion din România, își mută scena la București, pentru...

Președintele Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, la deschiderea primei ediții a RCW Bucharest 2025. Irina Schrotter: „Cultura și educația nu sunt opționale, ci temelia...

Președintele României, Nicușor Dan, însoțit de Mirabela Grădinaru, a participat vineri, 3 octombrie 2025, la deschiderea oficială a...