Polițist din Alba, reținut după ce a ajutat în planul de evadare al unui deținut

Publicat:

Distribuie articolul:

Procurorii DIICOT Cluj desfășoară cercetări față de două persoane, dintre care un polițist din Alba, pentru luare și dare de mită și introducerea ilegală de telefoane mobile într-un centru de arest preventiv.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, în colaborare cu procurorii DIICOT, au documentat, vineri, 6 septembrie, activitatea infracțională a două persoane acuzate de luare de mită, dare de mită și introducerea ilegală de telefoane mobile într-un centru de reținere și arestare preventivă. Unul dintre suspecți este agent de poliție.

„Astfel, la aceeași dată, procurorii DIICOT – ST Cluj au dispus reținerea a două persoane (unul având calitatea de agent de poliție), cercetate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de luare de mită, dare de mită și introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reținere și arestare preventivă, de către personalul centrelor de reținere și arestare preventivă.

De asemenea, în aceeași cauză sunt continuate cercetările cu privire la alte două persoane (aflate în stare de arest preventiv într-o altă cauză) sub aspectul comiterii infracțiunilor de instigare la săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, dare de mită, instigare la introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reținere și arestare preventivă și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

CITEȘTE ARTICOLUL INTEGRAL ÎN CLUJ 24

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week Bucharest 2025, din seara de 8...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează parteneriatul cu Asociația Casa Bună, fondată...

Romanian Fashion Week își extinde scena la București, după 25 de ani de la prima ediție. Irina Schrotter: „Capitala devine completarea firească a poveștii...

Romanian Fashion Week (RFW), cel mai amplu eveniment de fashion din România, își mută scena la București, pentru prima dată în istoria sa de...

Președintele Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, la deschiderea primei ediții a RCW Bucharest 2025. Irina Schrotter: „Cultura și educația nu sunt opționale, ci temelia...

Președintele României, Nicușor Dan, însoțit de Mirabela Grădinaru, a participat vineri, 3 octombrie 2025, la deschiderea oficială a primei ediții a Romanian Creative Week...

INVESTIGAȚIE ANTICORUPTIE.MD: CARUSELUL 38/223, LISABONA. Cum am devenit „observatori” ai alegerilor din Republica Moldova

Echipa portalului Anticoruptie.md a pătruns în interiorul schemei care s-a ocupat de racolarea așa-zișilor observatori la alegerile parlamentare. Timp de trei săptămâni, am documentat...

A început Romanian Creative Week, la București. Weekend dominat de arte vizuale, filme și dans, alături de unii dintre cei mai importanți artiști ai...

Romanian Creative Week (RCW), evenimentul care a transformat Iașul într-un punct central al industriilor creative europene, ajunge la București între 3 și 9 octombrie...

Articole asemănătoare

King Kong

Un element definitoriu a ceea ce se numește trumpism este mitocănia. S-au făcut și mici culegeri cu emanațiile...

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu tinerii designeri, la deschiderea Romanian Fashion Week București 2025

Mirabela Grădinaru s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii designeri care își vor prezenta colecțiile în deschiderea Romanian Fashion Week...

Atos și Casa Bună, parteneriat pentru copiii din comunități vulnerabile. Ligia Ardelean, Managing Director România: „Cred cu tărie că educația este calea spre o...

Atos, lider global în tehnologie IT bazată pe inteligență artificială, anunță astăzi că Atos GDC România își consolidează...

Romanian Fashion Week își extinde scena la București, după 25 de ani de la prima ediție. Irina Schrotter: „Capitala devine completarea firească a poveștii...

Romanian Fashion Week (RFW), cel mai amplu eveniment de fashion din România, își mută scena la București, pentru...