Mihai Goțiu și-a dat demisia din USR. Fostul senator a denunțat recent practici nedemocratice în interiorul partidului

Publicat:

Distribuie articolul:

Activistul clujean Mihai Goțiu, fost senator, și-a dat demisia din USR. În ultimele luni, Goțiu a fost, în mai multe rânduri, critic la adresa conducerii USR, denunțând practici nedemocratice în interiorul partidului. Fostul senator a confirmat pentru Cluj24 că și-a dat demisia din USR, arătând că va oferi mai multe detalii în câteva zile, când va ieși cu o poziție publică pe acest subiect.

Mihai Goțiu este fost jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în domeniu. El s-a făcut vizibil în special în timpul protestelor împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roșia montană, devenind unul dintre cei mai cunoscuți activiști în acest caz.

În 2016, el a obținut un mandat de senator pe listele USR Cluj. În vara anului 2020, Goțiu arăta că este cel mai activ senator din respectiva legislatură, cu 1.319 interpelări, întrebări, declarații politice și luări de cuvânt în plen și cu 131 de inițiative inițiate, co-inițiate și/sau semnate.

Ulterior, la alegerile parlamentare din 2020, nu a mai fost pus pe un loc eligibil pe listele de candidați, denunțând la acea vreme intervenții ale conducerii PLUS asupra delegaților locali, care au fost amenințați cu sancțiuni dacă votează membri USR. Partidele conduse la acea vreme de Dan Barna și de Dacian Cioloș au candidat la alegerile din 2019-2020 sub forma unei alianțe.

În ultima vreme, Mihai Goțiu a fost critic la adresa conducerii locale și centrale a partidului, arătând că USR a pierdut în doar cinci ani peste 80.000 de voturi la Cluj. Totodată, fostul senator a denunțat modul în care au fost desemnați delegații la Adunarea Generală, arătând că dezideratele noului președinte de unitate și democrație sunt departe de realitate.

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ce ne definește astăzi: corpul, memoria sau algoritmii? Identitatea, frica și relația dintre om și tehnologie, explorate în expoziții inedite, la Romanian Creative Wee

Romanian Creative Week 2026, desfășurat anul acesta în premieră sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, transformă Iașiul într-un ecosistem al artei contemporane, printr-un amplu...

Prima platformă New Media de formare și experiment din țară, la Romanian Creative Week: Peste 40 de artiști creează împreună viitorul artei digitale 

Artiști consacrați și creatori emergenți se întâlnesc la Iași în cadrul secțiunii New Media, parte a Romanian Creative Week 2026, într-o ediție care pune în...

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane,...

Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se vede cel mai clar nu doar...

Lideri de business și investitori urcă pe scena Iași Entrepreneurs Summit, prezentat de UniCredit Bank în cadrul Romanian Creative Week

Peste 500 de antreprenori sunt așteptați în capitala Moldovei pe 14 mai 2026, la Iași Entrepreneurs Summit, eveniment prezentat de UniCredit Bank în cadrul Romanian Creative...

Cum vezi o expoziție care se schimbă odată cu tine? „Metafora”, expoziția centrală a Romanian Creative Week, unde perspectiva ți se schimbă la fiecare...

Expoziția centrală „Metafora” a Romanian Creative Week 2026, eveniment desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, transformă Sala Voievozilor a Palatului Culturii din...

Avanpremiere naționale și filme-cult la Iași: cinemaul de autor se întâlnește cu publicul la Romanian Creative Week

Romanian Creative Week 2026, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, aduce...

Articole asemănătoare

Manuel Liñán, desemnat cel mai bun dansator al Spaniei, aduce la Romanian Creative Week spectacolul de flamenco prezent pe marile scene ale lumii. Surprizele...

Romanian Creative Week (RCW) readuce Iașul în centrul scenei creative europene între 13 și 24 mai 2026, într-o...

Ce ne definește astăzi: corpul, memoria sau algoritmii? Identitatea, frica și relația dintre om și tehnologie, explorate în expoziții inedite, la Romanian Creative Wee

Romanian Creative Week 2026, desfășurat anul acesta în premieră sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, transformă Iașiul într-un...

Prima platformă New Media de formare și experiment din țară, la Romanian Creative Week: Peste 40 de artiști creează împreună viitorul artei digitale 

Artiști consacrați și creatori emergenți se întâlnesc la Iași în cadrul secțiunii New Media, parte a Romanian Creative Week...

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane,...

Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se...