Protest la o școală din centrul Capitalei după ce un elev din clasele primare ar fi fost violat de două ori într-o toaletă. Reacția autorităților

Publicat:

Distribuie articolul:

Un elev în vârstă de 10 ani de la Școala „Nicolae Titulescu”, situată în centrul Bucureștiului, ar fi fost violat de două ori de unul dintre colegii săi, prima oară în 2022, iar a doua oară după mai bine de un an, chiar în baia instituției de învățământ, așa cum au reclamat părinții băiatului.

Mai mulți părinți revoltați s-au adunat luni dimineață, 4 martie 2024, în curtea școlii, pentru a discuta cu conducerea unității despre aceast caz revoltător. Reprezentanții Inspectoratului Școlar București și cei ai Ministerului Educației susțin că abia astăzi au fost sesizați cu privire la acest caz.

Părinții care au participat la protest au precizat, conform Hotnews, că le este frică să-și mai lase copiii la școală și au somat conducerea școlii să ofere o explicație cu privire la acest caz.

Prima oară când s-ar fi produs violul, așa cum au relatat părințiii victimei, ar fi fost când copilul lor avea 8 ani, iar presupusul agresor 11 ani. Cazul ar fi ajuns în atenția Poliției, însă dosarul s-a clasat, deoarece minorul acuzat de viol era prea mic pentru a răspunde penal.

Pe de altă parte, mai arată sursa citată, după acest episod victima ar fi fost hărțuită de mai mulți elevi din școală, care ar fi știut că a fost violat, devenind, astfel, ținta bullying-ului.

Mama victimei spune că, la mai bine de un an de la prima agresiune, fiul ei a fost violat pentru a doua oară, tot în toaleta școlii: „A fost violat de două ori! De două ori, nu o dată! De două ori! Prima dată avea 8 ani când a fost abuzat”.

După mediatizarea acestui caz, reprezentanții Școlii „Nicolae Titulescu” au transmis un comunicat de presă în care spun că au pus la dispoziția organelor de anchetă toate informațiile necesare, iar la nivelul școlii au făcut anchete interne.

Când ne-a fost sesizată posibilitatea comiterii de abuz asupra unui elev, de către un alt elev al școlii, am pus la dispoziția organelor abilitate, din prima clipă, absolut toate informațiile necesare clarificării situației. Din perspectiva instituției noastre si a prerogativelor legale ce ne revin, am desfășurat, în egală măsură, anchete interne, în spiritul unei maxime transparențe si dorinței sincere de a clarifica toate aspectele.

În cadrul procedurii judiciare, primul dosar a fost clasat, în anul 2022. Ulterior, o altă plângere la organele abilitate, cu privire la același elev, a condus la deschiderea unui alt dosar, care este in curs de desfășurare.

Menționăm că din considerente legale și procedurale, cât și pentru a proteja intimitatea elevilor potențial implicați, până la concluziile oficiale ale unei anchete, am considerat oportun să existe discreție cu privire la caz, neasumând riscul traumatizării psiho-emoționale sau excluziunii pentru vreun copil înscris la școala noastră”, se arată în comunicatul citat de G4Media.

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion și inspectorul general școlar al Bucureștiului au declarat luni, 4 februarie, în fața părinților adunați în curtea școlii, că ei abia astăzi au aflat de situație, ministerul nefiind sesizat cu privire la aceste fapte nici în 2022, nici acum: „Ministerul ar fi trebuit să fie sesizat, neavând informații de aici, o aflăm azi de la dvs”.

Inspectorul școlar general Vlad Drinceanu a declarat că s-a autosesizat după ce au apărut primele informații despre acest caz, vineri. IȘJ București a primit abia luni dimineață, la 8.50 o sesizare oficială din partea școlii, a spus el.

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

La judecata istoriei

Am scris destul de mult despre Ion Iliescu și despre ceea ce a reprezentat el în cei 35 de ani de postcomunism, încât mă...

Bruno Maria Bradt, celebrul artist român de origine germană prezent la Romanian Creative Week 2024, a câștigat Marele Premiu Nürnberger Nachrichten Kunstpreis, cea mai...

Artistul german născut în România Bruno Maria Bradt, invitat anul acesta la Iași, la Romanian Creative Week (RCW), cu expoziția „Cântecul Vârstelor”, a câștigat...

Irina Schrotter, desemnată cetățean de onoare al Iașului în cadrul galei Seara Valorilor. Organizatoarea Romanian Creative Week a anunțat o premieră în industria modei,...

Irina Schrotter a primit luni, 14 octombrie 2024, titlul de cetățean de onoare al Iașului, în cadrul galei Seara Valorilor, găzduită de Primăria Municipiului...

Mircea Cărtărescu, la RCW 2025. Cel mai mare eveniment din UE al industriilor creative dezvăluie primele surprize pentru 2025

Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment al industriilor creative la nivelul Uniunii Europene, conform European Union Intellectual Property Office, anunță primele surprize...

Romanian Fashion Week, cea mai importantă platformă de design din țară, anunță două apeluri de proiecte pentru studenți și designeri emergenți

Romanian Fashion Week (RFW), primul și cel mai important eveniment de modă din România, dedicat atât designerilor autohtoni, cât și celor internaționali, a anunțat...

Romanian Fashion Week, cea mai importantă platformă de design din țară, anunță câștigătorii din 2025 ai competițiilor dedicate studenților și tinerilor designeri

Romanian Fashion Week (RFW), primul și cel mai important eveniment de modă din România, dedicat atât designerilor autohtoni, cât și celor internaționali, a anunțat...

Articole asemănătoare

Atos și Dăruiește Viață, proiect de modernizare la Spitalul pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara: camere sterile, saloane renovate și speranță

Atos GDC România anunță astăzi primele rezultate ale parteneriatului cu Asociația Dăruiește Viață, sprijinind o nouă etapă din...

La judecata istoriei

Am scris destul de mult despre Ion Iliescu și despre ceea ce a reprezentat el în cei 35...